sâmbătă, 1 august 2015

Un loc pe raftul meu (XVII)


Salutare,

A fost o lună trecută cu ceva cărți. Am profitat de reduceri și, voila, aici suntem. Plus ce am mai primit pentru recenzii. Așadaaaaar:


Abia aștept să încerc această serie. Chiar dacă nu prea citesc cărți din această tagmă, cred că o să-mi placă. Iar coperțile sunt geniale.


Inițial, am auzit de acest roman într-o emisiune de-a lui Oprah. De atunci aștept traducerea lui. Abia aștept să-l citesc.


Al treilea volun din seria Lux, „Opal”, apărut la Editura Leda. Abia aștept să văd ce se mai întâmplă prin zonă.


Am aruncat câteva priviri; e o chestie cu sfaturi și dintr-astea. Not my kind, actually.


Mi-a plăcut mult cum sună titlul, iar cărțile de la Humanitas - Memorii și Jurnale îmi plac extraordinar de mult. Abia aștept s-o citesc.


Am răsfoit-o puțin și pare foarte interesantă. Și a costat o nimica toată!


 Cred că o să-mi placă, habar n-am de ce.


Cred că am memorii și jurnale de citit pentru două luni de-acum înainte. Și romanul acesta m-a atras.


Am auzit foarte multe lucruri bune despre acest roman; aștept și eu să văd cum e.


Vreau să citesc acest roman pentru că Toni Morrison este singura femeie de culoare care a luat Nobelul pentru Literatură. Abia aștept să văd cum e!


O altă carte care m-a intrigat, dat fiind faptul că autorul e anonim. :) Abia aștept, abia așteeept.


În sfârșit în biblioteca mea. Daaa, daaa, acum mă simt complet. Sunt sigur că Malala ascunde o poveste care trebuie cunoscută de către toți.

Astea-s cărțile (a doua serie) care au făcut cunoștință cu raftul meu luna trecută. Voi ce v-ați mai cumpărat? Lecturi frumoaseeee!

29 de comentarii:

  1. Wow ce bine arata cartea culoarea purpurie, mi-a atras atenția de mult timp acest titlu, l-am vazut in topurile multor bloggeri din america.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, eu am rămas șocat când am văzut că a fost tradusă. S-a anunțat la Bookfest, anul acesta. Am sărit în sus cu distribuirile și am vrut să pun mâna pe ea încă de atunci. Abia acum am reușit. Abia aștept s-o citesc, sunt sigur că o să mă impresioneze. Pulitzer, la o adică, nu e pentru orice carte. Mulțumesc mult de vizită!

      Ștergere
  2. Povestea lui Malala mereu m-a intrigat, sunt uşor geloasă pe tine că ai pus mâna pe cărţi aşa de geniale! Spor la citit!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Şie eu o urmăream pe Oprah cu ochii măriţi şi uneori şocată de ceea ce prezenta :)
      O să citesc mai multe legat de carte, pare interesantă!

      Ștergere
    2. Cred că o să mă impresioneze povestea lui Malala. Am ținut să am această ediție pentru că e cartonată și, na, îmi place mai mult. :) Hihi, să nu fii geloasă, ai să pui și tu mâna pe ele pentru că ești o cititoare înrăită. Pe pariu!
      O ador pe Oprah, mi se pare o femeie incredibilă și foarte inteligentă. Îi urmăream toate emisiunile, mi se pare un caracter puternic și are un trecut foarte urât în spate. Eh. Pupici!

      Ștergere
  3. Ce de carti!! Multe de aici se afla pe lista mea to read, abia astept sa le am si eu in biblioteca!! Lectura placuta, Andrei! ^_^

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Meeeersi, Diana! (hug) Hehe, abia aștept să le încerc, Doamne, toate-s așa frumoase și ascund povești minunate. Abia aștept să le dau gata pe toate!

      Ștergere
  4. Vaiiiiiiii Autobiografia de Gertrude Stein <3 Nu doar ca te-a atras, dar trebuie. Bine, nu am citit-o dar sunt sigur ca e foarte tare pentru ca Lost Generation. Si mie îmi place super mult colecția aceasta. Toni Morrison suna interesant. Sa le dai gata pe toate :3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc tare mult, am citit despre Gertrude pe Wiki și chiar pare interesant. Abia aștept s-o încerc, ador memoriile și jurnalele. Mulțumesc foarte mult pentru comentariu și prezență. Succes și lecturi plăcute! Revin cu recenzii, evident :3

      Ștergere
  5. Oh, cărţi faine la orizont. Câteva se află şi în wishlist-ul meu, în special cele de la Art, YoungArt. Lectură plăcută!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc pentru vizită, Diana.
      Ador cărțile de la Grupul Editorial Art, sunt foarte frumoase. :) Mulțumesc, și tu să ai lecturi plăcute și bine te-am găsit!

      Ștergere
    2. Îmi place blogul tău, are o atmosferă foarte faină, heh!

      Ștergere
  6. Iar ai început?! Chiar că nu scapi de bunica, de data asta!
    Când am văzut acolo în postare cartea aia, „girlology” nu știu de ce mi-a venit să râd, serios =))
    Prima dată, please Andrei, citește „eleanor&park” vreau părerea ta înainte s-o cumpăr, că am auzit și păreri mai... mai puțin drăguțe.
    Eh, da... drăguțe cărți, domnule „enerveaz-o pe Simina zi și noapte” :'( dacă nu accepți să-ți lichidez biblioteca, măcar acceptă să-ți lichidez biblioteca pe jumătate! Ce dificil ești... jumătate din cărțile astea se află în wishlist-ul meu, dar din păcate nici nu le am... deci ar fi foartee generos din partea ta să faci o donație completă, dar oricum ce zic eu îți intră pe-o ureche, și-ți iese pe cealaltă. :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nanana! :)) Am primit cartea de la editură, heeei, n-am cerut-o eu.
      Am s-o citesc, da, dar nu înainte de a citi ce citesc acum, „Avertisment”, și după „Culoarea purpurie”. Crede-mă, vreau să citesc cartea asta de când am auzit de e. :D
      Păăăăi, dacă am să-ți dau ție cărțile, eu rămân fără. See, here is the point! :)
      Pupici și, stai liniștită, ai să vezi că ai să faci și tu rost de ele. Cu răbdarea treci și marea, nu știi? Nu ți-a zis bunica ta?!

      Ștergere
    2. Ba da, serios, bunica zice des asta, dar mai ales mama :))
      Cred că va trebui să vină poliția pe la tine pe-acasă, te voi jefui !

      Ștergere
  7. Am postat și eu un „In my mailbox”, dar nici nu se compară cu al tău! *_*
    Am văzut peste tot Girlology și chiar mi-a captat atenția, sunt curioasă totuși să știu pentru ce vârste e recomandată. Îmi plac cărțile puțin mai diferite, cu sfaturi și tot felul de alte lucruri care te ajută să te cunoști mai bine, dar nici să nu fie prea copilăroase.
    Toate par super interesante, mult spor la citit!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am răsfoit-o puțin și m-am oprit asupra unui capitol. Am analizat limbajul, cred că se adresează mai mult „juniorilor”, adolescenților, întrucât e apărută la Corint Junior. Are un stil ok, pe înțelesul tuturor.
      Da, și eu abia aștept să le citesc și să văd cum suuuunt. Mulțumesc, și tu să te bucuri de lecturi frumoase și să ai spor la citit. (hug) Și mulțumesc pentru vizită!

      Ștergere
  8. Dintre toate cel mai tare ma tenteaza Jurnalul unui cititor :3 Nu imi dau seama totusi cum de te-ai ales cu Girlology :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E 5 lei pe Libris! :D Am primit-o de la editură, pentru recenzie.

      Ștergere
  9. Buna :) Ai primit o nominalizare de la mine la Premiile Liebster: http://dreams-have-wings.blogspot.ro/2015/08/premiile-liebster.html

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Drăguță ca întotdeauna! :)
      Mulțumeeesc, l-am făcut și eu!

      Ștergere
  10. Andrei, aşa memorie scurtă ai sau voiai să vezi dacă reacţionez. La Întreab-o pe Alice autorul nu e anonim, ţi-am zis eu câte ceva despre el când ai postat noutăţile de la Art :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ah, Anca, deci îmi aduceam eu aminte că mi-ai zis tu ceva. :)) Am să mă uit în urmă.
      Ce mai facccci? Eu îs în pană cu recenziile, am vreo 7 de făcut. Oh!

      Ștergere
    2. Eu sunt în pană cu viaţa, am atâtea de făcut că nici nu le mai ştiu pe toate :))

      Ștergere
    3. Story of my life. Și e așaaaaaaaaaaaa cald!

      Ștergere
  11. Și când vine recenzia de la Girlology? :))
    Trecând peste asta, îți place seria Lux? Sincer, pe mine nu mă atrage deloc.. deși am văzut că s-a vorbit și încă se vorbește pe multe bloguri despre cărțile astea..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. No, dar nu știu ce recenzie să fac la Girlology. :)) Că-s chestii practice, dintr-alea. Seria LUX nu neapărat că nu-mi place, dar e o lectură ușoară, plăcută, are și mister, ceva dragoste care nu se consumă, totuși, fizic, are și acțiune destul de multă - o intrigă plăcută, de fapt! Poate ai să ajungi să-i dai o șansă.

      Ștergere
  12. O groaza de carti! :) Doamne, cat investesti in ele?

    RăspundețiȘtergere