luni, 5 octombrie 2015

„Aristotel și Dante descoperă secretele Universului” de B. A. Sáenz- Recenzie



Editura: Trei
Rating: 5 din 5 steluțe
Număr de pagini: 384
Traducere din limba engleză: Ciprian Șiulea
Premii: Lambda Literary, Pura Belpré și Stonewall

Benjamin Alire Sáenz este romancier, poet și autor de cărți pentru copii, laureat PEN/Faulkner. S-a născut în 1954, în Old Picacho, un sătd de lângă Las Cruce, New Mexico, aproape de granița cu Mexic și SUA. Timp de patru ani, a studiat filosofia și teologia în Europa. A devenit scriitor și profesor, întorcându-se în regiunea de lângă graniță - locul de care simte că aparține cu adevărat. Este profesor asociat în cadrul programului de creative writing de la University of Texas din El Paso. Se consideră un „fronterizo”, adică un om de la graniță. De asemenea, este artist vizual și un activist implicat în probleme politice și culturale. În 2013, romanul său „Aristotel și Dante descoperă secretele Universului” a fost nominalizat la Michael L. Printz Award și a câștigat Premiile Lambda și Literary, Pura Belpré și Stonewall. De asemenea, este nominalizat la Deutscher Jugendliteraturpreis 2015.

Cum să-i zic?! O carte care te face să zâmbești. Cum s-o apreciez, atunci când acest roman este neprețuit? Pur și simplu o poveste superbă, o poveste subtilă, relaxantă - sumând, pot spune doar că am citit acest roman așa cum n-am citit alt roman vreodată. Pur și simplu am devorat aceste pagini, le-am citit fără să mă pot opri. Am citit în timpul orelor, în pauze, înainte să adorm, și l-am terminat în mai puțin de o zi. De vină o fi, poate, fluiditatea frazelor, ușurința cu care acțiunea te prinde, sau poate caracterele personajelor care atrag și trăiesc alături de cititor. Spuneți-i cum vreți, dar eu am să-i spun așa: magia romanului. Pentru că, drept să vă spun, citind romanul „Aristotel și Dante descoperă secretele Universului” am citit cel mai frumos roman cu și despre adolescenți pe care l-am citit vreodată. Și, zău, mi-a plăcut groaznic de mult, deși eu nu-s mare fan al acestui gen. 

Doi tineri. Aristotel. Dante. Dante. Aristotel. Amândoi suflete curioase, firi enigmatice, minți enciclopedice (date fiind și toponimele) care caută răspunsuri la întrebările existențiale ale lumii în care trăiesc: viața, fericirea, dragostea, iubirea, moartea, împlinirea, prietenia și familia. Punându-și aceste întrebări, cei doi eroi ai noștri cad într-o mare în care răspunsurile pot fi împărțite, de fapt, doar la doi. Aristotel, diminutivat „Ari”, este genul adolescentului răzvrătit, este băiatul a cărui problemă era faptul că viața sa „este ideea altcuiva”. Subtil, nu? Cu un frate în închisoare, un frate despre care familia lui nu pomenește nimic și despre care, de altfel, el nu știe nimic, Aristotel încearcă să afle și acest „secret al universului”, punându-și întrebări la care nimeni nu este pregătit să-i răspundă. În cealaltă parte a Universului, Dante, un băiat sarcastic, un băiat curios și cu un fel destul de neobișnuit de a privi lumea, un băiat cu principii cam de neînțeles pentru unii, cu un umor foarte pronunțat și un caracter care te face, numaidecât, să-l vrei drept prieten. 

Ei n-au nimic în comun. Asta până când se întâlnesc la piscină, iar Dante îl ajută pe Aristotel să înoate. De aici, na, chestii dintr-astea pe care chiar nu e cazul să vi le prezint - în cele din urmă, ideea este că cei doi ajuns, în timp, să lege o prietenie foarte, foarte strânsă și puternică, o prietenie specială, una dintre acele prietenii care te schimbă profund și care durează o viață. Replici presărate cu umor, întâmplări ciudate, menite să mascheze realitatea interioară a celor doi, glume, bancuri, priviri tăioase și zeflemiste, relații prostești, fluturași în stomac, bere, colegi netrebnici, minciuni, SECRETE, toate se leagă de destinele celor doi băieți, Ari și Dante, doi tineri care, împreună, ajung să-și pună în sfârșit întrebările potrivite, întrebări la care Universul lor este pregătit să răspundă.

Să o spun pe șleau, Dante se îndrăgostește de Aristotel. Nu e un spoiler, pentru că este de la sineînțeles, se deduce instant acel fluturaș al iubirii încă din momentul întâlnirii celor doi la piscină. Bine, eu, unul, am avut certitudinea asta - în special datorită faptului că povestea ne este spusă din perspectiva lui Aristotel, trecând tot ceea ce se întâmplă prin prisma propriei sale rațiuni, prin prisma propriilor sale trăiri și sentimente (de cele mai multe ori, de fapt, contradictorii). Neînțelegându-l, dar vrându-l aproape, Aristotel, în cocârdășie cu Dante, ajunge să-și descopere inima, mintea și sufletul, traversând drumul unui pelerinaj către întemeierea propriului alter ego spiritual, către relevarea propriilor sale (in)certitudini legate de identitatea sa sexuală. Dacă Dante este convins, încă de la început, că-l iubește pe Ari, din partea lui Aristotel răspunsul are să vină mai târziu, după o lungă călătorie în abisalitatea propriului său suflet dominat de întrebări, de „secrete ale Universului”. Nu vă spun, bineînțeles, cum îi va răspunde Aristotel, ci vă invit pe voi să descoperiți.

„(...) Apoi mai era și toată chestia asta cu numele meu. Angel Aristotel Mendoza. Detestam numele Angel și nu am lăsat niciodată pe nimeni să-mi spună așa. Fiecare tip pe care îl cunoșteam și pe care îl chema Angel era un mare nenorocit. Și nici Aristotel nu-mi plăcea. Și, chiar dacă știam că fusesem botezat după bunicul, știam și că moștenisem numele celui mai renumit filosof din lume. Detestam asta. Toată lumea se aștepta la ceva din partea mea. Ceva ce eu pur și simplu nu puteam să ofer. Așa că m-am rebotezat singur Ari. Dacă schimbam o literă, numele meu devenea Air. Mă gândeam că ar fi ceva extraordinar să fii aerul. Puteam să fiu ceva și să nu fiu nimic în aelași timp. Puteam fi necesar și de asemenea invizibil. Toți ar fi avut nevoie de mine și nimeni nu ar fi putut să mă vadă.”

Am selectat acest fragment deoarece mi se pare definitoriu în conturarea caracterului lui Aristotel. Înțelegem, de aici, dualitatea ființei sale - lucru care se reliefează cel mai bine atunci când ajunge să-l cunoască pe Dante. Aristotel este un personaj alcătuit din lumini și umbre, un personaj complex, enigmatic, sub cheia prieteniei pentru Dante. Este un personaj care se apropie de cititor prin zbuciumul său, prin întrebările pe care, în floarea vârsei, de cele mai multe ori și le pune greșit. El are satisfacțiile învingătorului, are dezamăgirile iubirilor de-o vară, este confuz, este deprimat și, totuși, își caută salvarea în speranță. Speranță care, odată cu apariția lui Dante în scenă, crește în sufletul personajului. Pot spune, de altfel, că Dante este colacul de salvare al lui Aristotel, este ceea ce acest personaj, în toată deplinătatea lui jovială, tinerească, caută: o oglindă în care sufletul său argintat să se reflecte și o altă pereche de ochi prin care să privească lumea. Într-o combinație perfectă, cei doi reprezintă exemplul perfect al prieteniei adevărate, al solidarității, al cunoașterii Universului.

„De ce zâmbim? De ce râdem? De ce ne simțim singuri? De e suntem triști și confuzi? De ce citim poezie? De ce plângem când vedem un tablou? De ce inima ne-o ia razna când iubim? De ce ne simțim rușinați? Ce este acel lucru din adâncul stomacului tău numit dorință?”

De ce, oare? Ce-ar însemna viața dacă nu am încerca să ne răspundem la aceste întrebări? Ar fi mai complicată? Sau, deopotrivă, mai simplă? Asta încearcă eroii noștri să facă, să-și descopere sensul în această lume acoperită de capacul cerului, în această lume incertă, atât de subtilă, frumoasă și improbabilă. Dante. Aristotel. Două personaje care fuzionează într-unul singur, două suflete încercate de aceleași întrebări, de drame diferite, urmărite de trecut și pândite de viitor. O explorare sinceră, tandră și sensibilă a propriei identități și a sexualității, și o dovadă clară că dragostea - fie ea romantică, prietenească, familială, copilărească - trebuie să fie un spirit liber, lipsită de constrângerile societății, să fie o poartă deschisă către fericire. Personajele sale, Aristotel și Dante, au nevoie de timp ca să-și găsească locul în lume - neștiind că, de fapt, locul lor este unul lângă celălalt, undeva în deșert, în mașina lui Aristotel, privind cerul și răspunzând „secretelor Universului”!

Mulțumesc frumos Editurii Trei pentru acest roman pur și simplu minunat. O lectură fascinantă, relaxantă, o lectură de care chiar am avut nevoie. Vă recomand cu tot dragul acest roman, îl puteți comanda de AICI. „Aristotel și Dante descoperă secretele Universului” este o lectură care, cu siguranță, o să vă captiveze! :) Cu mine, unul, i-a reușit de minune! Lecturi frumoase și numai bine!

10 comentarii:

  1. Chiar vreau să citesc și eu cartea asta, mi s-a părut interesant subiectul, iar acum că am citit și recenzia ta, abia aștept să o achiziționez.
    Mulțumim pentru recenzie! *hug*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur muuult, Roxi, că ți-a plăcut recenzia. Romanul chiar merită citit! :) Mult succes și spor la lecturi!

      Ștergere
  2. Ce bine suna! :) Multumim tare mult, iti ador recenziile!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc tare mult pentru aprecieri. Zi frumoasă!

      Ștergere
  3. Mă bucur mult că ți-a plăcut - este o carte minunată! Felicitări pentru recenzie!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mersi, mersi, Elfule, și eu mă bucur că mi-a plăcut!

      Ștergere
  4. Hmm, ce de cărţi cu substrat socio-politic citeşti în ultima vreme. Interesantă carte, păcat că nu i s-a făcut nici pe jumătate reclama făcută altor cărţi asemănătoare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este foarte frumos romanul, mie, unul, mi-a plăcut enorm de mult! :D Așa-i.

      Ștergere
  5. Am citit și eu cartea, și mi s-a părut frumoasă. Nu este în topul meu, dar are ceva aparte, o ușurintă a exprimării sentimentelor personajelor într-un mod simplu și frumos. Probabil de aceea ai reușit să o citești și tu pe nerăsuflate și repede. :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hei, Simona. Mersiii de prezența-ți plăcute pe-aici! :) Da, exact, are o simplitate necesară, care chiar se pliază pe personaje, înțelegi tu. Chiar mi-a plăcut, dar văd că eu cam întârzii cu topul acela. Ehhh!

      Ștergere