duminică, 21 septembrie 2014

„Smulgatorul de inimi” de Boris Vian- Recenzie



Boris Vian (1920-1959), autorul „celui mai sfâșietor roman de dragoste din literatura lumii”, „Spuma zilelor”, este unul dintre copiii teribili ai literaturii franceze după al doilea război mondial, din școala lui Eugene Ionesco, Raymond Queneau, Jacques Prevert. „Iarba roșie”, „Furnicile”, „Toamna la Pekin” sunt câteva dintre cele mai celebre cărți ale lui Boris Vian traduse în românește.

Vă spun de pe acum, dacă doriți cu desăvârșire să citiți o carte bună, aceasta este alegerea cea mai potrivită. Recunosc, când am făcut cunoștință cu cartea m-a frapat, în primul rând, titlul, pentru ca, mai apoi, să-mi dau seama că nu este vorba tocmai de un criminal care-și ucide victimile pentru ca apoi să le „smulgă inimile”. Romanul este unul scurt, puternic, introspectiv, dar de esență puternică și tare, menit să-ți mai rămână în minte cel puțin câteva săptămâni după ce l-ai lecturat. 

Smulgătorul de inimi este una dintre cărţile cele mai puternice şi mai teribile despre dragostea maternă. Romanul desfăşoară în faţa ochilor cititorului povestea iubirii unei mame faţă de copiii ei, o dragoste auto-devoratoare, sacrificială şi posesivă, redată într-un registru uneori suprarealist, alteori oniric, de cele mai multe ori însă cu accentele unei realităţi halucinant de adevărate. Tot astfel, universul mental al copiilor, în care totul este posibil, capătă viaţă în acest roman al lui Boris Vian, care nu este cu nimic mai prejos, în tema pe care şi-a ales-o, decât Spuma zilelor.”

 

Romanul îl are în centru pe Jacquemort- un psihiatru care caută să phishanalizeze tot felul de minți pentru ca, în acest fel, să-și hrănească curiozitățile și mintea. Acesta poposește la casa lui Clementine, unde ajută și asistă la nașterea a trei copii, doi gemeni și un băiat aparte. Din acel moment, cartea începe să-și trateze subiectul principal. Satul în care ajunge Jacquemort este un sat extrem de simplu, în apartență, dar este bântuit de oameni fără respect, fără bun simț, fără umanitate și rușine, un sat condus de biserică și de gândul că „dacă îi ceri lui Dumnezeu, care e un lux, un lăcaș de detalii- trebuie să îi ceri, întâi, preotului- iar dacă preotul vrea, atunci el îi va cere lui Dumnezeu, nu tu”. Oameni amăgiți, ușor de condus și prostit. Jacquemort, venit din cu totul altă lume, este, la început, îngrozit de toate lucrurile la care, involuntar sau voluntar, este martor: târgul în care se vindeau bătrâni pentru cine știe ce orori, chinuirea animalelor în moduri groaznice și pentru lucruri nefirești, bătaia dintre preot și „diavol”, distrugerea încăperii bisericii cu pietre, copii pedepsiți într-un mod groaznic și nu numai. Cu toate acestea, odată cu trecerea timpului, chiar Jaquemort- psihanalistul nostru, ajunge să se prindă în această horă a jocului perfid. Va deveni la fel ca oamenii pe care, în încercările sale, dorește să-i psihanalizeze și să-i cunoască. Scene de brutalitate frustă apar ca fiind naturale. Lumea prezentată de Vian este o lume inversă, o lume pe dos, o lume în care „să te cerți cu Dumnezeu” nu sună deloc ciudat, ci, dimpotrivă, sună lăudabil.

Cu toate acestea, Vian nu ni-l pune în față doar pe Jacquemort, ci și pe Clementine- mama celor trei copii. După ce naște, aceasta își pierde toată dragostea pentru soțul ei, iar cauzele pot fi interpretate. Eu, unul, am pus vina pe orgoliul ei imens de a nu mai fi aceeași, atât fizic cât și psihic, care era înainte de a naște. Vă las să trageți voi propriile voastre sfori! Clementine exagerează; cred că acesta ar fi cuvântul cel mai potrivit- exagerează cu o dragoste maternă maladivă, prea puternică, care este dusă până în măduva oaselor, până în întunericul lor. Dragostea pentru copiii ei se manifestă, cu trecerea timpului, ca o obsesie. De fapt, se transformă într-o obsesie: obsesie ca aceștia să nu pățească nimic. În nebunia ei, aceasta începe să creadă că orice lucru le-ar putea fi dăunător micuților. Din acest motiv, ajunge să facă lucruri greu de imaginat și suportat, însă, pe care, Boris Vian le ilustrează cu atâta normalitate, încât nimic nu pare nelalocul lui în demersul unei mame care se sacrifică pentru binele copiilor ei. Conștiința maternă a femeii este alimentată tocmai de aceste gesturi extreme. Cartea se împletește cu suprarealism, cu minți vechi, chinuite, cu vorbe „de lux”, „Dumnezeu de lux”, „ploaie măruntă” și obsesii maladive și neînțelese. 




O fi vorba despre dragoste de mamă? Obsesie? Sentimentul maternă mult prea dezvoltat? O fi Clementine, de fapt, o nebună? Eu am tras concluzia, dar vă invit pe voi să faceți la fel.


După părerea mea, aceasta este printre cele mai bune cărți citite în ultima vreme, pe care o recomand cu cel mai mare drag. Merită!

Mulțumesc Editurii Univers pentru posibilitatea de a citi această
carte care merită un loc de preț în biblioteca mea. Cartea poate fi comandată de AICI, la un preț mult prea mic pentru valoarea cărții!

176 pagini
Traducere din franceză de Diana Crupenschi


8 comentarii:

  1. Stiu cartea, am citit-o acum cateva saptamani si mi-a placut. Si acum imi aduc aminte secvente din ea, pe care mi le-ai reimprospatat. Succes in continuare, cartea chiar se merita!

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulțumesc, chiar se merită! Zi plăcută!

    RăspundețiȘtergere
  3. am si eu cartea , dar titlul m-a cam ingrozit. e prima recenzie care-o care-o citesc si care ma-ndeamna sa nu o ocolesc.

    RăspundețiȘtergere
  4. Bine te-am găsit pe blogul meu, roberts! Crede-mă, am crezut că această carte mă va plictisi enorm, dar m-a prins cam... de pe la a doua, a treia pagină, și mi-am dat seama că e ceva nou, inovator, ceva ce n-am mai citit și care merită citit! E o lectură ușoară, paginile nu sunt așa multe. În maxim două zile, o dai gata. Mult succes!

    RăspundețiȘtergere
  5. Si eu am citit cartea asta, m-a acaparat modul in care Boris Vian reuseste sa exemplifice dragostea lui Clementine pentru cei trei. Recenzia e intocmai, plus ca iti da o pofta de citit. Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  6. Subscriu, Boris are un geniu aparte. Mulțumesc, succes!

    RăspundețiȘtergere
  7. nu am auzit de acest autor sau de vreo carte de-a lui, am citit recenzie si am adaugat-o pe wishlist.

    RăspundețiȘtergere