sâmbătă, 21 noiembrie 2015

„Cruciada copiilor” de Florina Ilis- Recenzie


Editura: Polirom
Rating: 5 din 5 steluțe
Număr de pagini: 528
Premii: Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor, Cartea anului 2005, Premiul pentru proză al Academiei Române (2006), Premiul revistei „Cuvântul pentru proză” și premiul acordat de Radio România Cultural.

Florina Ilis, născută în anul 1968, este membră a Uniunii Scriitorilor din România. În anul 2000 a debutat cu volumul de haiku-uri Haiku și caligrame, o inedită combinație între poezie și caligrafie. În 2001 publică romanul Coborârea de pe cruce, iar în 2002, Chemarea lui Matei. În 2006, apar romanul Cinci nori colorați de pe cerul de răsărit și volumul de teatru Lecția de aritmetică. În anul 2007,, i se decernează Premiul pentru Proză „Ion Creangă” al Academiei Române. Romanul de față nu numai că a fost distins cu atâtea premii menționate mai sus, însă a fost tradus în ebraică, maghiară, franceză, spaniolă și italiană.

Ca orice carte adevărat bună, e clar că trebuie să vorbesc despre ea cum știu mai bine. De fapt, încerc să-mi adun cuvintele, pentru că am terminat acest roman aseară și de atunci mă gândesc în continuare la el, încât abia am reușit să citesc cam șaizeci de pagini dintr-o altă carte. Da, sunt genul care imediat ce termină o carte se apucă de alta, dar asta nu înseamnă că, începând o nouă carte, anulez emoția, sentimentul, impactul cărții ulterioare. Dimpotrivă, parcă se potențează odată ce fac asta. Romanul de față, Cruciada copiilor, l-am citit la recomandarea domnișoarei profesoare de limba română. Se făcea că eram la oră, făceam Arghezi, și, numindu-ne volumele de poezii ale lui poetului, s-a nimerit să ne spună și de volumul Cruciada copiilor. Apoi ne zice că, să vedem, ironia face că este o carte foarte bună scrisă de o autoare română, Florina Ilis, care se numește la fel. Dau eu un sărci pe Google imagini și văd că, într-adevăr, chiar există acest roman. Citesc ceva despre el, văd câte premii are și imediat ce ies de la școală trec pe la Librarium și mi-l cumpăr. Culmea, norocosul de mine, era și ultimul exemplar. În seara în care mi l-am cumpărat, am citit în jur de optzeci de pagini - și-aș fi citit și mai mult, dar timpul nu prea-mi mai permite să mă răsfăț atât de mult. Eh!

Chiar nu știu cum să încep acestă recenzie, pentru că-s atâtea de spus încât e atât de greu să ierarhizez totul, să pun într-o ordine - când, de fapt, acest roman este pur și simplu unul dezordonat, confuz, claustrofobic. După cum și Stefan Borbely spunea, „aș spune că ne aflăm în fața celui mai de seamă talent nativ pe care l-a dat literatura română după Revoluția din decembrie 1989; un talent pentru care scrisul e o formă de viață simplă, naturală - o necesitae personală cotidiană, tăcută - nu publică, nu histrionică, extrovertită, obositor-surescitată”. Citind-o pe Florina Ilis, am citit un roman genial, minunat, un roman nou, ceva ce pur și simplu a trebuit să citesc până acum; acest roman is a must pentru oricine vrea să citească ceva bun. Chiar simțeam nevoia, de fapt, să citesc ceva bun, ceva care să mă dea peste cap, asta după lecturile din ultima vreme care, în parte, au fost dezamăgitoare. Cruciada copiilor a venit exact la țanc, răsfățându-mi nopțile și orele în care l-am citit. Un roman minunat, minunat, minunat. 

Pe lânga partea literară, acest roman a venit și cu altceva nou pentru mine: însemnările. Am însemnat citate, am colorat pasajele care m-au atras, am făcut fețe zâmbitoare, fețe care râd, semne de exclamație, acolade, paranteze, pentru că am de gând să recitesc această carte, s-o rerăsfoiesc și s-o recomand tuturor. Chiar nu eram adeptul celor care făceau notițe pe cărți, mă feream să fac acest lucru, însă de această dată chiar nu m-am putut abține. Cred că voi spune la fiecare patru-cinci fraze cât de bun acest roman a fost pentru că, pe cuvânt, chiar a fost un roman bun. Al naibii de bun! Din câte am citit, Cruciada copiilor încheie o trilogie, primul roman al acestei trilogii fiind Coborârea de pe cruce, al doilea Chemarea lui Matei, toate vorbind despre lume, despre creație și dileme existențiale. Așadar, am început cu sfârșitul. Nu-i bai, clar am să recitesc acest roman când vo fi făcut rost și de celelalte două. Pentru că acest roman a adus cu sine o certitudine: de acum înainte, Florina Ilis se constituie în una dintre scriitoarele mele autohtone preferate, alături de Doina Ruști și Ioana Nicolaie. Cruciada copiilor este un roman nebun, este un roman halucinant, unic, un roman scris din zeci de unghiuri, romanul este un cerc suprapus unui triunghi, care la rându-i e suprapus unui pătrat, într-o axă de coordonate asimetrice. Este un roman pur și simplu surprinzător, care nu dă-ți timp de gândit, nu-ți dă timp de cobit și de meditat. Dar totul trece prin mintea cititorului ca printr-o sită, oferindu-ți tot creditul de care personajele dispun. La o adică, înțelegi ce scrie acolo, ce spun toți, dar Florina Ilis mânuiește condeiul atât de bine încât parcă ai vrea s-o lași, exclusiv, pe ea să spună totul, iar tu doar să fii acolo și s-asculți. Ca un reporter, am zice, dar un reporter care se pricepe al naibii de bine. Romanul este o provocare, este un îndemn deși scris, dar nu evident, ci pe dedesubtul situațiilor, undeva dincolo de litere. Mi-am dat seama, Florina Ilis este o autoare care își țese povestea cu migală, cu muncă multă, ca un artizan al cuvintelor, însă totul pare așa spontan, așa de ușor încât îți vine greu să crezi acest lucru. Făurind cuvintele, dându-le viață, autoarea pune în dilemă această lume în care trăim, Cruciada copiilor fiind o provocare adresată de către inocenți, de către copii, lumii impure a adulților care guvernează societatea. Într-o manieră, credeți-mă, aproape diavolească!

Să intru puțin în roman, deși știți că nu prea obișnuiesc să fac asta. Totul începe cu o excursie într-un tren: copiii, alături de câțiva profesori, vor să meargă undeva la mare, toți entuziasmați, bucuroși, surescitați de dorință, cu fluturași în stomac și visuri în căpșoare, lăsând în spate părinți, griji, nevoi, mate, română, biologie, doamna directoare, bănci, țigări ascunse. Trenul se pune în plecare, iar toate semnele pe care Florina Ilis, într-un mod extrem de subtil, le introduce în roman, prefigurează ceea ce urmează să se întâmple: iar totul pornește de la țiganca Angelica care nu-și găsește pipa și, în cărțile-i magice, vede ceva nepotrivit, greșit. Bine, bine, trebuie să vă spun că romanul este construit pe mai multe registre narative, pe mai multe planuri, întrucât nu ne este prezentată doar povestea copiilor, a cruciadei, ci mai multe povești care, într-o măsură, se leagă de cea principală. Adăugând fragmente de meditație filosifică, într-un stil indirect liber continuu - zău, în această carte nu există punct, nu există liniuțe de dialog, iar primul capitol se termină abia pe la pagina două sute și ceva -, construind personaje de o impregnanță fastuoasă, Florina Ilis ne aduce în față un roman care este ca un val, un roman care transcede așteptările cititorului și ajungi, la sfârșitul cărții, să te-ntrebi de ce nu există mai multe astfel de romane? Intriga, consolidată încă de la început, pornește în momentul în care câțiva elevi din clasa a șaptea se hotorăsc să pună stăpânire pe tren, să-l facă al lor, să-și demonstreze puterea și nevoia de a spune ceva în această lume dominată de mass-media și virtual, dominată de segregare și diferențe sociale. Da, da, chiar le merge treaba, iar momentul în care reușesc să pună stăpânire pe tren reprezintă apogelul acestui roman: pur și simplu, copiii devin alții, ajungând chiar să comită crime, violențe, să capete valențe ale altei tagme, una nepotrivită. Și, de aici, totul decurge ca un râu care se ramifică în toate străfunzimile lumii, de la întrebări existențiale, la glume legate de sex, de la cântăreți americani și jucători de tenis la chips-uri cu aromă de brânză și energizante. 

Romanul Cruciada copiilor creează o imagine halucinantă, deformată, o imagine care se cristaliează odată cu înaintarea în lectură, a unei lumi a cărei mecanisme se schimbă brusc, neanunțat, producându-se un dezechilibru în tot ceea ce misterul, adevăr, minciuna și viața înseamnă. Reinterpretând într-o nouă viziune marile mituri ale civilizației actuale, contemporane, acest roman-cascadă descrie un univers viu, un univers atât de palpabil și aproape, încât parcă-l simți răsuflând lângă tine, simți copiii țipând, cântând texte ale lui Britney Spears, ale lui Enrique, huiduindu-l pe Beckham, totul atât de verosimil și veridic, într-o perspectivă critică - nicidecum rafinată - asupra situației contemporane noastre. Cruciada copiilor îți dă de gândit, îți dă de reflectat asupra a multe aspecte din viața noastră pe care, poate, nu le-am avut în vedere uneori. Cu o scriitură impecabilă, lucidă, amuzantă, uneori incisivă, lipsită de perdele și fără exagerări metaforice, artistice, pițiponcanizatoare, Florina Ilis construiește un roman al formării omului, dar și al regresării sale în ceea ce, poate într-un viitor - sperăm, cât mai îndepărtat -, ar însemna o mască lipsă de personalitate, simțământ și trăire. Un roman perfect, din toate punctele de vedere, deși mulți cititori l-ar considera redundant, recursiv, obositor și greu de parcurs; într-adevăr, o fi așa, dat fiind faptul că romanul este, după cum am spus mai sus, ca un val, fără punct, fără liniuțe. Totuși, pendulând între perspectivele narative care se leagă atât de armonios între ele, încât aproape nu-ți dai seama cum parcurgi cartea, nu veți ajunge să vă plictisiți. Acest lucru denotă, bineînțeles, talentul autoarei în a scrie, dar și modul în care-și tratează scriitura: cu inteligență și umor, cu subtilitate, doar pentru a oferi cititorului tot ceea ce este mai bun.

Un roman genial, un roman care mi-a depășit toate așteptările. Cu o scriitură atât de impecabilă, atât de precisă, atât de frumoasă și relaxantă, deloc obositoare, cu replici amuzante, infantile, văzute din prisma matură a profesorilor, a polițiștilor, a victimelor, din prisma copiilor, a fetițelor și băieților care încă trăiesc în lumea păpușilor, a dulciurilor și sucului de morcovi, cu fragmente introspective, care incită la meditație, cu talent și viață, Florina Ilis reușește să creeze unul dintre cele mai bune romane pe care le-am citit vreodată. Ceea ce scrie ea nu se constituie numai într-un sensus literalis deosebit de bun, ci și într-un sensus moralis subtil și pe placul cititorilor ahtiați după asta. Eu, unul, așa sunt. Osmoză între material și spiritual, între realitate și realism magic, Cruciada copiilor este o lectură care nu trebuie să lipsească din palmaresul unui cititor adevărat. Nu știu, asta-i părerea mea.

Lecturi plăcute și să citiți cărți cât mai frumoase și bune!

6 comentarii:

  1. Foarte interesantă recenzia! M-ai convins şi pe mine să o citesc. Chiar dacă nu sunt "fana" genul acestora de cărți. Prima dată am auzit de carte de la profesoara de istorie, când ne preda lecția cu cruciadele. :))
    Sper să o citesc şi eu în viitorul apropiat. Până atunci, o săptămână frumoasă şi cât mai multe lecturi! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc mult pentru vizită! (hug) Ți-o recomand cu drag, chiar dacă nu ești fană sunt sigur c-o să te atragă. Săptămână frumoasă și ție și te pup cu drag!

      Ștergere
  2. Vreau de foarte mult timp să citesc „Cruciada copiilor” și vreau s-o fac mai ales acum, când mi-am propus să citesc cât mai multă literatură română apărută după 1989. Ai scris foarte frumos despre roman și înțeleg perfect starea pe care ai avut-o când ai început să-l prezinți. De multe ori mi se întâmplă și mie să am un soi de blocaj atunci când trebuie să scriu despre un roman care m-a impresionat foarte tare. Parcă mi-e și teamă să mă apuc, neștiind cu ce și cum să încep și recitind mereu ce am scris ca nu cumva să omit ceva important.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună, Iulia, și bine te-am găsit. Subscriu, și eu chiar vreau să citesc literatură română de după revoluție. Mulțumesc pentru comentariu! :) Deși am scris ce-am scris despre roman, tot am impresia că nu am apucat să spun tot ce-aș fi putut spune. Dacă mă uit în urmă când scriu, îmi dau seama că lipsește ceva, că mai mergea adăugat un anumit detaliu, apoi iarăși, iarăși, și mă tem că n-o să termin niciodată, așa că încerc să scriu ce-mi fulgeră în cap pentru prima dată. C-apoi, mă pierd în stropi de ploaie. :) Bine te-am găsit pe-aici!

      Ștergere
    2. Îți urmăream blogul de ceva timp, am ajuns la tine prin intermediul postărilor de pe grupul de pe Facebook, Cărți de citit, însă nu ți-am lăsat niciun comentariu până astăzi. Am intrat acum, după câteva zile de pauză, și, când am văzut articolul acesta despre „Cruciada copiilor”, mi-am spus că trebuie să-ți las câteva cuvinte. Dacă vrei să mai citești literatură română de după 1989, ți-i recomand cu mult drag și pe Radu Aldulescu, Petru Cimpoeșu, Dan Lungu și Marin Malaicu Hondrari, care mie mi-au plăcut foarte mult.

      Ștergere
    3. Mersi tare mult, bine ai făcut! :) De Aldulescu am citit, dar de Cimpoeșu și Marin Malaicu n-am apucat. Cu siguranță am s-o fac! Lungu e ieșean, de pe-aici, îl văd săptămânal, am aproape toate cărțile lui dar, spre rușinea mea, n-am citit niciuna. „Sunt o babă comunistă” e target-ul viitor. Mersi mult și lecturi plăcute să ai!

      Ștergere