sâmbătă, 28 martie 2015

„Locuri întunecate” de Gillian Flynn- Recenzie



Gillian Flynn - care, până acum câteva zile, credeam că este bărbat - are licența în literatură engleză și jurnalism la University of Kansas și un masterat în jurnalism la Northwestern University din Chicago. Timp de zece ani a scris pentru revista Entertainement Weekly. „Sharp Objects”, romanul său de debut (2006) a câștigat de două ori Dagger Award. „Locuri întunecate” a fost nominalizat la Ian Steel Dagger Award acordat de Crime Writers' Association și a câștigat Dark Scribe Magazine BLack Quill Award pentru Dark Genre Novel of the year. De asemenea, a figurat pe lista de bestselluri a publicației New York Times.

Am devorat acest minunat roman în două zile. Aproape cinci sute de pagini. Nu-i mult, având în vedere cât de ușor te prinde acțiunea. Pur și simplu trăiești alături de personaje, vrei să afli cât mai multe lucruri, să îți răspunzi la întrebări și să lași deoparte tot ce credeai că știi despre personaje. Nu știu în ce categorie să includ acest roman: horror- are și dintr-ăsta, dramă- nici nu se pune problema, thriller- oho, și încă cum, mister- cu desăvârșire.

Gillian Flynn ne spune povestea lui Libby Day, singura supraviețuitoare a unui masacru produs în Kinnakee, Kansas, în care mama ei și cele două fiice au fost ucise fără pic de milă, cu sânge rece, în moduri inumane. Libby reușește, însă, să scape, ascunzându-se în niște tufișuri din preajma casei. Când crimele sunt descoperite, Libby susține, din cele văzute și trăite, că ucigașul familiei ei este însuși Ben Day, fratele acesteia. Ajuns după gratii - nefiindu-i, însă, pledată vinovăția, așadar nu știm dacă chiar el este cel ce și-a masacrat familia - Ben cunoaște viața rece și grea a închisorii, iar Libby încă trăiește cu întrebări și cu coșmarurile serii în care familia i-a fost omorâtă. Tatăl lor, un alcoolic, nepăsător și cu un caracter dur, nici nu vrea să audă de destinul lor.

Libby Day avea șapte ani când mama și surorile ei au fost ucise în „Sacrificiul Satanic” din Kinnakee, Kansas. Ea a scăpat cu viață și a depus mărturie că Ben, fratele său mai mare, a comis toate crimele. Douăzeci și cinci de ani mai târziu, Club Omor - o societate seretă pasionată de crime celebre - o contactează pe Libby și o presează să le ofere detalii privitoare la noaptea aceea sângeroasă, pledând ăentru nevinovăția lui Ben. Libby se implică, astfel, în investigație, dar pe măsură ce aceasta o poartă din cluburile soride de striptease din Missouri până în orășelele turistice abandonate din Oklahoma, adevărul inimaginabil este la iveală. Ajunge, așadar, în punctul de unde a pornit: fugind din calea unui ucigaș.

Mi-a plăcut foarte mult ideea împărțirii romanului în două perspective: la persoana I, din perspectiva lui Libby, cea care a scăpat cu viață în seara de coșmar, și a III-a, din perspectiva lui Patty Day, mama celor patru copii. Astfel, ajungi să cunoști povestea ca un „before” și „after”, încât încerci să cobești ce-are să se întâmple, cine este de fapt vinovatul, ce-a făcut, unde s-a dus, cum s-a dus, de ce s-a dus. Bineînțeles, geniul lui Flynn te antrenează în asemenea încercări, dar nu te lasă, totuși, să reușești. Mereu apare ceva la care, zău, nu te-ai fi așteptat.

O poveste care te șochează și care mizează pe suferință, mizerie, tristețe sanguinară, destin și alegeri făcute fără putință de a da înapoi, deși regretele există. Dar, ce înseamnă acestea când toate faptele sunt consumate? Timpul nu poate fi dat înapoi, viețile nu pot fi readuse. Personaje rele, fără coloană vertebrală, fără scrupule, cu moravuri și fără valori, personaje fără pic de sensibilitate și esență, dar care își caută locul în această lume, nebune de agitație și fum de țigară, sex, alcool și bani. Un roman construit foarte bine și cu o inteligență aparte, cu o simetrie foarte bine gândită și așternută pe hârtie.

Am selectat niște fragmențele și citate din text, fără a da spoilere însă:

„Sunt o mincinoasă și-o hoață. Să nu mă lași la tine în casă, iar dac-o faci, să nu mă lași singură. Șterpelesc lucruri. Mă poți prinde cu șiragul de perle în lăbuțele mele lacome și o să-ți spun că-mi amintesc de mama și n-am avut încotro, a trebuit să le ating, un moment doar, și că-mi pare rău, nu știu ce mi-a venit.
Mama n-a avut niciodată bijuterii care să nu-i lase urme verzi pe piele, dar n-ai tu de unde ști asta. Și tot o să șparlesc perlele când nu ești atent.”

„ - Întreaga comunitate psihiatrică, poliția, justiția, întreaga tărășenie - credeau că toată lumea îl adoră pe Diavol. Era... la modă.”

„Nu sunt uman,
Sunt fiul lui Satan,
Sunt doar un trup golit,
Diavolul sufletul mi-a răpit.”

„- Ce s-a întâmplat în noaptea aia, Ben? Trebuie să știu. Trebuie, pur și simplu, să știu.- Libby, nu poți câștiga jocul ăsta. Îți spun că-s nevinovat, asta înseamnă că tu ești vinovată, că mi-ai distrus viața. Îți spun că-s vinovat... cred că nici asta nu te-ar face să te simți prea bine, așa-i?”

„- Ție, Satan, îți aducem sacrificiu, îți aducem durere, sânge, și frică, și furie, rădăcinile vieții umane. Te onorăm, Întunecatule. Cu puterea ta devenim și noi mai puternici, prețuindu-te devenim și noi prețuiți.”
„Sângele taurului curgea precum uleiul, întunecat și gros - gâl, gâl, apoi, dintr-odată, un zvâcnet, vena se mișcase sau ceva, și sângele țâșni, o pâclă furioasă, acoperindu-i cu picuri de roșu pe fețe, pe haine, pe păr.”

„Pași grei de picioare încălțate cu bocanci și piciorușele lui Debby fugind, încă nu era moartă, furgind spre camera lui mami și eu gândind nu, nu veni aici, apoi bocancii zguduind dușumelele în spatele ei, apoi agățat și zgâriat la ușă și alte bolboroseli gâlgâite, horcăieli și izbituri, apoi un bufnet și sunetul toporului și mama încă scoțând țipetele subțiri și oribile de pasăre rănită, iar eu stând acolo, înghețată, în dormitorul lui mami, ciulind urechea, și urechea asurzindu-mi iarăși de încă un bubuit al puștii, apoi un zuruit care-a făcut să vibreze scândurile de sub picioarele mele.”

În ceea ce privește exegeții, aceștia afirmă următoarele:

„O poveste care-ți dă fiori, condusă cu măiestri de un autor incredibil de talentat.” - Chicago Tribune

„Plasat într-un decor sumbru din Midwest, romanul descrie existența sordidă a indivizilor lipsiți de moraltiate într-un stil la fel de fascinant precum cel al lui Truman Capote în Cu sânge rece.” - Daily Mail

„Romanul lui Gillian Flynn este o evocare fidelă a vieții din micile orașe americane de provincie.” -The Guardian

Sfârșitul romanul este explozivil. Dacă ai fi crezut că, în timp ce citești romanul și ești pe la sfârșit, ai să știi cine este, de fapt, ucigașul, ar fi însemnat să te înșeli amarnic. Gillian Flynn se pricepe s-o facă, și o face cum știe ea mai bine. Le mulțumesc din suflet celor de la Books-Express pentru posibilitatea de a citi acest roman, pe care îl puteți achiziționa cu o reducere de 25% de AICI. Pe site puteți găsi nenumărate cărți, din domenii variate de activitate, atât în limba română cât și în limbi străine - engleză, germană, franceză.

Editura TREI
Traducere din engleză de Bogdan Perdivară
488 pagini

10 comentarii:

  1. Ce bine sunăă! N-am reușit să citesc nimic de autoare, dar vreau neapărat! Ador romanele de acest tip, iar când îți antrenează mintea în așa fel încât nu poți anticipa finalul, e și mai bine! Mersi pentru recomandare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O să-ți placă tare mult. Gillian Flynn e o maestră a stilului acesta liber, natural, dar îl desăvârșește în modul ei de a scrie. Cu mare plăcere, furelise!

      Ștergere
  2. Și eu care credeam că scrie romane siropoase, ia să mă apuc și eu să o citesc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)) Siropoase, eh, nabia la polul opus.

      Ștergere
    2. Observ, lecție reluată, prejudecățiile nu sunt bune, în special când e vorba de cărți.

      Ștergere
  3. Eu am citit de aceasta autoare "Fata disparuta" dar nu mi-a placut. Am in biblioteca "Obiecte ascutite" dar nu cred ca o voi citi prea curand.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu am citit „Gone girl” și n-am văzut nici filmul. Mulțumesc că ai trecut pe aici, Ely! Oricum, „Locuri întunecate” o să te atragă, zic eu, dacă-ți plac cărțile nebune și naturale, cu tentă criminală. Succes!

      Ștergere
  4. Am citit "Fata Disparuta" si e geniala trebuie sa o citesti , tot asa are mult mister si clar nu te gandesti la ce o sa se intample la final , sau mai bine spus , ce s-a intamplat. e la fel de usor de citit chiar daca are 600 si un pic de pagini. Mie imi place stilul unic a lui Gillian , care trebuie sa recunosc e putin ciudat dar banuiesc ca asta il face special. He , se pare ca nu sunt singura care credea ca Gillian e barbat :)) .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu siguranță am să o citesc. Îmi place mult stilul natural al autoarei, zău, are așa ceva care atrage și place cititorului. Și daaa, am trăit niște lucruri existențiale legate de autori în ultima vreme: am aflat, confuz, că „cel” care a scris seria „Harry Potter” e, de fapt, o „cea”, că autorul romanului „Înainte să adorm” e bărbat, nu femeie, că Gillian Flynn e femeie și, apoi, că Schneider, care a scris „Începutul tuturor lucrurilor” e femeie. Haha! Mulțumesc că ai trecut pe aici, te mai aștept cu brațele deschise!

      Ștergere