marți, 7 aprilie 2015

„În țara norului alb” de Sarah Lark- Recenzie



Le mulțumesc enorm celor de la Bookia pentru șansa de a citi acest roman care îmi va rămâne în suflet mult timp după ce l-am terminat de citit. 

    Este minunat modul în care omul caută răspunsuri neștiind că, de fapt, își pune întrebări. Atunci când trebuie să alegem, avem la dispoziție mai multe opțiuni (aici aș putea da și definiția verbului „a alege”- selectarea unei anumite opțiuni, într-un mod liber și susținut de rațiune, dintr-o masă mare și variată de alte opțiuni). Le analizăm din punct de vedere logic și rațional, astfel încât să facem alegerea cea mai potrivită pentru noi. După ce alegem, ajungem într-un punct în care ne întrebăm „Dar dacă aș fi ales cealaltă variantă?”. Este inevitabil. Din acel moment, trăim cu anxietate, ca în povestea cu drobul de sare a lui Creangă- ne temem că adevărul ales de noi este nu cel corect, ne temem de un adevărul prezent, dar mai ales de faptul că acest adevărat ar fi putut fi schimbat de către alegerea noasră. Această întrebare „Dar dacă...?” creează o stare de permanentă îngrijorare, ce ne împiedică să ne găsim liniștea de care avem nevoie, liniște de care alergăm până când o întâlnim.

Sarah Lark este o scriitoare germană născută în 1958 la Bochum. Ea a studiat istoria și științele literaturii în care și-a dat doctoratul. A lucrat mulți ani ca ghid și și-a descoperit destul de repede pasiunea pentru Noua Zeelandă, de ale cărei peisaje spectaculoase se simte atrasă aproape magic. Astăzi locuiește în Spania și lucrează la alte romane cu și despre Noua Zeelandă și civilizația acelei țări, parcă desprinse din basme.

Am citit acest roman nu prea rapid, deoarece voiam să simt întocmai fiecare personaj, să trăiesc în fiecare spațiu descris de către Sarah Lark, atât de frumos este stilul acestei scriitoare. Deopotrivă, m-a atras intensitatea cu care autoarea reușește să surprindă emoțiile personajelor sale, creionându-le între pagini în așa fel încât simți că în fața ochilor ți se derulează o peliculă cinematografică pe un ecran dintr-ăla imens. Într-adevăr, cartea este destul de măricică, are șapte sute de pagini, iar mulți ar considera-o o pierdere de timp, că, deh, efortul este prea mare, ai să te saturi să tot citești despre aceleași personaje. Vă spun: nici gând de un asemenea lucru! Nu m-a plictisit nici măcar o pagină, aș citi până și lista de cumpărături a acestei scriitoare. Lectura romanului m-a făcut să-mi doresc să citesc și următoarea carte (care, totuși, nu știu dacă e o continuare - într-adevăr, „În țara norului alb” se termină puțin abrupt) a autoarei, și anume „Cântecul maorilor”. 

Personajele romanului mi-au adus aminte de acea epocă din romanele de dragoste englezești, când era o rușine, impersonal unei lady, să privească în ochii bărbatului de lângă ea, sau să stea picior peste picior - denotă o creștere nu prea bună. Povestea din roman este aceea a două femei care pornesc la drum, din Londra, în anul 1852, către Noua Zeelandă. Pentru ele, căsătoria reprezintă începutul unei fieți noi - ca viitoare a soții ale unor bărbați pe care ele nu-i cunosc: Gwyneira Silkham este „câștigată”, dacă nu e prea mult spus, la un joc de cărți, tatăl ei promițând-o celui cu care acesta joacă în cazul în care pierde, iar Helen Davenport, care se îndrăgostește de un bărbat datorită unei scrisori primite de la acesta, prin care îi dovedește faptul că este un om respectabil, un genitlom și un artist al cuvintelor, pasionat de frumosul din jur. Așadar, aceste două fete, devenite femei, sunt victime ale destinului și ale alegerilor pe care le fac - mai mult sau mai puțin. Viața lor începe să-și ramifice rădăcinile în toate direcțiile, cunoscând situații limită, pline de fericire, de eșec, de lacrimi sau de extaz. Cele șapte sute de pagini ale cărții prezintă istoria unor generații, a unor oameni care nutresc atracții pline de patos pentru caii, fân, viața la fermă și printre pământ, spații nelimitate ce nu-și mărginesc orizontul și aproape palpabile.

Firește, perspectiva din care este prezentată viața celor două femei, Helen și Gwyneira - care va fi trecută în carte simplu Gwyn, din cauza faptului că numele ei era prea greu de pronunțat de către cei din jur - este puternic romanțată, plină de dragoste și de trădare, de minciuni și lucruri spuse fățiș. Cu toate astea, autoarea nu se sfiește atunci când abordează teme precum violența conjugală, violul brutal, homosexualitatea, minciuna și abuzul, chiar ura față de proprii copii, tema iubirii interzise din cauza încorsetării sociale a secolului al XIX-lea.

Un roman extrem de frumos și cu o scriitură aparte, ce prezintă istoria unei lumi îndepărtate, sub familia patriarhală, în care viața se desfășoară cât e ziua de lungă, niciodată aceeași. Despre dragoste și ură, încrederea și dușmănia a două familii care se întrepătrund și, uneori, pun mai mare preț pe bunătatea omului, pe capacitatea acestuia de a face alegeri înțelepte, decât pe umanitate. O călătorie incitantă în această lume, pe care Sarah Lark o prezintă cu un aer de magie și înțelepciune, predestinând-o locului perfect pentru dezvoltarea armonioasă - spirituală și chiar fizică - a omului.

Se va împlini destinul fetelor în această țară străină, care le-a fost descrisă ca un paradis? Oare își vor găsi fericirea și dragostea în acest capăt al lumii, în care iubirea se întrepătrunde cu dorința de a crește în ierarhia socială, indiferent de mijloacele prin cae acest lucru ar deveni posibil? Nu vă rămâne decât să citiți această carte extrem de frumoasă, care se bate cu „Pe aripile vântului” pentru a ocupa locul de top în sufletul meu. Abia aștept s-o citesc și pe cealaltă.

Ca de obicei, am selectat niște pesaje interesante din carte, ca să vă dați seama, puțin, de stilul autoarei:

„Bărbații tot mai râdeau, dar Gwyneira era ferm hotărâtă. De ce avea ea pe cel mai bun câine de păzit oile din tot ținutul Powys, dacă nu chiar din toată regiunea Wales? Și de ce erau crescuți de sute de ani caii Cob spre a fi abili și cu pasul sigur? Gwyneira ardea de nerăbdare să le arate domnilor aceste lucruri. Aceasta era o lume nouă! Aici nu se va erija în rolul soțioarei bine educate, care ascultă fără împotrivire comenzile bărbaților.”

„- Dar astăzi mă puteți ajuta, explică ea. Puteți să-mi arătați cum se face.
- Ce cum se face? întrebă fata.
- Mulsul. Treaba cu vaca, suspină Helen.
- Tu nu știut cum muls?
Iar râsete.
- Ce tu făcut aici? se interesă băiatul zâmbind. Furat ouă? (...)
- Sunt noua doamnă O`Kefee, se prezentă ea. M-am căsătorit cu domnul Howard la Christchurch.
- Domnul Howard căsătorit wahine, care nu știe să mulgă?
- Ei, am alte calități, spuse Helen râzând.”

„- Poate că are dreptate, Gwyneira, spuse el. Probabil că nu va putea face altceva mai bun decât să dispară până se mai uită lucrurile. Într-un an, sau așa ceva, băieții de la cârciumă au uitat incidentul. Și între noi fie vorba, nu cred că Helen va urmări toată afacerea cu prea multă energie. Când se va întoarce Paul, se va face un proces. Dar atunci va putea să susțină mai credibil teoria autoapărării. Știți cum sunt oamenii, Gwyn! Mâine își amintesc că unul avea doar o armă veche, iar celălalt un revolver cu tambur. În trei luni se va povesti, probabil, că amândoi aveau pistoale...
Gwyneira încuviință din cap.”

„(...) Așa că am fluierat câinelui, iar acesat a alergat punându-se între el și animal și a mânat berbecul de acolo... Dar credeți că individul mi-a mulțumit? Vezi să nu, m-a ocărât! Tocmai observase un kea, mi-a spus, iar câinele îi alungase pasărea. Ori berbecul era să-l lovească, vă spun eu! Atunci ar fi avut în nădragi, și mai puțin ca acum!
Bărbații râseră în hohote.”

Vă recomand romanul cu tot dragul. Îl puteți comanda de AICI, coperta este foarte frumoasă și cartonată. Vă invit cu drag să urmăriți pagina de Facebook a site-ului, pentru a fi la curent cu toate noutățile, reducerile, ofertele și recenziile postate. Mulțumesc încă o dată, Bookia, vă îmbrățișez cu drag!

704 pagini
Traducere din limba germană de către Ildikó Schaffhauser
 

6 comentarii:

  1. Ce frumos , suna foarte interesant subiectul , sper sa ajung sa o citesc si eu cat mai repede . Frumoasa recenzia :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc! Cu siguranță o să-ți placă, în special dacă ai reușit să citești „Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell. Este o carte care reușește să-ți trezescă în minte o lume apusă, de „Cândva”, când femeile rușinoase și gentelmanii încă existau și se tutuiau abia după zile în care s-au cunoscut bine. De asemenea, și o lume dominată de întrebări fără răspuns și de puterea pământului și a averii. O frumoasă îngemănare! Eu, unul, o recomand.

      Ștergere
  2. Frumoasă recenzia Andrei. Ai un talent nativ la a scrie şi a atrage cititorii către o carte. Pe lângă "Cântecul maorilor" care deja m-a atras titlu, trebuie să o trec şi pe aceasta pe listă.
    Să ai o zi frumoasă şi spor la citit. Pupici:-*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Alessandra, mulțumesc muuuuult. (hug) Cartea este frumoasă, ți-o recomand, și este într-un fel mână în mână cu „Cântecul maorilor”, dar le poți citi și independent.
      Spor la lecturi frumoase și numai bine. Pups!

      Ștergere
  3. Tocmai am terminat-o. O carte foarte frumoasă. Abia aștept să mă apuc de "Cântecul maorilor". Păcat că traducerea nu e prea reușită.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, traducerea și mie mi s-a părut cam nereușită, cred că am și menționat asta. E superbă trilogia, iar ultima carte le încununează pe toate!

      Ștergere