luni, 31 august 2015

„Oameni, îngeri și demoni” de Lina Moacă- Recenzie




Autor: Lina Moacă
Editura: Herg Benet
Număr de pagini: 712
Rating: 5 din 5 steluțe

Și ne întrebăm, evident, despre ce este viața. Ne avântăm în răspunsuri pe care, de fapt, nici noi nu le înțelegem. Este despre fericire? O fi, dar ce înțelegem prin fericire? Este despre dragoste, despre moarte? Bineînțeles, este. Este despre soare, despre lună și stele, este despre cataclisme, despre crime, minciuni, lacrimi și secrete. De asemenea, viața este despre viață. Totuși, departe de aceste lucruri, am o certitudine: o lume în care se trăiește pentru a da viață, pentru a aduce zâmbete și fericire, nu va fi niciodată un haos, pentru că întunericul face parte din lumină, iar fără ură nu poate exista iubire și dragoste. 

O carte care pur și simplu m-a făcut să realizez lucruri, să conștientizez această frumusețe a vieții pe care, uneori, o dădeam deoparte și mi-o făceam străină. Această frumusețe pe care o uitam și o lăsam să se afunde undeva într-o groapă a cărui fund mi-este necunoscut - frumusețea la care, uneori, râvnim atât de mult neștiind că, de fapt, ea se află lângă noi, în toți ochii pe care îi privim cu atâta dragoste, în căldura soarelui, culoarea ierbii. Cred că, înainte de toate, acesta a fost idealul pe care autoarea Lina Moacă și l-a setat: nu a vrut, neapărat, să scrie ficțiune, pe cât a vrut ca prin acest roman să transmită ceva, să deschidă ochii și să ofere cititorilor un prilej la meditație. Nici nu știu cum să încep această recenzie, pentru că nu vreau ca totul să pară prea siropos, light, însă acest roman este unul dintre cele mai frumoase romane de ficțiune pe care le-am citit vreodată. Și nu spun acest lucru din pur entuziasm, ci pentru că am citit aceste șapte sute de pagini fără să-mi dau seama, atât de prins eram de lectură și de învățăturile ei.  

Mai mult decât a fi o scriitură impecabilă, colorată, firavă și sensibilă, romanul „Oameni, îngeri și demoni” este un fel de stare, este ca o pildă spusă în câteva sute de pagini, este o acumulare de principii de viață și valori. În altă instanță, autoarea ne vorbește despre răutatea care împânzește sufletele oamenilor, despre provincialitate, minciună, teroare și dușmănie - la o adică, despre problemele muritorilor limitați care, în dezacord cu efemeritatea lor, au uitat că viața nu presupune numai o adunătură de lucruri materiale, de bani și înavuțire, condamnați de voracitatea în care sufletul li se scaldă, ci viața presupune iubire și spiriualitate, linște și pace. Astfel, societatea în care trăim pare a fi subjugată de credința banului, departe de a fi înclinată spre realizarea spirituală a sinelui, de oportunitatea de afirmare, care, mai apoi, împinge scopul existenței către realizarea materială proprie, reflectată în bani, în afaceri necurate, minciuni și grosimea portofelului. Dând la o parte toate aceastea, autoarea Lina Moacă ne înfățișează o lume în care banii distrug esența infinită a visului omenesc, distrug ceea ce este nobil în principiile de viață ale personajelor, reliefând o lume a non-valorilor, o lume tragică în care conștința răutății, a fățărniciei rezonează cu tot ceea ce era bun, cândva, dar s-a pierdut.

Nu vreau să credeți că m-am îndepărtat de subiectul cărții. După cum am obișnuit, nu fac rezumatul pentru că asta ar însemna să suprim din plăcerea lecturii. Or, doar nu vreau să se întâmple asta, nu? Romanul surprinde o poveste fantasy despre doi gemeni neobișnuiți, Willy și Lilly (mi-a plăcut enorm lirismul numelor), doi gemeni care se bucură de niște trăsături angelice, de o frumusețe care depășește tiparele firescului uman, și, de asemenea, care au puteri neobișnuite, date fiind rădăcinile lor ereditare: ei sunt Fiii Luminii, ființe nemuritoare care, dorind să cunoască oamenii de deasupra pământului, ajung, înfruntându-l pe marele lord întunecat, Willworf, sprijinit de Marele Iluminat, în mijlocul orașului București unde vor încerca să trăiască în conformitate cu societatea contemporană lor. Aici, cei doi frați gemeni o întâlnesc pe Alexandra, o tânără a cărei viață nu este prea roz, fiica unui afacerist lipsit de scrupule. Din acel moment, cei doi fac cunoștință cu întunecimea rasei umane, cu răutatea, crima și fățărnicia care împânzesc orașul și restul provinciilor din zonă. Lilly, având un spirit mai săritor și mai altruist, dorește s-o ajute pe Alexandra să scape din mâinile tatălui ei netrebnic, iar singurul mod prin care o poate ajuta este să realizeze o căsătorie de conveniență între fratele ei, Willy, și Alexandra, toate astea pentru a o scoate pe aceasta de sub tutela distructivă a tatălui. Deși la început Willy nu prea are sentimente puternice pentru Alexandra, timpul și circumstanțele îi vor apropia pe cei doi, iar iubirea lor se va releva într-o poveste fascinantă de dragoste care, totuși, pare imposibilă, date fiind condițiile celor doi. 

Astfel, Lina vorbește în „Oameni, îngeri și demoni” și despre iubire, despre sentimente și dragoste. Dar nu vorbește despre iubire doar ca o relație dintre doi oameni, ca un act al acuplării, ci vorbește despre iubire ca un sentiment care împlinește ființa, o transcede și o apropie de cosmos, o înalță și o desăvârșește în toată taina ei misterioasă. Iubirea, un sentiment care împăienjenește sufletul și îl apropie de divinitate, îl face mai accesibil credinței și permite sufletului să se manifeste prin arta sărutului, a gloriei eterne care vine odată cu îmbrățișarea care unește două ființe într-una singură. Cu un limbaj seducător, pasional și plin de pasiune, Lina reușește să reitereze ceea ce iubirea, în tainele ei nescrise, înseamnă: împlinire, dorință, speranță și dor, iar în ultimă instanță alegorică, viață și moarte. Poveștile de dragoste pe care aceste pagini le țes nu au cum să nu-ți rămână întipărite în minte și suflet, pentru ca, mai târziu, mereu să-ți aduci aminte de cât de pișicher era personajul ăla, cât de incisiv era celălalt, cât de mult te enerva altul, pentru ca mai apoi destinul să le readucă împreună, spre bucuria cititorului.

În același timp, totuși, pe când viața personajelor se derulează pe străzile Bucureștiului, în profunzimile pământului, de pe tronul său, Willworf tocmește planuri negre, de atac, așteptând momentul potrivit pentru a-și întinde negura întunecată peste lume și pântind momentul potrivit pentru a-și suprinde fratele și nepoții. În cocârdășie cu alte himere, creaturi ciudate care-ți stârnesc fiori, marele întunecat va face orice este în stare pentru a-și duce planul la bun sfârșit și pentru a restabili ordinea care a fost distrusă în momentul în care ce doi gemeni, Willy și Lilly, au părăsit întunecimea cărnii pământului. Evident, bănuind plăcerea publicului cititor, Lina a reușit să aducă în romanul ei un strop consistent de mister, de teroare, de magie și spaimă, fără, însă, să exagereze cu toate acestea. Acțiunea se derulează alert și, deși uneori parcă ai cobi ce urmează să se întâmple, certitudinea că totul a fost așa cum ai crezut tu potențează sentimentul că, într-adevăr, ai citit un roman cu viață și despre viață.

Am citit chiar într-un interviu recent acordat Linei moacă, de pe blogul Orizont prin carte (sper să nu se supere autoarea că am preluat o micuță parte): rugată să spună ceva despre ea, autoarea a spus următoarele „(...) Ador cărțile cu toată puterea lor de a împărtăși, de a transmite frecvențe prin cuvinte. Îmi place armonia și caut să o simt în oameni, în tot ceea ce mă înconjoară. Pentru mine lumea e emoție, emoția e viață, viața e poveste, povestea e culoare, culoarea e lumină, lumina e etern.” Și, într-adevăr, scriitura Linei este plină de lumină, este plină de culoare - făcând niște corelații, sriitura Linei este plină de etern și de frumos. Pur și simplu, autoarea scrie despre polaritatea umană, despre resorturile fiecări ființe, despre pornirile ei luminate, dar și întunecate. Scrie despre oameni și viață, despre contradicții și ceea ce, în profunzimile sale, omul înseamnă: potențialul unui suflet mânat pe cărările (ne)greșite ale vieții, pe cărările acestea în drumul cărora de multe ori ne pierdem și renunțăm la idealurile care se află la celălalt capăt. Din frică, teamă de eșec; totuși, înarmați cu iubire și cu un crez divin, este imposibil să nu reușim. Fascinată de natura și complexitatea umană cu care ne-am pricopsit încă de la începuturile vieții, autoarea relevă toate acestea în volumul ei de debut „Oameni, îngeri și demoni”: întunericul face parte din lumină, binele nu ar putea exista fără rău, dragostea nu ar exista fără ură. Aceste sentimente, deși cel mai adesea se exclud reciproc, înseamnă, într-un singur cuvânt, același lucru: „omul”. 

Pentru a înțelege mai bine natura umană, pentru a citit cu adevărat ceva frumos, plin de lumină și căldură, vă recomand să lecturați romanul Linei. Recunosc, eu îl aveam în bibliotecă de ceva vreme, însă abia luna trecută mi-am făcut curajul să-l citesc. Mi-a fost rușine de mine însumi pentru că am așteptat atât, dar a trebuit să simt chemarea cărții, să știu că, da, acum este momentul să-l citesc și să nu-l iau în mână, așa, din inerție, doar ca să citesc ceva. A fost una dintre cele mai bune alegeri literare de anul acesta. Lectura romanului mi-a dat curaj, mi-a dat puterea de a înțelege mai bine profunzimile naturii umane, contradicțiile sale sufletești și principiile de viață. Dincolo de a fi o carte foarte bună de ficțiune, fantasy, roamnul Linei este o pledoarie pentru frumos și pentru spirit, pentru credință, te ademenește într-o lume plină de lumină caldă, te poartă printre nori alături de cei doi gemeni, îți dă propriile tale aripi și te face să pătrunzi în esența vieții. No, mie chiar mi-a plăcut, serios vă spun, iar recenzia aceasta sper să contureze întocmai simțămintele care mi-au crescut în piept după ce am citit romanul. Îmbinând miticul, fantasticul, credința, viața și sufletul omului, autoarea relevă în paginile cărții o poveste de o tipologie fantastică, fastuoasă și sensibilă, iar ușoara redundanță a autoarei potențează ceea ce ea, prin roman, vrea să transmită: povești despre iubire, dezamăgire, speranță, dăruire și altruism, reverbând cu o întrebare pe care, evidend, cu toții ne-am pus-o: oare, singură, iubirea poate schimba lumea în care trăim? Răspunsul este subiectiv, deci nu am să mă pronunț. Citind același interviu, mi-am dat seama că autoarea a surprins, în carte, și pasaje din viața ei, iar prin lectura romanului m-am apropiat și mai mult de frumusețea autoarei. Îi mulțumesc nespus pentru această șansă.

Unul dintre cele mai bune romane de debut pe care le-am citit vreodată. Deși eu nu prea mă omor cu acest gen fantasy, pot să spun că am dat deoparte această cortină și, zău, chiar nu am regretat, pentru că am simțit că citesc despre viață, despre oameni și despre ceea ce simțeam nevoia să regăsesc într-o carte. Lina este autoarea care se identifică cu personajele sale, rezonând într-un cântec accesibil fiecărui cititor - ea este genul de scriitoare care își conturează personajele după mediul în care acestea trăiesc, dându-le viață și, parcă, gândire și manifestare proprie. Este genial modul în care reușește să facă asta, cu adevărat talentat. Îi mulțumesc mult pentru șansa de a citi acest roman. Îl puteți achiziționa de pe site-ul editurii Herg Benet, de AICI, sau îl puteți găsi și pe Libris, AICI, cu o reducere foarte bună! Lecturi plăcute și o săptămână frumoasă!

15 comentarii:

  1. Cât de bine sunăăă! Zău, Andrei, am tot văzut "Oameni, îngeri și demoni" prin librării și îți spun sincer că nu știam că ascunde atâtea între coperțile acelea drăguțe ale ei, și, de altfel, cum aș fi putut? Recenzia ta e SUPERBĂ și, huh, trebuie să citesc "Oameni, îngeri și demoni" cât mai curând, ador romanele care, deși sunt fantasy, surprind așa veridic viața. Mi-au plăcut enorm cuvintele autoarei, am citit și restul interviului și pare un om așa frumos! Ah, abia aștept să-i citesc cartea!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mersi, Cătălina. Da, chiar trebuie, ai să descoperi o poveste fascinantă. (hug) Succes și te-am pupat!

      Ștergere
  2. Dumnezeule de când vreau cartea asta... :))
    Cred că e genială. Lina Moacă mi se pare, mai mult sau mai puțin, dar cu siguranță că mai mult, o autoare cu un mesaj foarte puternic, și totuși foarte simplu. „Pentru a înțelege mai bine natura umană, pentru a citit cu adevărat ceva frumos, plin de lumină și căldură, vă recomand să lecturați romanul Linei. ” Ai grăit aici din steăfundurile adevărurilor inimii și minții tale ! :)))
    Cred că toate cuvintele sunt de prisos până nu citesc cartea... dar, cu siguranță, toate cuvintele de acum se vor înmulți după citirea ei.
    Spor și ție și autoarei, în scrierea altor și altor cărți !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)) Mulțumesc, Simina, ți-am zis eu că te pricepi la dulcegării. Să citești romanul și să ne spui cum ți s-a părut; timp este! Pupici și te mai aștept!

      Ștergere
  3. Oau, grozav! Ar trebui să faci şi tu un interviu cu ea. Ce autori grozavi se ascund în rafturile cu cărţi româneşti :D mi-ar plăcea la nebunie să citesc această carte. Nu ştiu cum faci dar câte o recenzie îţi iese aşa de bine că mă gândesc că ar trebui să o trimiţi spre publicare unei reviste literare, adică una care se tipăreşte pe bune. nu că restul nu ar fi bune, dar unele sunt chiar uimitoare- Şi asta intră în categoria aia.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. I-am cerut și acordul, deci o să facem și un interviu. Da, știu, este chiar surprinzător și parcă-ți dă curaj acest lucru. Oh, mulțumesc, serios, pur și simplu am scris ce am vrut să scriu. :)) Noah, asta ar fi o idee, dar mă rezum la blog fiindcă și așa am o groază pe cap!

      Ștergere
    2. Cum vrei, dar ştii tu cum e, dacă nu ţinteşti destul de sus...

      Ștergere
    3. Daaaa! (smirk) Dar nici nu știu ce reviste s-ar ocupa de așa ceva, la o adică!

      Ștergere
    4. Pai odata Romania Literara, apoi sigur mai sunt si altele, eu zic ca merita sa incerci. Vezi ca uneori se mai fac concursuri pentru artiicole in carti colective (uneori si cu premii in bani), ar merita sa incerci si acolo. Plus reviste pentru liceeni/studenti, gen teen press.

      Ștergere
    5. Bine, chiar am să mă interesez mai mult, acum că mi-ai zis! :) Oricum, în revista școlii s-a vorbit să se facă o rubrică cu recenzii de cărți, unde să scriu eu! :)) Dar asta a fost pe la sfârșitul anului. Să sperăm că o să începem de anul ăsta, cine știe?!

      Ștergere
    6. Speranţa e pentru cei care nu au ce face ei într-o anumită privinţă, tu pune mâna şi convinge-i să îţi facă rubrică.

      Ștergere
    7. Bună asta, am s-o notez! :D

      Ștergere
  4. Romanul asta pare perfect :D Nu l-am citit dar vreau sa dau o sansa scriitorilor romani

    RăspundețiȘtergere