sâmbătă, 6 decembrie 2014

„Oscar și Tanti Roz” de Eric-Emmanuel Schmitt- Recenzie



Emoție, viață, sentimente și puritate. Emmanuel Schmitt tocmai a devenit unul din scriitorii mei de suflet, iar cartea aceasta una din preferatele mele.

Cartea prezintă viața lui Oscar, un copil bolnav de cancer care-și va petrece restul zilelor într-un spital plin de tanti roz, un copil ce-și va trăi toată viață în douăsprezece zile, „precum o plantă din Sahara care, imediat ce sămânța primește apă, crapă, devine tulpiniță, face frunze, apoi face o floare cu semințe, se ofilește, se sfocâlcește, și uite-așa, până seara, s-a zis cu ea.” În căutarea unei persoane cu care să vorbească, aceasta o întâlnește pe Tanti Roz- o femeie ce-i va fi alături oricând, și pentru care ea „trebuie să fie veselă, să inventeze povești, chiar să pretindă că se pricepe la lupte” și care, mulțumită lui Oscar, „râde și află ce înseamnă bucuria.”

Scrisorile lui Oscar către Dumnezeu sunt pline de inspirație, pline de puritate și minte curioasă de copil, de iubire și dragoste. Oscar nu caută nemurirea, nu se teme de ce-are să se întâmple, ba chiar este conștient că, în curând, o mare de lumină are să-i cuprindă aripile și să-l ajute să zboare. El dorește doar iubire și răspunsuri, precum și bunăstarea și sănătatea colegilor săi: Jumară, Einstein, Peggy Albăstrea. O inimă de copil îmbătrânită cu cât treci printre paginile romanului. 

În continuare, vă voi prezenta niște citate și fragmente pe care le-am considerat importante și revelatorii:

Tanti Roz vorbind cu Oscar: „[...] Oscar, ai oase mici și n-ai cine știe ce mușchiuleț, dar seducția nu stă numan-n oase și carne, ține și de ce ai în inimă. Și la capitolul ăsta stai foarte bine.”

„De fiecare dată când crezi în Dumnezeu, o să existe un pic mai mult. Și dacă insiști, o să ajungă să existe de tot. Și-atunci o să te ajute.”

Oscar vorbind cu Tanti Roz: „- Era proastă Plum Pudding asta, Tanti Roz.
- Ca o găină. Da-s multe găini pe lume. Foarte multe.”

Tanti Roz: „- Oamenii tremură în fața morții pentru că le e teamă de necunoscut. Dar ce-i necunoscutul? Uite ce zic eu, Oscar: să nu-ți fie frică, ci să ai încredere. Uită-te la fața lui Dumnezeu pe cruce: suportă durerea fizică, dar nu simte nicio suferință morală, pentru că are încredere. De-aia, cuiele îl dor mai puțin. Își tot spune: îmi pare rău, dar nu poate să fie ceva rău. Asta câștigi dacă ai încredere. Voiam doar să-ți arăt.
- OK, Tanti Roz, când o să fiu amărât, o să-ncerc să am încredere.”

Le mulțumesc din suflet celor de la CLB pentru posibilitatea de a citi această carte ce mi-a adus lacrimi în ochi când am terminat-o și îi îmbrățișez cu drag. Puteți comanda cartea de AICI și vă vând (gratis, evident) un pont foarte bun: folosiți codul afișat în prima pagină a site-ului și beneficiați de o reducere de 7 lei, iar prin Poșta Română, transportul e gratuit

Editura Humanitas 
Traducere din franceză de Marieva Ionescu
113 pagini

15 comentarii:

  1. Vaaai iubesc cartea asta si mi-ai amintit de ea, iar eu tocmai mi-am dat seama ca nu o am. 13 lei ar insemna sa dau pe ea. Multumesc de sfat, asta am sa fac, e un cadou bun de Craciun pentru mine! :D Succes

    RăspundețiȘtergere
  2. Cu mare plăcere, mă bucur că ți-a plăcut și că te-am putut ajuta. Succes!

    RăspundețiȘtergere
  3. Mi-a placut mult aceasta carte iar recenzia ta este minunata. Este o carte ce merita sa fie citita de toata lumea. O recomand din inima.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună ziua și vă mulțumesc mult că ați trecut pe aici, vă mai aștept. Într-adevăr, merită citită de toți, plus că se citește rapid și se șterge din inimă... mult mai greu!
      Zi frumoasă!

      Ștergere
  4. Titlul e cel care mi-a atras atentia si mi se pare adorabil! Daca voi avea ocazia, sigur o voi citi si eu. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E o carte ce trebuie, neapărat, citită- chiar dacă nu ai timp. Glumesc! (big-grin) Succes, Andreea!

      Ștergere
  5. Oscar si Tanti Roz este cartea care m-a facut sa citesc tot ce am gasit de la Eric Emmanuel Schmitt. Inca incerc sa gasesc in format electronic Concert in memoria unui inger, o alta carte care pare sa fie la fel de faina. Despre Oscar si Tanti Roz pot spune ca m-a impresionat pana la lacrimi, modul in care Oscar, in naivitatea lui, intelege viata si moartea este impresionant..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Într-adevăr, eu tocmai am comandat „Concert în memoria unui înger”, pentru că titlul sună compromițător de bine. Mulțumesc că ai trecut pe aici, „Oscar și Tanti Roz” e o carte ce NU trebuie ratată de vreo cineva. Succes!

      Ștergere
  6. Cartea e superba, e printre preferatele mele. :D Frumoasa recenzia ta, adica modul in care ai reusit sa surprinzi astea toate.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc frumos. Pot număra această carte și printre preferatele mele, de asemenea.

      Ștergere
  7. Cartea asta am citit-o prin ceaţă aproape toată, m-a impresionat extrem de mult. Mi se pare uimitor modul în care un copil se poate maturiza atât de rapid, dar în ciuda maturizării poate rămâne la fel de inocent. Mi s-a părut uimitor şi cât de bine a surprins Schmitt modul de gândire al unui copil, cum el observă lucrurile mai des decât îi judecă pe ceilalţi dar şi felul în care adulţii au prostul obicei de a-i subestima pe copii, de a-i trata ca şi când nu ar fi în stare să înţeleagă ce se întâmplă în jurul lor.
    E o carte superbă, în ultimul timp am recomandat-o atât de des încât cred că dacă o să îi scriu titlul şi o să îi dau copy când deschid calculatorul o să ajung să tastez cu un sfert mai puţine litere decât acum :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pe cât de impresionantă, pe atât de emoționantă și plină de tristețe. Mie mi se pare o carte tristă, care ascunde un suflet de copil ce încearcă să-și răspundă la întrebările vieții (la o vârstă atât de fragedă) într-un mod inocent și, deși matur, într-un mod pueril, copilăresc. Mi-a adus aminte de „Băiatul cu pijamale în dungi”, un alt roman superb cu o ecranizare de succes. Ți le recomand, Anca. Zi faină.

      Ștergere
    2. S-a trecut pe lista de lectură, sper să ma apuc de el săptămâna viitoare

      Ștergere
  8. O carte superbă..eu am terminat-o cu lacrimi în ochi. De altfel, cărțile lui Schmitt sunt pline de sensibilitate și frumusețe. O seară bună!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dap, și eu, mi s-a părut minunată. :) Schmitt știe cum s-atingă cititorul. Pupici și succes!

      Ștergere