marți, 10 februarie 2015

„Semnătura tuturor lucrurilor” de Elizabeth Gilbert- Recenzie



Le mulțumesc frumos celor de la Bookia pentru posibilitatea de a citi acest frumos roman, din care nu numai că am învățat multe, dar care m-a purtat în locuri frumoase, descoperindu-mi-le pe fiecare.

Natura. Cuvântul însăși parcă exprimă renaștere, echilibru, puritate și viață. Unde, dacă nu în natură, se simte omul mai liber și mai perfect? Cui nu îi place mirosul florilor de vară, cui nu îi place mirosul născând de după ploaie, cui nu îi place să știe că este înconjurat de atâtea lucruri frumoase și sănătoase? Trecem peste faptul că, lăsându-și semnătura permanent, plantele produc, prin fotosinteză, oxigenul. Și, de altfel, am putea trăi fără? Întrebare retorică- nu!

Botanica, explorarea lumii și dorința sunt temele în jurul cărora și-a construit Elizabeth Gilbert ultima ei carte, în 2013- un roman despre un mare secol, al descoperirilor și revoluționărilor în diferite domenii - secoul al nouăsprezecelea.

Extraordinara și curajoasa sa eroină, Alma Whittaker, născută la Philadeplhia la începutul anului 1800, studiază plantele, dorind să descopere cât mai multe lucruri privitoare la lumea ce o înconjoară, studiind, cu precădere, mușchiul - având în vedere că această „plantă” nu activa, tocmai, în palmarezul altor botaniști - și ajunge, astfel, să descifreze, independent de domnul Charles Darwin, misterele evoluției în lumea naturală, ce ascunde mii de mistere. Dacă Alma e prototipul omului de știință, dedicat meseriei sale și descoperirilor, riguros, lucid, calm și rece în gândire, Ambrose, bărbatul de care aceasta se îndrăgostește, reprezintă tipul visătorului, al îndrăgostitului de frumos, artistul utopic care crede, asemenea misticului german din secolul al șaisprezecelea, Jakob Böhme - care avea o lucrare intitulată „Semnătura tuturor lucrurilor”, de unde autoarea se și inspiră - că Dumnezeu și-ar fi lăsat, spre binele oamenilor, semnptura, amprenta, marca, în alcătuirea fiecărei plante de pe pământ, astfel că întreaga lume naturală e un cod divin, nescris, purtând dovada iubirii Creatorului.

Mi s-a părut, fără să exagerez, că acest roman a fost scris în acel mod în care, după ce a fost citit, să vrei să-l citești din nou, îmbogățindu-ți cultura generală datorită numeroaselor detalii care, surprinzător, nu sunt deloc plictisitoare (nu vă așteptați la o lecție de botanică, așa cum se preda în clasa a V-a, despre tot soiul de clase de plante și regnuri vegetale) și datorită faptului că Alma nu a fost deloc o fire stagnantă, ci a călătorit prin numeroase locuri și a trăit foarte multe aventuri - deschizându-ți, astfel, orizontul. De asemenea, surprinzător este modul în care autoarea, Elizabeth Gilbert, reușește să transmită tot ce a fost în inima doamnei Alma Whittaker: de la a fi plictisită în mediul în care trăiește, până la a fi terifiată de tot ce reușește să descopere. Eroina reprezintă tipul omului care dorește, cu patos, să schimbe lumea în care trăiește, știind că dispune de tot arsenalul necesar: putere de muncă, ambiție și timp - pe care, mereu, l-a considerat un dușman nemilos. Reprezintă tipul omului care dorește să-și depășească condiția, în dezacord cu cu limitarea sa.

Acțiunea romanului, scris într-un ritm destul de alert, dar fără a-ți da impresia de „bolovan” - adică, acțiunea curge de la sine, precum un râu - pe măsura pasionantelor peripeții ale trupului (aici lucrurile devin destul de amuzante, hehe) și minții pe care le înfățișează, și populat cu personaje care parcă sunt ieșite din comun - aventurieri, misionari, astronomi, căpitani de corabie, genii, nebuni -, se petrece, rând pe rând, la Londra, în Perul, la Philadelphia, în Tahiti și la Amsterdam. Iar Elizabeth Gilbert este un geniu când vine vorba de a aduce, în paginile unei cărți, întocmai lumea din acele orașe. 

Am găsit și câteva citate care, cu precădere, mi s-au părut destul de interesante, pentru a vă atrage în lumea acestei cărți - câteva citate care mi s-au părut că surprind, într-un mod subtil, o parte din magia acestui volum:

„Pantofarul de pe vremuri credea în ceva numit de el semnătura tuturor lucrurilor - credea, mai precis, că Dumnezeu ascunsese indicii pentru ameliorarea omenirii în alcătuirea fiecărei flori și frunze, a fiecărui fruct și copac de pe pământ. De aceea, atâtea plante medicinale seamănă cu bolile pe care le vindecă, sau cu organele pe care le tratează. Busuiocul, cu frunzele lui de formă hepatică, este leacul firesc al relelor ficatului. Rostopasca, cu seva ei galbenă, se poate folosi pentru înlăturarea culorii neplăcute provocate de gălbinare. Nucile, a căror formă seamănă cu a creierului, ajută împotriva durerilor de cap. Podbalul, care crește în apropierea pârâielor reci, poate vindeca tusea și frigurile pricinuite de scufundarea în apă recene. Și tot așa, ad infinitum.”

„Înțelepciunea Domnului e o fecioară eternă - nu o soție, ci casatitate și puritate fără pată, relevată ca imagine a lui Dumnezeu... Ea este înțelepciunea miracolelor fără urmă. Înțelepciunea Domnului, insista el, era feminină. (...) Viața adevărată se află în inima focului, iar apoi un mister îl cuprinde pe celălalt.”

„Alma a continuat să-l caute pe Băiat, făcând plimbări tot mai lungi, singură (...). A văzut tot felul de bărbați și băieți. A văzut, într-adevăr, câțiva tineri plăcuți vederii, cu acea siluetă nobilă pe care o admiraseră atâta primii europeni veniți pe insulă, dar a văzut și tineri cu picioarele deformate de elefantiazis în formă avansată, precum și băieți cu ochii atinși de ulcere, fiindcă mamele lor suferiseră de boli venerice. A văzut tineri care ar fi trebuit să fie frumoși, dar ale căror fețe erau mâncate de vărsat și pojar. A găsit sate aproape pustii, depopulate de-a lungul anilor de boală și moarte. A văzut un bărbat foarte bătrân care, sub soarele pârjolitor, cânta la flautul tahitian în stilul tradițional, nu numai că sufla la el cu o nară; scoatea un sunet atât de melancolic, încât Alma a simțit că o doare pieptul de nostalgie după casa ei. Dar tot nu l-a văzut pe băiat.”

„- (...) I-am spus să mă deseneze cum ar desena o orhidee, în toată goliciunea ei fără pată. Căci ce diferență e în ochii Domnului între un om gol și o floare?”

De asemenea, nici exegeții nu s-au lăsat mai prejos când a venit vorba de stilul scriitoarei Elizabeth Gilbert, precum și de inteligența acestei cărți:

„Are multă savoare acest roman relaxat, empatic, inteligent al unei scriitoare sigure pe materia și stilul ei.”- Publisher's Weekly

„Gilbert și-a câștigat reputația unei povestitoare cu un stil direct, care ne provoacă să ne implicăm în aventurile descoperirii acestei lumi, iar romanul de față reprezintă următoarea etapă câștigătoare a acestui demers.” - The New York Times Book Review

„Un strălucit exercițiu de inteligență și imaginație” - Kirkus Reviews

„Perfect stăpână pe subiect, Gilbert invocă fără efort spiritul iscoditor al secolului nouăsprezece, când exploratorii amatori, naturaliștii și entuziaștii contribuiau fundamental la progres. Splendid scrisă și impregnată cu respect pentru știință și învățătură, acestă carte trebuie citită neapărat.” - Booklist

„Gilbert e o combinație de Annie Proulx și John Irving.” - The Times

Așadar, vă recomand acestă carte, dacă doriți să citiți, după cum s-a spus, ceva lejer, inteligent, ce-ți pune numaidecât imaginația la contribuție, împletindu-se, pe deoparte, cu muuulte pasaje amuzante. Puteți comanda de AICI, de pe site-ul celor de la Bookia, cărora le mulțumesc încă o dată.

Traducere din limba engleză și note de Anca Bărbulescu
532 pagini

8 comentarii:

  1. Mi-a placut aceasta recenzie! Inca nu am citit cartea, asadar m-ai facut curioasa. Mi-a placut filmul si am citit Eat, Pray, Love....dar aceasta inca nu. O adaug pe lista! ;)

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulțumesc mult pentru comentariu și prezență. E bună cartea, o adevărată călătorie - amuzantă, plină de suprize - a unei femei ce dorește să descopere cum, din ce și de ce este formată această lume. :) Te mai aștept, seară liniștită!

    RăspundețiȘtergere
  3. Cat de frumoase sunt citatele, vreau cartea!
    Deci, m-ai facut sa vreau cartea :)). O sa o trec pe lista mea de carti.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O să-ți placă. Mulțumesc mult că ai trecut pe aici, un început de week-end frumos să ai!

      Ștergere
  4. Interesant, cu asta spui că ar trebui să dintre cărţile ei?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dacă vrei să te apuci de Elizabeth Gilbert, începe cu „Mănâncă, roagă-te, iubește”. Apoi „Și am spus da. O poveste de iubire” - este considerată, oarecum, o continuare a primei cărți, pentru că ea îl cunoaște pe Felipe în „Mănâncă, roagă-te, iubește”. Iar, în final, asta! Spor la citit!

      Ștergere
    2. Ok, acum am înţeles, credeam că ar trebui să încep cu asta.

      Ștergere
    3. Spor spor spor, să-mi zici cum ți s-a părut!

      Ștergere