marți, 14 iulie 2015

„Cele tre1spr3zece motive” de Jay Asher- Recenzie






Nu putem rescrie trecutul, nu ne putem întoarce în acea perioadă apusă decât cu acele mașinării ale timpului numite „amintiri”. Nu putem opri viitorul, nu putem păși în temporalul de după clipa pe care o trăim, decât așteptând ca aceasta să treacă. Putem călători, doar, prin intermediul viselor. Poate, uneori, regretăm alegerile făcute și am vrea ca, măcar pentru o singură dată, să ne întoarcem în trecut și să schimbăm ceva, gândindu-ne că atunci când vom reveni în prezent totul va fi altfel: mai bine, așa cum ne dorim, sau, dereglând un echilibru care a fost impus, mai rău. Putem trăi doar în acest prezent continuu, care se constituie între clipa apusă și cea care urmează. Putem doar asculta prezentul. Doar așa vom afla secretul - apăsând butonul play al casetei vieții noastre.

Jay Asher s-a născut în Arcadia, California, și a crescut într-o familie care i-a încurajat toate taentele, de la cântatul la chitară la scris. A lucrat ca bibliotecar ănainte de publicarea romanului său de debut, „Cele tre1spr3zece motive”, care a ajuns pe lista de bestselleruri a publicațiilor New York Times și Publishers Weekly, și a fost tadus până în prezent în 32 de limbi. Cea de-a doua carte a sa, „Viitorul nostru” (cea pe care o citesc acum și este foarte interesantă), scrisă în colaborare cu romanciera Carolyn Mackler, a fost publicată în noiembrie 2011, iar drepturile de ecranizare au fost deja achiziționate de către Warner Bros. Jay locuiește cu soția sa și fiul lor pe coasa centrală a Californiei și, atunci când nu scrie, îi place să cânte la chitară și să meargă în drumeții. Îl puteți găsi pe jayasher.blogspot.com și www.thirteenreasonswhy.com.

Clay Jensen. Numele lui se regăsește într-una din casete. El este unul dintre cele „tre1spr3zece” motive. El a făcut ceva greșit, dar nu știe ce. Clay Jensen este responsabil, într-un fel, de moartea Hannei Baker, colega lui de școală. Viața lui nu va mai fi niciodată aceeași, atunci când, într-o zi, găsește în fața ușii o cutiuță cu pantofi în care se află mai multe casete, pe care Hannah, înainte de a se sinucide, își înregistrează vocea destăinuindu-și secretele și, astfel, motivele care au împins-o să comită un asemenea gest sensibil, pe care, l-a început, l-am digerat nu prea ușor. În prima casetă, Clay află că Hannah urmează să destăinuie secretele mai multor persoane care, indirect sau nu, au mințit-o, au trădat-o, au lăsat-o baltă atunci când avea mai multă nevoie, care au făcut-o să se schimbe și, în cele din urmă, să-și dorească moartea. Din moment ce casetele au fost expediate la toți cei despre care Hannah urmează să vorbească - și care, deci, sunt vinovați, într-o măsură, de alegerea ei -, Clay își dă seama că și el se constituie într-unul din aceste motive. Cum reacționezi atunci când, impropriu spus, moartea îți vorbește? Cum reacționezi atunci când cele mai mari secrete îți sunt date în vileag, urmând să fie ascultate de mai mult de treisprezece persoane? Ce faci atunci când chiar și persoanele la care nu te așteptai deloc, care nu păreau niciodată în stare de asemenea lucruri, se dovedesc a fi, de fapt, „motive”? Aparențele înșală, evident, și, totuși, cu ce-a greșit Clay Jensen?

Clay Jensen o iubea pe Hannah, deci nu ar fi avut niciun motiv ascuns să-i dorească acesteia răul. Cel puțin, prezentând povestea din perspectiva lui, asta ne este transmis. Deși observa că atitudinea Hannei începe să se schimbe, devenind din ce în ce mai retrasă, mai tăcută, retrăgându-se sub propria ei carapace, Clay nu intervine. Clay nu se oferă s-o asculte, s-o întrebe ce i se întâmplă, de ce toate lucrurile sunt așa cum sunt? Acesta o fi motivul pentru care să apară, oare, pe una dintre casete? De altfel, trebuie să recunosc că am fost foarte surprins de adevăratul „motiv”, chiar nu mă așteptam. A fost o combinație între culpa celorlalți, care, indirect sau nu, știau că-i fac rău Hannei - de fapt, cei mai mulți pur și simplu au ajuns pe aceste casete din cauza faptului că nu și-au analizat prea bine faptele, nu și-au cântărit vorbele înainte de a le arunca, nu s-au gândit decât la binele lor și la ceea ce este important doar pentru ei, unele dintre aceste lucruri răsfrângându-se și asupra destinului Hannei -, așadar, o combinație între vina celorlalți și atitudinea lui, a lui Clay, ajuns acolo dintr-o întâmplare care stăruia în mintea Hannei Becker.

Hannah este un personaj adolescentin. Are caracteristicile tipice ale unui adolescent american: sare de la un subiect la altul, face paranteze, analiează detalii, conturează caracterele personajelor, văzându-le prin propria ei prismă subiectivă, judecă, condamnă, cere iertare și, totuși, își dorește să fie înțeleasă. Pentru că adevărata ei dramă pornește din lipsa comunicării, iar ceea ce urmează după nu este decât un supliment pentru ceea ce urmează Hannah să facă, subjugată întregului ei trecut, am spune, trist. Un personaj neînțeles, care-și caută fericirea acolo unde nu există și care, totuși, nu reușește să se exprime în așa fel încât să fie înțeles de către ceilalți. În aceste cazuri, de ce nu, poate ar fi existat o șansă a salvării, poate nu s-ar fi ajuns niciodată în acel punct în care, din păcate, s-a ajuns. Înregistrând acele casete, prezentând „motivele” și expediindu-le, pe rând, celor vinovați, Hannah nu speră doar că astfel are să-și explice fapta, ci, de asemenea, dorește să le-o plătească celorlalți cu aceeași monedă, incisiv, ca mai apoi să fie bântuiți de acea imagine a walkman-ului, derulând caseta și îngânând numele lor, numindu-i „vinovați”. Nu știu dacă face asta doar pentru că vrea să-și încheie socotelile cu ceilalți, din dorința de a scăpa de trecutul nu prea roz, sau pur și simplu, după cum v-am spus, e prea orgolioasă ca să n-o facă. Ideea este că sufletul Hannei este plin de contradicții, alcătuit din lumini și umbre, sfâșiat de mai multe porniri și aflată în imposibilitatea de a comunica celorlalți ceea ce o încearcă, drama Hannei se potențează până ajunge în acel punct critic.

Ideea romanului mi s-a părut foarte frumoasă, inspirată și, după mine, ceva nou. De asemenea, și în romanul pe care-l citesc acum, „Viitorul nostru” tot de la același autor, am găsit o intrigă foarte bine consolidată și construită, de aceea deși am început cartea astăzi, dimineață, am ajuns aproape la jumătate. Ideea de a asculta trecutul Hannei, de a fi martor la ce i s-a întâmplat, de a descoperi, prin intermediul casetelor ei, și viața celorlalți - colegi, prieteni dragi, profesori, elevi de la liceu, care, mai mult sau mai puțin, sunt responsabili de alegerea făcută de către Hanna - m-a făcut să dau romanului patru steluțe pe Goodreads. I-aș fi dat cinci, dar sfârșitul a fost cam neinspirat, părerea mea. Patru jumătate, hai să zicem, dar tot patru rămân. Într-o singură seară, hoinărind pe străzile orașului cu căștile în urechi, Clay Jensen, ascultând înregistrările, vede viața Hannei precum un film: un film trist, un film fără subtitrare, din care multe bucățele lipsesc, un film sfârșit mult prea devreme, cu actori neinspirați, care nu și-au învățat replicile, cu decor auster și multe pauze. Martor la toate acestea, în inima lui Clay se naște un imens sentiment de tristețe, de vină, dorind să se întoarcă în trecut și să schimbe tot ceea ce, din păcate, nu mai are putință de a fi schimbat. Iar totul până când va da de caseta în care numele său este rostit...

Stilul lui Jay Asher este foarte ușor, lejer, deloc încărcat cu registre dintr-alea stilistice care, într-o primă fază, ar părea greoaie. Totul curge lin precum un râu într-o zi călduroasă de vară. Alternăm, în același capitol, între vocea personajului principal, Clay, și vocea fostei sale colege, Hannah. Gândurile lui se amestecă cu vocea robotică a fetei: el, în întregul univers lărgit al orașului, în cameră, în mașină, pe-o bancă, într-un bar, iar ea, acolo, în microuniversul unui walkman, sfârșindu-și povestea atunci când banda de pe casetă nu mai are nimic de spus. O idee foarte frumos dezvoltată de către Jay Asher, un autor deștept și cu verbul la el, care știe cum să exploreze viața adolescentină, cu toate neajunsurile, nevoile, dezamăgirile și zilele ei.Am selectat și niște pasaje pe care vi le voi prezenta mai jos, mi se par relevante pentru desfășurare acțiunii, fixarea intrigii și stilul autorului:

„(...)
Înainte să moară, Hannah a înregistrat un teanc de casete. Dar de ce?
Regulile sunt simple. Sunt doar două. Regula numărul unu: Asculți. Regula numărul doi: Dai mai departe. Sper că niciuna nu va fi floare la ureche. (...)
Cănd termini de ascultat cele treisprezece fețe, căci fiecare poveste are treisprezece fețe, derulează casetele, pune-le înapoi în cutie și dă-i-le celui care urmează după tine. Iar tu, norocosule cu numărul treisprezece, tu poți să iei casetele și să le duci la dracu'.În funcție de religia ta, poate ne întâlnim acolo.”

„Înainte să se audă vocea lui Hannah, e o pauză.
Pas cu pas. Așa o să trecem prin asta. Un pas după celălalt. (...)
Am terminat deja o casetă, ambele fețe, așa că stai pe aproape. Lucrurile merg mai bine sau mai rău, depinde de punctul de vedere al fiecăruia. (...)

„(...) întâlnirea aia.Vreau să apăs butonul de „Stop” al walkmanului și să derulez întreaga lor conversație. Să dau timpul înapoi și să le avertizez. Sau să le împiedic să se întâlnească.Dar nu pot. Nu poți rescrie trecutul.”

„Da, povestea mea are niște lipsuri majore. Nu am reușit să-mi dau seama cum să spun unele părți. Sau nu mi-am făcut curaj să le rostesc cu glas tare. Evenimente pe care nu am reușit să le înfrunt... pe care nu o să le înfrunt niciodată. Iar dacă nu trebuie să le zic niciodată cu glas tare, atunci nu trebuie să mă gândesc la ele până la capăt. (...)Nu știți voi ce altceva s-a mai întâmplat în viața mea. Acasă. Ba chiar la școală. Nu știți ce se petrece cu viața altcuiva, doar într-a voastră. Și când te amesteci într-un aspect al vieții cuiva, nu te amesteci doar în acel aspect. Din nefericire, nu poți fi așa de exact și de selectiv. Când te amesteci într-un aspect al vieții cuiva, de fapt te amesteci în toată viața acelui om.Totul... afectează totul.”

Unele secrete sunt menite să rămână secrete, drept care nu vor fi cunoscute niciodată. Ce era în inima Hannei când s-a hotărât să ia această decizia? Ce simte Clay, acum, încercat de un copleșitor sentiment de vină? Cine sunt vinovați de tragedia Hannei? Deși răspunsurile vor veni, scaunul de la școală, scaunul Hannei Baker, va rămâne mereu gol și va purta doar greutatea unor cuvinte nespuse. Încă o dovadă că, dincolo de oameni, de zâmbete, de fericire, aparențele înșală. Iar unele cuvinte nu vor mai putea fi spuse niciodată. Este de prisos să spun că romanul a fost distins cu numeroase premii, precum și nominalizat la altele. Merită, într-adevăr, o lectură ușoară și foarte frumoasă, cu un mesaj foarte subtil.

Le mulțumesc frumos celor de la Editura Leda pentru acest roman minunat. Vi-l recomand cu mare drag, cu siguranță o să vă placă, îl puteți achiziționa de pe site de îndată ce va fi pe stoc. De asemenea, fiți cu ochii pe pagina de Facebook a editurii pentru a fi la curent cu toate noutățile editoriale, ofertele și concursurile. De asemenea nu uitați că al treilea volum din seria LUX, „Opal”, va putea fi comandat începând cu 17 iulie. Mult succes și lecturi frumoase.

322 pagini
Traducere din limba engleză și note de Mariana Piroteală

26 de comentarii:

  1. Eu am citit numai Viitorul nostru de acest autor si mi s-a parut foarte interesanta ideea si stilul lui chiar este foarte simplu si usor, dar nu prea m-a atras sa citesc si alte carti scrise de el :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu îs cam pe la jumătate și îmi place mult. :D De altfel, nu cred că mai are și alte cărți traduse la noi. Doar acestea două, de la Leda. Bine, mie nu prea-mi plac cărțile cu adolescenți, dar mi se pare că are așa, ceva parte, care-l scoate din marea de autori. Mulțumesc de vizită!

      Ștergere
  2. Hmm, mi se pare atrăgătoare. Prima dată, am crezut că e altă carte în stilul „Jurnalul secret al Laurei Palmer” dar am citit toată recenzia și sunt convinsă că trebuie s-o citesc.
    Și, știi, deși nu are legătură cu recenzia, o să-ți povestesc iar altă întâmplare amuzantă. :))
    Chiar acum eram la laptop, iar bunica mea zice: „Las-o mai moale, tot cărți, tot înternet, înternet, cărți... nu-ți ajunge?”
    Iar eu i-am spus: „Ok, păi eu am citit doar o carte luna asta iar tu îmi spui s-o las mai moale ! Alții citesc și douăzeci de cărți într-o lună.” (ți-ai dat seama că mă refeream la tine, nu? :)) )
    Bunica: „Ei, ăia n-au ce face ! Numa' de stat au, nu lucră nimic !”
    Eu: „Păi cum, dacă la anul au examen și trebuie să învețe, știi tu?”
    Bunica: „Ei, ăia-s cu dracu' ! D-aia tot fac atâtea, că-s cu necuratul!”
    :)) Ok, poate nu e atât de amuzant, dar dacă ai fi fost de față te-ai fi tăvălit de râs. Deci, Andrei, eu sper că nu e adevărat, și ca nu ai astfel de secrete! :))))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hahaha! :)) Tare bunica ta, să-i transmiți. Nu, nu fac ritualuri oculte, n-am practici de genul. Dar poate mi-ar plăcea să am, cine știe. Muhahaha!
      Păi îmi dau seama cât de amuzant a fost. :)) Eu îs aici și tot râd, deeeci.
      Și, revenind la roman, e drăguț! E foarte lejer, un stil ușor. O să-l citești rapid dacă te apuci de el.
      Pupici!

      Ștergere
    2. Sper să nu faci așa ceva ! :)) I-am transmis bunicii, și m-a întrebat cine i-a zis că-i tare și i-am spus că „ăia cu dracu'” și mi-a zis că-mi bat joc :)))) apoi i-am explicat, destul de greu, că nu le are cu „înternetul”.

      Pot să-ți povestesc ore întregi „pozne” de-ale bunicii și tot nu mă crezi. La 82 de ani e tare glumeață, cu muuuuuulte povești în sac. Ei bine, n-or fi toate curate, adică adevărate, dar toate îs amuzante.
      O voi căuta, la fiecare recenzie îți promit că citesc alea-alea, da' până acum n-am citit niciuna din câte ți-am promis. La toamnă, când începe școala, revine la anticariatul de unde-mi iau cărțile domnul ăla bătrân cu cărți la prețuri siropate. :)) Iar pentru mine, toamna merge dirigintele meu și-mi ia cărțile, doar îi achit plata și-i zic ce să-mi ia. :)) Deci până la urmă tot citesc eu cărțile de pe-aici.
      Joi e ziua din săptămână când pleacă la acel anticariat, iar când începe școala trebuie să-i dau o listă supraponderală, nu? :))

      Ștergere
    3. Nununu, nu fac așa ceva. :)) „înternetul” ahahahahaha!

      Ce suflet frumos e bunica ta! :) Mă bucur că e deschisă și vorbește așa cu tine, serios, și nu sunt reci ca alți bunici, sau nepăsători, chestii dintr-astea. Nu zic din experiența mea, slavă Cerului, dar am prieteni care nu se împacă prea bine cu bunicii lor.

      :)) Haha, norocoaso. Să nu-l încarci prea tare, că e bătrân, poate se cocoloșește și nu mai ajunge cu tolba cu cărți. Ho! Ho! Ho!

      Pupici!

      Ștergere
    4. :))) Doar domnul care le vinde, nu și dirigintele meu. Mi-a adus odată 50 și ceva de cărți, fără să știu, eu mă pregăteam de școală, și era iarnă, multăă zăpadă, și avea o geacă roșie. Deci am crezut că e Moș Crăciun. Stăteam și mă uitam la geam, iar mama mă întreabă la ce mă uit și zic eu: „Doamne, Doamne, dovada că există Moș Crăciun ! Stai, că nu-i adevărat, nu se poate, n-am fost așa de cuminte...”
      Și partea cea mai bună e că pentru 50 și ceva de cărți n-am dat așa de mult. :)) Ar veni „Fifty shades of books”.
      Atunci bunica era la noi și după ce a plecat diringintele, vine și ne întreabă ce-a fost cu ăla, credea că e reporter. :))))

      Ștergere
    5. =)))) Doamne, ce norocoasă ești. Mă bucur pentru tine.

      Ștergere
  3. Nu stiu de ce, dar dupa primele 2 paragrafe gandul mi-a fugit la Tuturor baietilor pe care i-am iubit de Jenny Han. Si in aceasta carte ar fi cam pe acolo idee doar ca, in acest caz, scrisorile nu sunt trimise constient. Nu stiu daca ai citit cartea ca sa iti dai seama sau daca ai citit-o daca ai facut legatura inaintea mea.
    Oricum suna super interesanta actiunea si o trec pe wish-list-ul meu :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oanaaa (hug). Bine te-am găsit și aici.
      Nu am citit acea carte, sincer, dar cred că ar semăna cu aceasta, după cum ai zis și tu. :D Am s-o încerc, oricum, era de ceva vreme în Wishlist. Poate o să-mi placă mai mult, zic.
      E un subiect inovator pentru mine și romanul mi-a atras atenția, de aceea am vrut să-l citesc. Nici nu m-a dezamăgit, nici nu m-a dat peste cap, ci a fost o lectură care mi-a plăcut și a meritat timpul.

      Ștergere
    2. Sper să îți placă dacă o să o citești :D
      *Hug back*

      Ștergere
    3. Revin cu recenzia după ce o voi fi citit, evident. Pupici!

      Ștergere
    4. Am rabdare. Altceva nu am de facut :))

      Ștergere
  4. Pff, foarte tare! Deci, trebuie sa citesc si cartea asta, chiar e un subiect genial ales, daca e si scrisa pe masura face toti banii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :D E bun romanul. Mi s-a părut scris așa, puțin cam superficial, pe deasupra, adică nu am putut simți întocmai o atmosferă care, zic eu, s-ar cere din cauza a ce i se întâmplase Hannei. Oricum, depinde de cititor!

      Ștergere
  5. Nu ştiu de ce dar nu mă lasă blog-ul să răspund (s-o fi săturat de mine :)) ), dar nici eu nu mă las, scriu comentariu nou.
    Ei, dacă acea atmosferă ţi se pare nepotrivită vezi Soare şi oţel de Mishima, o termin eu mâine cred, să vezi cum e să fie privită sinuciderea ca un ideal glorios pentru care eşti sau nu eşti demn şi pentru care trebuie să te antrenezi din greu că nu se cade să te sinucizi dacă nu arăţi potrivit pentru sinucidere. Adică numai ăia cu trupuri divine au dreptul să se sinucidă ca să nu fie stricată frumuseţea ritualului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)))) O, Doamne, clar trebuie să citesc această carte „Soare și oțel”. Cred că, hmhm, o să-mi placă. Și nuuuu, blogul ăsta n-o să se sature niciodată de tine. Crede-mă! :P

      Ștergere
    2. E un eseu scris de el, scurtuţ, dar destul de greu de citit pentru că e destul de greu de digerat. În primul rând ţin să subliniez că l-am citit înaintea ta. În al doilea rând: e apărut la humanitas, mai demult, în colecţia cartea de pe noptieră, am luat-o cu 7 lei din outletul lor de la GDS. Tare e că tipul chiar s-a antrenat extrem de mult şi apoi a luat un general prizonier, a apărut în faţa soldaţilor lui şi a ţinut un discurs în care îi făcea în toate felurile şi apoi s-a retras şi s-a sinucis (prin harakiri cred). Deci e o formă de a pătrunde în mintea unui sinucigaş nedeprimat.
      E un fel de Veronika doar că e una la care sinuciderea durează mai mult că se tot uită în oglindă să vadă dacă îi stă părul cum trebuie şi dacă are sânii suficient de mari ca să merite să se sinucidă (exagerez în simplificare binenţeles). Oricum, e ceva altfel, merită încercată, chiar dacă pe alocuri te enervează la culme.

      Ștergere
    3. Aaa şi mă bucur că blogul nu s-a săturat de mine, mi-ar fi părut rău să mă suporte fără să vrea :D

      Ștergere
    4. :))) Vai, deci trebuie să citesc și eu, neapărat. Sună foarte interesant! Mersi de recomandare, Ciochină!

      Ștergere
    5. Oriând cu plăcere, Cioată!

      Ștergere
    6. Niciodată să nu-mi mai spui așa! :)) Gata, mâine vin cu cinci mașini negre în fața blocului; asta așa, ca să știi ce te-așteaptă!

      Ștergere
    7. Succes să găseşti loc de parcare :))

      Ștergere
    8. Găsesc, găsesc, stai fără griji. :)) Tu ar trebui să te îngrijești de alte lucruri.

      Ștergere
  6. pare foarte interesanta cartea, chiar as fi incantata s-o citesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este foarte drăguță! :) Mie mi-a plăcut. De la același autor, îți recomand „Viitorul nostru”. Mie, unul, mi-a plăcut mai mult. Aceasta a fost mai subtilă, mai sensibilă, dar puțin previzibilă.

      Ștergere