sâmbătă, 31 ianuarie 2015

Concurs frumos


Salutare,

M-am gândit să realizez un nou concurs, pentru niște prieteni care sunt la începutul aventurii lor în lumea bloggerilor. Regulile vor fi simple:

  1. Înregistrează-te pe blogul - Printre paginile unei cărți - și pe acest blog;
  2. Like paginii Cărți Anticariat și Unwritten Words, precum și paginii The hidden world of books;
  3. Dă share unei postări a celor de la Cărți Anticariat, apoi lasă-mi link-ul;
  4. Urmărește blogurile prin E-mail și lasă-ne adresa;
  5. Lăsați un comentariu la o postare din blog și lăsați-mi link-ul. Această cerință a fosta adaugată după ce le-am pus pe celelalte patru, deci cei ce au îndeplinit toate cerințele, postând până acum, nu trebuie să o mai îndeplinească și pe aceasta. Cei ce vor posta în următoarele ce urmează, trebuie.
Cam asta ar fi tot. Simplu, nu-i așa? Iată ce cărți puteți câștiga!


Sub aceeași stea” de John Green, „Mincinoșii” de E. Lockhart, „Playlist pentru Nick & Norah” de Rachel Cohn și David Levithan.

Mai simplu nu se poate, așa-i? Va exista un câștigător, care va fi anunțat la sfârșitul lunii februarie, ales prin random.org.

Mult succes, un week-end liniștit!
Să vă invitați și prietenii, pentru că cine invită un prieten primește o șansă în plus în lista de random.org.

vineri, 30 ianuarie 2015

„Codul blestemat” de Adam Blake- Recenzie



Cine își mai amintește de anul 2012 și profeția maya? Parcă mai ieri a fost toată teoria aceasta înghițită de oamenii de rând. Vai, încă nu pot să cred cât caz se făcea pe toată treaba asta. Conform calendarului mayaș, lumea avea să se sfârșească în data de 2012. Teorii bazate pe faptul că precizia acestui popor a fost una extrem de exactă, în numeroase domenii. Și, totuși, iată-ne în prima lună a anului 2015. Sănătoși acum și peste mulți ani. Sau, poate, cine știe ce ne rezervă viitorul? Cine știe când are să vină ceasul mort al vremii?

Codul blestemat”, o carte a lui Adam Blake care surprinde întocmai această problemă existențială, această întrebare la care se caută un răspuns de sute de ani, fără a reuși, însă, să-i găsim vreodată răspunsul, pentru că „nimeni nu are să știe când va să vie Fiul Domnului”. 

Eroina romanului, Heather Kennedy, o fostă polițistă, primește un caz extrem de ciudat și ambiguu, care pare să nu aibă fir de rezolvare: un intrus intră în muzeul „British Museum” și fură o carte veche, o carte ce reprezenta lucrarea unui profet nebun care a prezis când are să vină Apocalipsa și care vor fi semnele prevestirii ei: „Glasul trâmbiței vestește judecata”.

Lumea e pe cale să se sfârşească.
Dar aventura abia acum începe.


Pe apele Rinului curge sânge…
Turnurile Londrei se înclină
până la pământ…
Un înger cu o sabie înfricoşătoare
apare deasupra Ierusalimului…
Curând un oraş va cădea.
APOCALIPSA SE APROPIE.

Negăsind nicio urmă a criminalului, dar dorind să afle adevărul din spatele jafului, Heather Kennedy împreună cu Leo Tillman, un fost mercenar, se hotărăsc să pună la cap toate indiciile, oricât de mici și aparent nesemnificative ar fi ele. După o zi de muncă, Kennedy se întoarce acasă, la iubita sa, unde este așteptată de 2 Profeți Mesageri ai lui Ber Lusim, cel care se află în spatele acestui grup satanic, reprezentat de Poporul lui Iuda. Evident, nu au venit cu gânduri de pace, ci ca s-o ucidă pe polițistă datorită faptului că eforturile ei începeau să dezvăluiască o pistă. Însă, într-un moment definitoriu, aceasta este salvată de către Diema, o tânără de 19 ani, care se va dovedi personajul principal în rezolvarea „codului blestemat” și care, în trecut, a făcut parte din aceeași tagmă cu cea a Mesagerilor.

Din momentul acela toate acțiunile lor se îndreaptă către rezolvarea acestor semne de întrebare, care nu se dovedește deloc a fi ușoară. Drumurile nu li se așează, pur și simplu, în față, ci, din contră, sunt încâlcite precum trupurile șerpilor, iar eroii noștri sunt nevoiți să facă alegeri ce îi vor pune în situații mortale. Referirile biblice, religioase, fac din această carte o lectură nu doar interesantă, ci aduc și muuuult mister, astfel încât stai și te întrebi „cum-de-nu-ai-observat-toate-astea-până-acum?” Cred că acesta ar fi un punct forte al acestei cărți, pe lângă acțiunea frumos structurată și nu prea greoaie, dar profundă, presărată cu replicile adânci ale personajelor. 

Unul după altul, semne și minuni imposibile zguduie lumea, trezind, în sufletul tuturor, spaimă. Armagedonul va să vină, porțile au să se dărâme și trâmbițele vor suna, pe rând, cântând sonata diavolului, iar focul va arde câmpiile, grânele, sufletele și copiii. Sunt toate acestea miracole, sau doar faptele întunecate ale unui om? Dogmele „necreștine” există, dar, oare, există oameni capabili de așa ceva? Sau poate n-ar mai trebui să-i numesc „oameni”! Oare?

Am selectat, după cum v-am obișnuit, niște pasaje care mi-au atras atenția destul de mult și pe care vă rog să le citiți, pentru a vă convinge de stilul acestei cărți:

„Profetul o luă și înclină capul în semn de mulțumire. Se întoarse spre femeile și bărbații îngenuncheați.
- Din păcatele voastre va ieși o mare bunătate. Din durerea voastră, o binecuvântare peste măsură. Și din morțile voastre, viața veșnică.”

„- Mă jur pe Dumnezeu, spune Rush din nou, nu vei ajunge la închisoare.
Wales se îndreptă, ridicându-se de pe spatele lui Kennedy.
- Nu, consimți el. Nu voi merge.
Își trecu cuțitul peste propriul gât.” (Wales era un reprezentant al Mesagerilor, prins de către poliție)

„- Moartea înseamnă același lucru pentru oricine. Înseamnă că inima ți se oprește, creierul ți se răcește și oamenii încep să se refere la tine ca la „un cadavru”. Nu există o moarte bună, Rush. Doar că unele sunt mai rele decât altele.”

„În Scoția, patru funcționari dați dispăruți au fost găsiți morți. Moartea lor reflectă moartea a patru dintre cei doisprezece apostoli ai lui Iisus: Matei (împuns cu o suliță, în cazul de față cu o suliță sportivă), Tadeu (bătut cu un pietroi până și-a dat duhul), Iacob (decapitat) și Petru (crucificat cu capul în jos). Poliția scoțiană clasifică aceste crime ca fiind provocate de ură. (...) În Beijing, structura Porții Tiananmen a slăbit într-un mod care sfidează orice analiză, dezintegrându-se în mai multe blocuri masive de piatră, care strivesc un grup de turiști germani și trei studenți care mergeau la facultate pe bibiclete. Trupurile sfârtecate sunt adunate în găleți. (...)”

„Singurul mod de a te feri de orice risc este să fii mort.”

„- La asta se referă totul. Sfârșitul zilelor. A doua venire. Armagedon.
„- Da, acesta este apogeul profețiilor lui Toller, desigur. Hristos se va pogorî și îi va distruge pe cei nedrepți. Numai drepții vor române. Toate celelalte evenimente nu sunt decât avertismente. Mesageri. Care ne spun că începutul domniei lui Hristos este iminent.
- Înseamnă că El este, probabil, pe drum, spuse Kennedy. Pentru că majoritatea acestor lucruri s-au întâmplat deja.”

„- Iuda l-a ajutat pe Iisus să moară. În schimb, Dumnezeu le-a dat lui Iuda și acoliților săi pământul. Dar trebuiau să aștepte trei mii de ani pentru a-l moșteni. Treizeci de arginți- reprezintă treizeci de secole.”

„- Noi nu transformăm crimele în jertfe.
- Bineînțeles că o faceți. Preoții și episcopii voștri au binecuvântat soldații și călăii, timp de secole. Încă o mai fac și acum. Voi ucideți în fiecare zi mai mulți decât am ucis noi în toată istoria noastră. Jumătate din poveștile voastre, romanele și filmele pe care le creați au ucigași drept eroi. Toată cultura voastră este îndrăgostită de violență. Voi vă îmbrățișați, tot timpul, propria distrugere. Asta vă definește. Distrugeți lumea care v-a fost dată. O tratați ca pe o târfă, în loc să o tratați ca pe o mamă, iar apoi...”

„- Vai, copila mea, dacă ai fi trăit mai mult, ai fi avut multe de învățat. Dar poate că Dumnezeu ne lasă să murim atunci când consideră că am ajuns la sfârșitul învățăturii noastre. Când mintea ni se închide și nu mai putem să facem altceva decât să trăim, așa, ca animalele și plantele. Închide ochii.”

Mi-ar fi plăcut să fi avut ocazia să-l citesc și pe Dan Brown- care tot cam același gen abordează- pentru a face o paralelă cu Adam Blake. Mi-a plăcut cartea, mi-am dat seama că mă atrage acest gen, din urma căruia poți învățat destul de multe. Le mulțumesc mult celor de la CLB pentru șansa de a citi această carte, pe care o puteți comanda de AICI, iar prin Poșta Română transportul este gratuit.

Editura TREI
Traducere din limba engleză de Anca Milu-Vaidesegan
632 de pagini

Câștigătorii concursului de fidelitate


Salutare,

A venit timpul să anunț câștigătorii concursului de AICI. Vreau să mulțumesc mult pentru activitatea lor și să le transmit toată aprecierea mea lui Anca Ciochina (locul I) și Anna King (locul al II-lea). Ați fost la o distanță nu prea mare una de cealaltă!

Vă rog să-mi trimiteți datele de contact la adresa andrei.cioata17@yahoo.com (cod poștal, nume și prenume, adresă- chiar dacă s-ar putea să le am) pentru a putea pune coletul. De asemenea, Anca, te rog să-mi spui ce premiu îți alegi. Cărțile și obiectele rămase îi vor reveni Annei.

Multe salutări și... mulțumiri!
Anndrei

Ultimate Book Tag




Un nou TAG, preluat de AICI!

1. Ţi se face rău dacă citeşti în maşină?
Da, oarecum. În schimb, în tren e un loc perfect în care poți citi.

2. Stilul cărui autor ţi se pare unic si de ce? 
Alice Munro mi se pare o adevărată scriitoare. De asemenea, Eric Emanuel-Schmitt.

3. Harry Potter sau Twilight? Dă-ne trei motive. 
Nu am citit nicio carte: nu îmi plac vampirii, iar la „Harry Potter”  nu prea am avut ocazia să mă uit. Așa că, în schimb, am să zic „Lord of the rings”:
  • Pentru că „Legolas” și elfi;
  • Acțiunea este super și complexă;
  • M-aș uita la film de zeci de ori, retrăind plăcerea inițială.

4. Cari cu tine o geantă cu carţi? Dacă da, ce este în ea în afară de cărţi?
Mă simt ciudat dacă nu am o carte în geantă, deci da. Mai citesc și în pauze, în drum spre casă. În ghiozdan mai am, evident, cărțile și caietele, penarul, șervețele, mâncarea, un parfum și chestii de băieți.

5. Miroşi cărţi?
Nu obișnuiesc, dar mai am porniri uneori.

6. Cărţi cu sau fără ilustraţii?
Nu contează.

7. Ce carte ai iubit în timp ce ai citit-o, dar ai descoperit mai târziu că nu este chiar atât de grozavă?
Hm. Nu mi s-a întâmplat asta.

8. Ai vreo poveste din copilăria ta care include cărţi?
Nu îmi amintesc, dar cred că da. Citeam cărți de poezie când eram mai mic, nu înțelegeam mare lucru dar îmi plăceau rimele.

9. Cea mai subţire carte a ta?
„Oscar și Tanti Roz”- Eric Emanuel-Schmitt.

10. Scrii la fel de  bine pe cât citeşti? Te vezi în viitor scriind şi publicând o carte?
Habar nu am. Dorință există!

11. Când ai devenit pasionat de cărţi?
Cred că de prin clasa a VIII-a.

12. Cartea clasică preferată. 
„Pe aripile vântului”, de Margaret Mitchell.

13. Care este materia la care te pricepi cel mai bine la şcoală?
Îmi place biologia, foarte mult, mai ales pentru că vreau să-mi fac o carieră din asta. Și româna, de asemenea.

14. Ai primit o carte pe care ai citit-o deja şi o urăşti - ce faci?
O las în bibliotecă.

15. Cărţi asemănătoare cu Harry Potter şi Jocurile Foamei?
Cred că asemănătoare cu „Hunger games” sunt „Endgame” și „Divergent” (dar aici nu mă pot pronunța, am văzut doar primul film”). Asemănătoare cu „Harry Potter”, habar nu am.

16. Obiceiuri proaste în timp ce scrii pentru blog?
Deschid alte inșpe mii de pagini și uit de articol.

17. Cuvântul tău preferat.
„Surrender”.

18. Vampiri sau zâne? De ce?
Paaaaaaaaas!

19. Persoane care îşi pot schimba forma sau îngeri? De ce?
Îs depășit. Îngeri?!

20. Spirite sau vârcolaci?
Spirite, îmi place groazaaaa!

21. Zombie sau vampiri?
Pot să trec peste întrebarea asta? Normal că pot!

22. Triunghiuri amoroase sau dragoste interzisă?
Prea invadați de Sylvia Day și E.L. James. Dragostea interzisă sună mai captivant și misterios.

23. Cârţi strict romantice sau cu acţiune şi dragoste combinate?
Drame. Dra-me! D-r-a-m-e!

Drăguț TAG! Îl dau mai departe oricui îl vrea. 
O vinere liniștită!

miercuri, 28 ianuarie 2015

Un loc pe raftul meu (III)


Nooooi achiziții, plus cărți pentru recenzuială!


M-am îndrăgostit de stilul lui Johan Theorin încă de la cartea „Camera întunecată”. De mult o caut pe-aceasta, am avut norocul s-o găsesc cam pe la 4-5 lei.


Stilul minunat al lui Elizabeth Gilbert nu trebuie trecut cu vederea. Primul roman scris de către ea pe care l-am citit, „Mănâncă, roagă-te, iubește” (recenzia AICI) m-a îmbogățit nu numai cultural, ci și spiritual.


Pentru că am citit prea multe recomandări și, de asemenea, am auzit prea multe păreri de la persoanele-mi cunoscute.


Gabriel Garcia este un geniu al literaturii, care știe unde să pună granița între real și magic. „Funeraliile Mamei Mari”, presimt, va fi o lectură frumoasă.


Și cu această carte, „Copiii lui Hurin”, îmi termin colecția lui Tolkien: „The hobbit”, „Silmarillion”, cele trei romane din seria „Lord of the rings”. Abia aștept să mă avanturez, iarăși, în lumea tolkienistă. Abia aștept!

Voi ce v-ați mai cumpărat, ce-ați mai adăugat în bibliotecă?
Seară plăcută și liniștită!
 

marți, 27 ianuarie 2015

„Să nu mă părăsești” (film)- Recenzie



Trist, trist, trist, trist, trist.. Și aș putea continua până la nesfârșit.
O poveste tristă, o viață trăită altfel, diferit, pentru niște scopuri care, pur și simplu, îngrozesc: „incubator de organe”, oameni care sunt crescuți NU pentru a-și trăi viața, ci, prin organele lor, să îi facă pe ceilalți sănătoși și plini de viață, ei alegându-se cu întunericul efemeric.

Viața lor de copii se desfășoară la internatul Hailsham, fără a avea prea mult de-a face cu viața „reală”, cu mediul înconjurător. Fără a auzi sunetul mașinilor, al bănuților căzuți pe jos sau cântecul vrăbiuțelor. Fără să fi contat, în mintea lor, ceea ce se află dincolo de gardurile ce încorsetează orizontul lor. Prin intermediul unei profesoare ce nu mai poate rezista, cei mici află că, atunci când vor crește mari, nu vor fi niciodată ca toți ceilalți. Pentru că nu vor mai fi. Nu vor putea avea meseriile le care viseză și aspiră, nu vor putea vedea filmele de care vorbește lumea, nu vor avea parte de nimic din ceea ce se poate gusta în această lume, deoarece ei sunt „creați”, crescuți, pentru un scop total instigator.

Carey Muligan, în rolul lui Kathy, Keira Knightley, în rolul frumoasei Ruth și Andrew Garfield, în rolul magnificului Tommy, formează un adevărat suflet al acestui film, fiind împreună încă din îndepărtate copilărie, pe când erau doar niște școlari în uniforme la internatul Hailsham. Deși cele două sunt prietene foarte bune și, deși, legătura sufletească dintre Tommy și Kathy pare puternică și incită către o adevărată poveste de dragoste, când aceștia cresc, Ruth ajunge să formele un cuplu cu Tommy, spre dezamăgirea profundă a lui Kathy, ce mereu l-a iubit în ascuns. Cu toată inima, sentimentele pe care le trăiește fiecare dintre ei sunt puternice, profunde și ambigue- tristețe, iubire, gelozie, dezamăgire, răutate. Toate acestea duc la o interpetare de excepție și o poveste mult prea tulburătoare, ce mi-a rămas în minte chiar și acum, deși am văzut filmul acum ceva timp.


Nu voi dezvălui prea mult din film, s-ar pierde farmecul. Vă zic doar că acest film chiar merită. Am să vă las să descoperiți adevărul din spatele acelor zâmbete largi, adevărul din spatele trandafirilor culeși și agățați de umerașul prin într-un cui, în mijlocul ușii, dincolo de melodiile pe care le-ascultă Kathy, trăind în melancolie. Dincolo de destinul acestor oameni.


Pentru mine, cuvintele finale ale lui Kathy reprezintă apogeul, momentul în care ajungi să verși lacrimi muuuulte, fără rușine. Simt că ele adună într-o frază toată substanța filmului, toată tristețea și esența acestuia. Omul, efemer, sperânc și țintind către absolut, unindu-și contradicțiile în moarte, în întunericul rece. După film, am avut muuultă vreme un nod în stomac. Muzica aceea care însoțește filmul pur și simplu potențează, la maximum, trăirile, sentimentele, proiectând tristețea și destinul într-un plan al nefirescului. E firesc, totuși, să fii trist, nu? Să-ți placă genul acesta de filme! Eu mă dau în vând după ele.


Este, teoretic, imposibil să rămâi pasiv la o asemenea poveste. Inuman, nici nu se pune problema. Sentimentele pur și simplu răzbucnesc în privitor, purtându-l prin multe situații și făcându-l martor la numeroase sentimente.

Chiar se merită! Vi-l recomand cu drag să vă uitați la el oricând, de preferat seara, când este o liniște mormântală și frumoasă, călduroasă. Nu veți fi dezamăgiți!

Regizor: Mark Romanek
Genul: thriller/dramă
Distribuție: Carey Muligan, Andrew Garfield, Ella Purnell, Charlie Rowe
Durată: 103 minute

luni, 26 ianuarie 2015

De prin telefon (III)


Salutare,

Ce mai faceți? Cum este săptămâna pe care o veți avea, pe care ați început-o deja? Partea a doua AICI.

Am revenit cu o nouă „poveste de prin telefon”, vă invit și pe voi.


Tricoul cu „Sub aceeași stea”, poza promisă Annei, câștigat la un concurs sponsorizat de Young Fiction-Connection.


Asta faci la școală, cu colega de bancă, când te plictisești.


Fluturele acesta s-a lovit de o mașină, apoi a mai zburat puțin și a căzut la picioarele mele. Am fost extrem de ușurat când am văzut că încă zboară.


Nu știu dacă am mai pus poza, dar cineva se pregătea, anul trecut, pe vremea aceasta, de B1 la germană. Jaja, cred c-am mai pus-o.


Me is not such a fotograf, dar poza asta-mi place.  

Seară frumoasă și săptămână liniștită!

duminică, 25 ianuarie 2015

Perfecțiune, de Julie Metz - Recenzie


=
Familia reprezintă un scop în viața, una dintre cele mai mari realizări telurice, dar eterne. Dragostea, de asemenea, reprezintă bazele unei familii, iar bazele dragostei și iubirii sunt încrederea, sinceritatea, solidaritatea și dorința de ascensiune, dorința de a lupta contra celorlalți în sânul cald, protectiv și inocent al familiei. O lume „perfectă”!

Dar oare toate sunt așa? Ce se întâmplă atunci când încrederea dispare, când totul se dă peste cap iar iubirea se transformă, de fapt, într-o ură neputincioasă și crudă, când, deși, cândva ai iubit o anumită persoană, ajungi să te îngrozești de acest lucru și să te întrebi „Cum de a fost posibil să fac un asemenea lucru?” Aici, ei bine, ne aflăm la granița dintre iubire și dezamăgirea iubirii, la granița dintre ceea ce A FOST frumos și ceea ce NU MAI ESTE.

Întocmai acest lucru surprinde și Julie Metz, autoarea acestei cărți care este, de fapt, un jurnal al ei. Privind nota autoarei către cititori, aflăm că Julie „a schimbat numele (cu excepția numelui ei) și alte detalii privind persanele care apar în aceatsă carte, fără a modifica, însă, numele unui anume cățel, fiindcă i se potrivea perfect animalului, cât și poveștii ei; viața bate ficțiunea, chiar și în detalii, în câteva ocazii schimb ordinea evenimentelor, acolo unde aceste schimbări erau în beneficiul fluxului narativ, fără ca acest lucru să alerteze faptele prorpiu-zise; în rest, toate dialogurile și evenimentele au avut loc așa cum mi le amintesc și le rememorez în aceste pagini.”

În aceste pagini în care autoarea scrie despre iubirea ei stinsă, despre deznădejdea de a fi oferit mai multă dragoste decât a primit. Mult prea multă. Totul începe după moartea soțului ei, Henry, care pur și simplu cade jos, în bucătărie, când totul pare mai normal cu putință. După toate funeraliile și incinerarea lui Henry, Julie este nevoită să rămână singură cu fiica sa, Liza, încercând să-i fie și mamă, fiindu-i mereu alături, dar și tată, ocupându-se de situația financiară a familiei. Dar povestea nu se oprește aici, ci punctul culminant în reprezintă momentul în care Julie găsește, în calculatorul soțului ei, mail-uri prin care acesta coresponda cu prietena ei cea mai bună, Cathy. După câteva priviri aruncate asupra „epistolelor”, eroina noastră își dă seama de un adevăr greu de acceptat: soțul ei o înșelase și nu cu o persoană oarecare, ci chiar cu prietena ei cea mai bună.

Furie, dezamăgire, rușine, imposibilitatea de a uita și de a ierta, toate aceste sentimente trec prin filtrul sufletului lui Julie, care încearcă să găsească răspunsuri, scotocind în necunoscut, în imposibilitate. Henry a luat cu el în mormânt (impropriu spus, având în vedere că acesta a dorit să fie incinerat) toate secretele sale. De ce s-a angajat acesta într-o relație cu o amantă, având în vedere că acasă îl așteptau o soție iubitoare, o fiică cuminte și o familie caldă și liniștită, în care viața părea perfectă? Julie, pe tot parcursul romanului, încearcă să caute răspunsurile acestor întrebăril, căutându-și refugiul și în alte relații, cu mai mulți bărbați. Până la urmă, viața ei nu se poate fi oprit în loc, ci continuă, nu are mai mult de patruzeci și patru de ani.

Pentru Julie, viața părea perfectă- avea un soț iubitor, pasionat de gastronomie și de savoarea desăvârșită, o fetiță adorabilă de șase ani și o cas elegantă în suburbii. Într-o după-amiază de ianuarie, soțul ei, Henry, se prăbușește pe podeaua din bucătărie, și îi moare în brațe. La câteva luni după moartea sa, tocmai când Julie începe să-și revină din durere, destinul îi pregătește o altă lovitură: soțul care o iubesc atât de mult i-a fost invidel. Reconstituind viața secretă a lui Henry, momentele în care aceasta o mințea, Julie caută răspunsuri la întrebări legate de cuplu, de dragoste, de trădare, dar și de ideea perfecțiunii în jurul căreia gravitează existența femeilor din ziua de astăzi. O poveste sinceră și emoționantă a călătoriei scriitoarei Julie Metz de la haos spre renaștere, povestea acceptării unor adevăruri dureroase, astfel încât propria viață să merită să fie iarăși trăită. Oricine a avut experința unei relații nefericite se va regăsi, cu siguranță, în paginile acestui roman.

De asemenea, am selectat și niște citate care mi-au plăcut și care definesc caracterul acestui roman:

„Numele tău - geamătul unei mese
pentru foamea auzului meu
Chipul tău - o paletă de bucurii
pentru bătrânul pictor al ochilor mei
O viață cu tine - îndeajuns
pentru eternitatea vieții mele” (scrisoare de la Henry către Julie)

„L-am lovit cu pumnii în piept Nu mă asculta. Mi-am pus buzele peste ale lui și i-am suflat aer în plămâni; culoare albăstruie s-a pierdut pentru scurt timp într-o nuanță de rozaliu, ca o acuarelă diluată. Dar apoi a redevenit albăstruie. Era nemișcat. Bărbatul care vreme de șaisprezece ani mă iubise, mă înnebunise, se certase cu mine, mă hrănise, făcuse dragoste cu mine, îmi dăruise un copil, a expirat pentru ultima dată aerul pe care i-l suflasem în plămâni.”

„O armă ar fi fost prea rapidă, prea milostivă. Voiam o sabie cu care s-o spintec și s-o tai într-o sută de bucăți, s-o fac fărâme și să las apoi rămășițele însângerate de piele, mușchi și intestine fără suflet pe peluza din fața casei, aranjate sub forma unei sinistre litere stacojii.
Nu mai puteam să-l ucid pe Henry, căci era, atât de convenabil, mort deja.”

„(...) Brusca ei religiozitate avea sens - un soi de penitență în avans. Am zâmbit - sumbru - la această logică strâmbă. Te duci la biserică, măgulești un preot bine intenționat, cânți în cor, îți înscrii copilul la Școala de Duminică și poate că lucrurile nu vor fi chiar atât de oribile mai târziu, când toată lumea va afla despre adulterul tău și ce mincinoasă ești în realitate. Ipocrizia are propria simetrie elegantă.”

„Viața mea în acei ultimi ani de căsnicie fusese ca o bășicuță care se formează pe călcâi de la niște pantofi cu tocuri prea înalte - încercarea imperfectă a trupului de a crea un strat protector deasupra unei răni. Acum va trebui să tai bășica, să îndur durerea și apoi să încerc o viață diferită, una care să mi se potrivească mai bine.”

În ceea ce privește exegeții:

„Un jurnal fascinant.” - People

„Julie Metz aduce un strop de candoare într-o poveste cutremurătoare și extrem de dureroasă.” - The New York Times

„Pătrunzătoare, plină de forță și absolut fermecătoare.” - Chris Bohjalian

„... este minunată - curată, sinceră, sfâșietoare, lucidă.” - Elizabeth Gilbert, autoarea romanului „Mănâncă, roagă-te, iubește” (recenzia AICI)

Însemnări despre trădare și renaștere. Mulțumesc frumos celor de la Editura Litera pentru această carte, o puteți comanda de AICI, cu o reducere de 33%.

Editura Litera
Traducere din limba engleză de Monica Dinu
384 pagini

 

sâmbătă, 24 ianuarie 2015

Care e cartea voastră preferată?




Bună seara,

Am o curiozitate destul de mică. Cred că, bineînețeles, cu toții aveți o carte preferată, o carte care v-a ajuns la suflet și pe care, după ce-ați citit-o, ați recitit-o. Dacă nu imediat, măcar peste câteva săptămâni, luni. O carte care v-a făcut să râdeți, să rămâneți surprinși, iar să râdeți, sau, dimpotrivă, să fiți furioși, să plângeți și să trăiți alături de personajul principal, fiindu-i prieten în toate aventurile. Sau, de ce nu, poate dușman!

Ei, bine, și eu am trăit asemenea momente. Da, le-am trăit citind cartea mea de suflet, „Pe aripile vântului”, de Margaret Mitchell. O capodoperă, și nu doar eu susțin acest lucru, ci numeroasele piese de teatru, încercări de continuare ale poveștii, pagini. M-am îndrăgostit de acest roman, cred că orice adolescent ce a citit cartea a făcut-o. Cum poți să nu fii mânios, la început, pe Scarlett, care se crede „cea mai tare din parcare”, dar pe care, cu timpul, ajungi s-o înțelegi și să fi vrut să fi știut de la început cum este, de fapt, ea? Cum poți să nu plângi când Ellen O`Hara.. Ei, bine, nu vreau să dau spoilere, dar cum poți să nu plângi când aceasta moare? Sau când Mammy suferă după toți, ca o femeie taciturnă ce este, vrând binele tuturor și punându-i pe toți deasupra ei? Sau când vezi cu câta naivitate Melanie trăiește această viață?

Iubesc cartea asta, aș reciti-o cu același drag de 1000 de ori. De asemenea, o altă poveste care m-a captivat, este povestea Aniței Nandriș-Cudla, o femeie de la țară, cu doar 3 clase, care-și scrie povestea de viață în cartea „20 de ani în Siberia”. Memorii pur și simplu fascinante, dar nu într-un sens bun, din viața acesteia, scrise din amintirile trăite în Siberia. Este o carte ce, pur și simplu, te dă peste cap. Recenzia este AICI.

Cartea voastră preferată care este, dacă-mi permiteți să vă întreb, și de ce? Vă place literatura clasică, SF? Dan Brown, Alice Munro, John Green? Ce cărți îmi recomandați? Mă dau „în vânt”, după cărțile psihologice, thriller, dramele, pe ici-pe colo groază, romance și memorii. Bineînțeles, nu dau înapoi când vine vorba de cărți polițiste (dar cu tentă de dramă) și cărțile haioase.

Mulțumesc, week-end liniștit!

vineri, 23 ianuarie 2015

Câștigătorii concursului romantic

Revin,

Pentru a anunța câștigătorii concursului de AICI, organizat cu sprijinul celor de la Cărți Romantice. Cu un like le-ați putea arată recunoștința iar, în viitor, multe concursuri vor mai fi!


Așadar, câștigătorii sunt:
  1. Anna King;
  2. Andreea Ilie;
  3. Purcaru Stefan si Mihaela.
Vă rog să-mi trimiteți datele voastre prin mesaj, la pagina Unwritten words. Felicitări câștigătorilor dar și celor participanți. Șansele vor fi de partea voastră, important este să nu renunți, atunci când ai pentru ce lupta. Vă rog să-mi spuneți aici sau în postarea de pe facebook ce carte doriți. Primul venit, primul care s-a servit.

Seară faină!


Un loc pe raftul meu (II)

Salutare,

În sfââârșit, week-end!

Mi-am pus ceva bănuți deoparte și, ei bine, am mai adăugat niște cărți pe rafturile bibliotecii:


Mi-a plăcut descrierea cărții enorm de mult, motiv pentru care am ales-o. E pentru recenzie! Cartea poate fi comandată de AICI.


Un preț foarte bun pe Libris.ro, și, de asemenea, mi-a plăcut descrierea. Cartea poate fi comandată de AICI.


Am mai citit o carte scrisă de aceast autor, „Animal tropical”, carte care m-a atras enorm de mult. De mult mă țineam să o achiziționez și pe aceasta. Reducerile de pe Libris fac minuni. Cartea poate fi comandată de AICI, la un preț super!


Am citit multe lucruri bune despre această carte, drept care m-am gândit s-o încerc. Cartea poate fi comandată de AICI.


Cartea aceasta o citesc acum și este pur și simplu minunatăăăă. Surprinde o întreagă poveste de viață, fiind.. surprinzător de captivantă. E pentru recenzie! Cartea poate fi comandată de AICI, cu o reducere de 25%.

Voi ce v-ați mai cumpărat? Ce mai citiți?
S-aveți parte de un week-end liniștit și cu spor la lectură. Andrei

miercuri, 21 ianuarie 2015

Endgame: Jocul final- Convocarea, de James Frey și Nils Johnson-Shelton - Recenzie


„Această carte este un puzzle. 
În paginile ei se află indicii care conduc la o cheie ascunsă undeva pe Pământ.
Descifrați, decodați și interpretați.
Faceți cercetări.
Dagă găsiți cheia și o duceți la locul potrivit, veți fi răsplătiți cu aur.
Mormane de aur străvechi.”

Fără să lungesc discuția, voi spune „verdictul”: cartea m-a dezamăgit într-un mod în care nu mă așteptam. Sau poate aveam așteptări prea mari, dar nici măcar așteptările-mi cele mai mici nu au fost atinse. Nu înțeleg, din tot ce se scria părea să fie o carte destul de bună. Dar impresia cu care m-au lăsat cei doi autori a fost aceea de plitctiseală, de chinuială. Adică, mai pe tot parcursul paginilor am simțit că acțiunea este împinsă de la spate de o figură invizibilă, personajele părând mult prea plastice, prea statice și fără interpretare. 

Cartea este despre doisprezece tineri, condamnați și sortiți, încă de la naștere, să lupte pentru cei dragi și pentru un loc din lume. TIneri ce se trag din seminții vechi, ce, „când va începe jocul, vor fi nevoiți să judece și să ia decizii, să acționeze și să ucidă; unii dintre sunt mai pregătiți, iar cei mai slabi vor muri primii”. Sună așa a „Hunger Games”, dar, ca să se diferențieze puțin treaba, James Frey și Nils Johnson-Shelton mai adaugă ceva sute de cifre fără o logică (că, deh, „enigma”) și faptul că, „atunci când unul dintre tineri moare, odată cu el dispare o parte a seminției sale”.

Noi, „miliardele de neștiutori, spectatori nevinovați, fericiți pierzători și nefericitiți câștigători”, noi „suntem pubicul unei piese care ne va hotărî destinul”. O încercare de introspecție, pe-aici, pe-acolo, puțin trasă de păr și nedezvoltată. Nu, nu, nu. Nu mi-a plăcut, nu m-a prins acțiunea de loc, bâjbâită pe alocuri și nefinisată atunci când personajele erau puse față în față. Niște tineri care aveau o viață (mai mult sau mai puțin) normală sunt aruncați în mijlocul unei lupte pentru „găsirea comorii”, fiecare primind un indiciu ce constă într-un șir de litere care arată cam așa „LLTLWTLSJCMMQPĂ” sau, bineînțeles, de cifre, „291258215--412”, iar ei sunt nevoiți ca, dacă-și doresc să găsească comoara mult râvnită, să descopere misterul acestor coduri. Într-adevăr, ingenioasă ideea, nicidecum banală. Dar, în cele din urmă, nu pe placul meu.
 
„Endgame este un fenomen mondial, primul proiect interactiv carte-joc, apărut în 30 de țări”. Da, am mai spus, ideea este ingenioasă și, cred că din acest motiv, încă n-am fost pregătit s-o accept așa cum ar trebui.

Acțiune relativ OK, nu prea complexă, simplu, un limbaj nepregătit și ușor de sărit, personaje plate, care nu prea evoluează ci rămân la o anumită trăsături dominantă. De asemenea, uneori mai și anticipezi ce-are să se întâmple. Și chiar așa se întâmplă. Cred că dacă se va face un film după carte, cu siguranță mă va atrage și mai mult și, well, sper că nu va avea aceeași soartă ca și filmul cărții Înainte să adorm.

Acum vă las pe voi să alegeți, aceasta este doar părerea mea și, evident, nu vreau să vă bag pe gât faptul că această carte nu mi-a împlinit, mie, așteptările, ci doar am vrut să vă împărtășesc reacțiile mele.

Editura Trei
Traducere din engleză de Laurențiu Dulman
512 pagini


duminică, 18 ianuarie 2015

Mulțumiri


Bună seara și salutări tuturor,


Am simțit nevoia să fac un post special prin care să vă mulțumesc pentru prezența voastră pe acest blog. Nu știu dacă l-ați urmărit de la început, este destul de evident că nu, fiindcă era jalnic. Nu știu dacă nici acum nu e, dar, eh, eu zic că am evoluat. Îmi amintesc că, inițial, acest blog era destinat doar cuvintelor ce-mi treceau prin cap, atunci când mă lovea inspirația. Dacă veți observa la istoric, „unde s-a pus praful”, făceam în jur de 2-3 postări pe lună. Haha!

Asta până când mi-a zis o prietenă că, ei bine, aș putea recenzui cărți, pentru că știa că mă pasionează cititul și ar putea ieși o treabă frumușică din toată amețeala asta. Și am început, astfel, să fac recenzii cărților pe care le citesc. Îi mulțumeeeesc mult pentru sfaturile neprețuite și pentru tot ajutorul acordat, se știe ea cine este.

Așadaaar, vă mulțumesc mult pentru toate comentariile voastre, pentru prezența voastră pe-aici, pentru că însuflețiți blogul și îmi sunteți alături, cu păreri, feed-back-uri, corectări, critici constructive. Cu ce știți voi mai bine! Veți fi mereu aici primiți cu brațele deschise și cu un ceiuț cald, în zilele friguroase. 

Vă doresc un început de săptămână minunat și să trageți tare acum, că mai sunt câteva săptămâni și gata semestrul. Yuhuuu!

Seară plăcută,
Anndrei

Visul meu, povestea mea, de Céline Dion - Recenzie


Céline Marie Claudette Dion, după numele său adevărat și întreg, s-a născut pe data de 30 martie, 1968, în Charlemagne, Québec.  Deținătoare a Ordinului Canadei și a Ordinului Național al Québecului, este o cântăreață de muzică pop, textieră și actriță. S-a născut într-o familie numerosă, alături de alți 12 frați, fiind ultima și cea mai mică dintre ei, având o situație financiară precară. A devenit cunoscută în lumea francofonă dupa ce René Angélil, ce urma să-i devină soț, impresarul ei, și-a ipotecat casa pentru a-i finanța producerea primul album. În 1990 a lansat Unison, material discografic ce i-a adus popularitatea în America de Nord și în alte țări anglofone. Nu prea cred că pot face recenzie unei asemenea cărți, având în vedere că este o poveste de viață, o poveste a unei femei de succes care și-a purtat visele și le-a trăit de-a lungul timpului, în lupta sa pentru împlinirea lor.

Dar câți dintre noi știu ce se ascunde în spatele unei asemenea povești de viață, în spatele unei asemenea cariere de succes, în spatele acestei cariere mondiale? Cine a putut să privească dincolo de scenă, dincolo de premiile și discurile de aur, platină primite de această cântăreață? Dincolo de muzica și vocea ei? Ei, bine, tocmai acest lucru m-a făcut să vreau să îmi achiziționez cartea și să aflu cum a reușit o simplă femeie crescută într-o situație nu prea bună, din punct de vedere financiar, însă înconjurată de iubire și persoanele ei dragi, să se impună într-o asemenea manieră și să-și poarte pașii către împlinirea visurilor sale. Am spune că totul a fost simplu, pur și simplu noroc, dar nu, nu este așa. „Ba da, așa este, a avut voce și un impresar care a vrut s-o ajute”, ar spune unii. Dar nu, nu-i așa.

Céline Dion, mai presus de voce, a avut și are emoție și putere de iubire. Încă de la început, pe când visa să cânte alături de idolii săi, ca Barbra Streisand, Whitney Houston etc sau măcar să le ceară un autograf, Céline Dion a știut că viața ei nu înseamnă școală, patru pereți, o rutină. A știut că menirea ei pe acest pământ este să cânte, să încânte și să trăiască prin note, să împărtășească emoție pentru ca, la rându-i, să fie copleșită de aplauze și de toate laudele aduse. Așa că totul a început când i-a cântat impresarului ei, René Angélil, ce va deveni cel mai important bărbat din viața ei și care, imediat după ce a auzit-o cântând, cu ochii în lacrimi, i-a spus că „are puterea de a duce emoție” și că, în curând, „vei deveni un talent mondial”. Se pare că acest René știa el ce știa.

După această întâmplare, viața cântăreței începe să înflorească și să-și dezvolte orizontul: câștigă, în 1988, show-ul de talie mondială, Eurovision, aducând un prestigios premiu carierei sale, precum și Elveției, câștigă, de asemenea, numeroase concursuri și premii, fiindu-i recunoscută vocea de artist unic. 
 Însă în spatele acestor reușite nu se ascunde doar o voce angelică, ci mulți ani de muncă, mult program strict și ore de repetiții, zile fără odihnă și, pe lângă acestea, povara bolii soțului ei, René Angélil. Deși acesta o susține în continuare, cântăreața nu mai cântă cu același patos, cu aceeași dorință, motiv pentru care, recent, cântăreața s-a decis să se retragă din muzică, iar, dacă se va întoarce, rămâne de văzut.

Cum v-am obișnuit, m-am gândit să scot și niște pasaje foarte drăguțe din carte, iar unul chiar m-a surprins- un pasaj în care cântăreața povestește cum că al ei idol feminin, de devotament și sacrificiu, este chiar Nadia Comăneci, sportiva noastră româncă:

„Fericirea, dar prețios, trebuie împărtășită. (...) Cred că fericirea nu este un bun personal. Ea reprezintă motorul întregii lumi. A ți-o însuși înseamnă a o pierde.”

„Nu eram bogați. Dar ne dăruiam unii altora un bun neprețuit: dragostea. Și mai aveam muzica, unul dintre cele mai frumoase daruri pe pământ, dimpreună cu iubirea și sănătatea.”

„(...) sau eram gimnastă, ca Nadia Comăneci, care a devenit idolul meu absolut. Cred că era cea mai frumoasă fată pe care am văzut-o la Jocurile Olimpice din Montreal din 1976. Aveam opt ani. Mi-am tapetat pereții camerei cu fotografiile ei. Privirea ei intensă și seriozitatea mă fascinau. Eram convinsă că nu există pe lume nimic mai frumos. Dar cel mai mult îi admiram rigoarea și precizia, concentrarea care i se citea pe față ori de câte ori executa un exercițiu. Pentru mine, ea era expresia supremei perfecțiuni- și continuă să fie. Ea a fost prima sportivă din istoria gimnasticii care a obținut nota maximă. Dorința de a ajunge în vârf prin antrenament și disciplină- iată o idee pe care o puteam înțelege perfect. Credeam că pot realiza tot ce-mi doresc urmând aceleași principii.
Pentru mine, Nadia Comăneci a fost și rămâne un model și o sursă de inspirație. Am cunoscut- în 1996, personal, la Jocurile Olimpice. Eram deja faimoasă, dar chiar și în aceste circumstanțe, în momentul în care am fost prezentate, genunchii îmi tremurau și lacrimi în ochi de emoție.”

„În mod ideal, școala ar trebui să ne inspire să ne alegem obiective în viață și să ne ofere modalități de al e atinge. Dar eu beneficiam de toate acestea acasă, în sânul familiei: un țel, dorință și mijloace de a-mi realiza visele. Din acest motiv, știam exact care era visul meu. Eram gata să sacrific orice sau să merg până în pânzele albe pentru a-mi vedea obiectivul realizat.”

A vândut peste 200 de milioane de exemplare din albumele în limba engleză, alte milioane din cele conținând piese în limbra franceză și peste 20 de milioane de exemplare ale single-ului „My Heart Will Go On”, de pe coloana sonoră a filmului „Titanic”. Albumul „Let's Talk About Love” a spulberat orice statistici: 11,5 milioane de copii comandate înainte de lansarea lui, 20 de milioane de copii vândute în prima oră și jumătate de la lansare. În spatele personalității artistice ale cărei albume s-au vândut în milioane de exemplare, stă un caracter puternic, o personalitate reală, un Om care și-a păstrat modestia și decența și care nu își datorează celebritatea norocului, ci muncii sale enorme și disciplinei. Céline Dion este o legentă a muzicii și așa va rămâne atât timp cât vor exista suflete care să vibreze la magia cântecului său! Cartea poate fi comandată de AICI.

vineri, 16 ianuarie 2015

odată am trăit, acum încerc



„doar câteva întâmplări am trăit
emblematice, pline de miez,
restul a fost
o simplă variațiune
pe-o singură temă
nuanțată diez”

(fragment din poezia „aici și acum”, din volumul de poezii „Bruiajul frunzei de cireș”- Gabriela Chiran, fosta mea profesoară de limba română, 2014)


odată am trăit, acum încerc


    Cu buzele sângerii
    Mă ucizi, mă săruți, cad în genunchi,
    Îmi dai viață- pot s-o gust,
    Metalic suflu al visului, ceasul vremii,
    prologul durerii.

    Îmi strecori un nerv între coaste,
    Inhibator, excitator, acum moare,
    dar nu-mi pot stăpâni visul.
    Trăiește, tresare, mă cuprinde.
    Suflul îmi dispare, iar îmi apare, iar dispare..

    Ce este acel fluid roșu, sângeriu,
    sursurabil, rozaliu,
    acum maroniu, amestecat cu grâu, cu mușețel?
    Un cântec durabil.
    Un dans variabil, maleabil.

    Odată încerci- n-am să renunț,
    sufletul îmi piere, caii tropăie deasupra lui,
    și mă pierd într-o bătaie de aripi.
    E rece, e frig, eu plec fără să anunț
    și mă avânt în viață, timid și desculț.

    În inima pădurii, lângă fragii necopți,
    am văzut o figură care mă privea, mima:
    cădeam, fugeam, țipam, iar ea, la fel, mă urmărea,
    alunecând, amestecându-se cu pământ, cădea, fugea, țipa,
    Nu, e clar: nu m-am obișnuit cu clima.

    Mă prind de-o urzică, mă înțeapă,
    Mă agăț de-o creangă, dar se-apleacă,
    Alunec pe iarbă, ca pe gheață,
    Iar eu, ca într-un cerc,
    încerc.

 
Pur și simplu mi-au venit aceste versuri, în timp ce stăteam în fața calculatorului. 
Mulțumesc!
 

joi, 15 ianuarie 2015

De prin telefon III


Bună dimineața,

Prima parte AICI, a doua AICI.


Pișicherul meu, tare-i mai place Sylvia Day. 


Literatură adevărată, viață și sacrificiu. Tolstoi a știut ce face atunci când a scris „Anna Karenina”.


Cred că acesta este primul premiu câștigat la un concurs online. Un tricou „Sub aceeași stea”, la un concurs organizat de Young Fiction Connection.


Chestia asta mereu mi-a bântuit orele de biologie.


Pentru că ce-ar fi orele de fizică fără pozele făcute, pe ascuns, profesorului.

Vă aștept și pe voi. Zi faină!

miercuri, 14 ianuarie 2015

Trandafiri, de Leila Meacham - Recenzie


Se spune că iubirea adevărată nu cunoaște limite, ci unește suflete și, în același timp, transformă două persoane într-una singură. Iubirea nu cunoaște o destinație limită, ci trăirea ei dezmărginește orizontul și împlinește vise, transformând realitea într-o magie albă. Dar ce se întâmplă atunci când, pe lângă iubirea telurică, de o persoană, apare și iubirea pentru pământ, pentru verdeața pomilor și culoarea spicului de grău? Pot, aceste două iubiri, să trăiască în contradicție în inima aceleași persoane? Sau este loc doar pentru una?

Romanul „Trandafiri”, a lui Leila Meacham, este o îngemănare deosebit de frumoasă cu romanul lui Margaret Mitchell, „Pe aripile vântului”. Acest roman pur și simplu te mișcă, te emoționează și, Doamne, te face să te simți atât de prins între pământurile Texasului- pentru că acțiunea se petrece în Texas-, autoarea reușind să surprindă dramele personajelor și destinelele lor imprecise, trăirile și sentimentele contradictorii din sufletul aceluiași personaj, de unde izvorăsc și intrigi (de familie, iubire și nu numai), cu un deosebit talent al formei, al culorii, al descrierii și al mărimilor. Pentru că Leila Meacham oferă cât trebuie din toate: dramă, dragoste, frustrare, minciună, adevăr, mânie, ciudă și sacrificiu.

La începutul secolului XX, într-o vreme în care onoarea şi sacrificiul sunt încă principii călăuzitoare, micuţul oraş Howbutker, din zona estică a Texasului, este guvernat de două familii cu origini străvechi: Toliver, stăpâna celei mai mari plantaţii de bumbac din zonă, şi Warwick, care are în proprietate hectare întregi de păduri cu lemn pentru cherestea. Copiii celor două familii, frumoasa şi încăpăţânata Mary Toliver, şi delicatul, dar puternicul Percy Warwick, sunt eroii unei poveşti de dragoste dramatice. Percy o iubeşte pe Mary de când se ştie şi îşi doreşte cu ardoare să o ia în căsătorie, dar în inima lui Mary nimic nu este mai presus decât plantaţia de bumbac lăsată moştenire de tatăl ei. Atracţia dintre ei este însă de neevitat, iar consecinţele despărţirii lor se resimt de-a lungul anilor, dând naştere unui şir nesfârşit de minciuni, dezamăgiri, secrete şi tragedii. O saga ce se întinde pe mai multe generaţii (1914-1985), o iubire dincolo de limite şi un blestem al pământului care umbreşte dintotdeauna destinul familiei Toliver. Leila Meacham oferă cititorilor un splendid buchet de sentimente de familie, în care se împletesc pasiunea, răzbunarea şi o mulţime de “ce-ar fi fost dacă”.

Romanul debutează într-un mod extrem de spectaculos, înfățișându-ne-o pe Mary Toliver DuMont, ale cărei „bucle albe frumos aranjate reflectau lumina albă care intra pe fereastra mare”, alături de Amos, avocat, aceasta cerându-i lui o schimbare în testament. O schimbare făcută din iubire, dar care va schimba cu totul viața celorlalți. În ce constă această schimbare și de s-a decis, de fapt, bătrâna Mary Toliver DuMonst s-o facă? Vă spun, ați fi destul de șocați. Începând din acel moment, aceasta începe să-și reamintească întreaga ei viață, o viață plină de sacrificii și munci grele, într-o goană nebună după o iubire ce-și va găsi unirea în străfundul timpului.

De-a lungul romanului, am selectat niște citate și fraze care mi-au atras atenția și vă rog să-mi dați voie să vi le împărtășesc:

„După ce Sassie s-a retras, și-a turnat șampanie în pahar și l-a dus la buze. Nu mai băuse alcool din tinerețe, exceptând acele câteva sorbituri de șampanie de Anul nou. Ea știa cel mai bine. Alcoolul avea puterea să o ducă înapoi în timpuri și-n locuri pe care se chinuise aproape toată viiața să le uite. Însă acum voia să se întoarcă. Dorea să-și amintească totul. Aceasta era ultima ei șansă de a se întoarce în trecut, iar șampania avea să o ducă acolo. Sorbea încet, așteptând sosirea covorului ei zburător. După o vreme, a început să se simtă de parcă ar fi fost prinsp în vârtejul trecutului.
Călătoria ei începuse.”

„- În familia noastră s-a întâmplat ceva ce trece dincolo de suferința provocată de moartea tatei. Suferința noastră ar fi trebuit să ne unească. În schimb, testamentul ne-a lăsat pe mine și pe mama cu foarte puține sentimente pentru tata (...). Dumnezeule, Mary, mama nu are nevoie de mila ta. Nu înțelegi asta? Pune-te în locul ei! Cum te-ai simți dacă soțul tău și-ar pune fiica înaintea ta, dacă te-ar lăsa la mila ei?”

„(...) nu avea s-o părăsească niciodată. Indiferent de gândaci, de secetă sau de inundații. Ploaia ar fi putut distruge într-o clipă o recoltă ce valora o avere, însă pământul rămânea acolo după ce dezastrul trecea. Pământul aducea întotdeauna speranță. Din păcate, nu putea spune același lucru și despre oameni.”

„- Ești la jumătatea tinereții tale și nu te-ai bucurat nici măcar de o zi din ea, a continuat Percy, cu o expresie disprețuitoare întipărită pe chip. Trebuia să mergi șa petreceri și la dans, să porți haine frumoase și să flirtezi cu băieți, însă uită-te la tine! Ești epuizată, muncești optsprezece ore pe zi pe câmp și pentru ce? Ca să trăiești în sărăcie, cu grija continuă pentru următoarea felie de pâine? Ca să porți haine a căror vreme a trecut de mult? Ca să-ți faci nevoile în găleată și să citești la lampa cu kerosen? Ți-ai perdut fratele și mama, iar acum ești pe cale să-l pierzi și pe bărbatul care te iubește, care ar putea să-ți ofere tot ce-ți lipsește; și totul de dragul unei plantații care te sleiește de puteri și care îți va frânge inima, care nu va merita niciodată sacrificiile tale.”

„Bucură-te că acești copii ai tăi vor crește fără Somerset.”

„- Pot vedea asta. Tinere, mergi și caut-o și fă-o să înțeleagă că, în ciudat tuturor pierderilor ei, încă are totul.”

„Perfect, se gândea el. Furia te menține la suprafață. Durerea te-ar fi scufundat.
Dar furie împotriva cui?”

În ceea ce privește exegeții:

„O saga minunată și captivantă, cu ecouri din Pe aripile vântului.”- Publishers Weekly

„O poveste amplă, romantică și tipic americană, la fel ca Texasul însuși.”- Booklist

„Debutul lui Meacham aduce din nou în prim-plan perioada de glorie a romanelor-fluviului. Amatorii genului vor devora acest năucitor roman despre pasiune și răzbunare.”- Library Journal 

Un roman publicat în 11 țări

Nici nu vă pot spune de cât de multe ori am tot recitit anumite pasaje și citate. Cartea aceasta este superbă, fără nicio abținere spun asta, astfel încât, mai ales dacă sunteți fani „Pe aripile vântului”, v-o recomand cu maaaare drag, deoarece nu veți fi dezamăgiți. O lectură plăcută, care te va transpune, pe tot parcursul celor câteva sute de pagini, într-o lume frumoasă, dominată de anumite reguli și te va rupe din această realitate. 

Le mulțumesc frumos celor de la Editura Litera pentru șansa de a o citit, îi îmbrățișez cu mare drag. Cartea poate fi comandată de AICI, cu o reducere de 33%, la un preț foarte bun.

Traducere din limba engleză de către Alexandru Maniu
530 pagini

marți, 13 ianuarie 2015

Un loc pe raftul meu- 1


Salutare,

Am văzut că tot „se poartă” postările de genul „In my mailbox”, în care fiecare își etalează frumoasele cărți primite, cumpărate, câștigate etc. Eh, ca să mă laud și eu, m-am gândit să încep și eu, de acum, să vă împărtășesc cărțile ce își vor găsi loc pe rafturile bibliotecii mele.


Te port în gând”, de Ahdaf Soueif. Mi-a plăcut descrierea, de asta am cumpărat-o.


Visul meu, povestea mea”, de Celine Dion. De mult voiam să cumpăr această carte, pentru că o respect enorm de mult pe această femeie. Nu cred că, tocmai mulți, îi cunosc viața dincolo de scene și melodii.


Playlist pentru Nick și Norah” de Rachel Cohn & David Levithan, pe care am primit-o de la o fată foarte drăguță. Mulțumesc!

O coborâre în infern”, de Doris Lessing, câștigătoarea Premiului Nobel pentru Literatură 2007. Mi s-a părut foarte interesantă descrierea, dar și crtitica adusă.


Laleaua neagră. Aventurile lui Lyderic”, colecția Adevărul, de Alexandre Drumas. Colecțieee!


Frumoase, nu? Voi ce ați mai achiziționat pentru biblioteca voastră? 
Zi plăcută!

sâmbătă, 10 ianuarie 2015

Ai prefera să...? TAG


Salutare,

Am preluat un TAG, de AICI. Iată întrebările:

1. Ai prefera să citești serii sau cărți „singure”?

Spuneam într-un post pe blog, acum ceva timp: „Despre triologii- dacă o carte este bună, o poți citi de 3 ori, dar în niciun caz s-o scrii de 3 ori.” Îmi plac muuult mai mult cărțile „singure”, care nu se lungesc pe mai multe volume (bine, și „Anna Karenina”, „Gone with the wind” au fost pe mai multe volume, dar aici e altă treabă). 

2. Dacă ai avea de ales să citești doar autori bărbați sau autori femeie pentru tot restul vieții, ce ai alege?

Asta-i destul de greu. Cred că aș alege să citesc cărți scrise doar de scriitoare, pentru că e foarte interesantă mintea unei femei. Evident, îmi plac enorm scriitorii care abordează temele, din punctul meu de vedere, mult mai la țintă și fără prea multe înflorituri. Nu știu, serios.

3. Ai prefera să cumperi cărți dinrect din librării sau online?

Dacă prețurile cărților din librării ar fi aceleași cu cele de pe site-urile online, aș cumpăra doar din librării. Oricum, când mai intru într-o librărie, îmi place să mă uit la toate cărțile, iar dacă găsesc una la vreo reducere bună, nu mă oprește nimic ca să o cumpăr.    

4. Ai prefera să te uiți la ecranizările de tip film sau serial TV?

Nu prea-mi plac serialele. Singurele seriale la care chiar m-am uitat au fost „Xena- Prințesa războinică” și „Pasiuni” (nu știu cine-și mai amintește de filmul acesta, dar era fooooarte frumos și e destul de vechi- era cu o vrăjitoare Tabitha și o păpușă vorbitoare, Timmy, și erau așa pișicheri oamenii).

3. Ai prefera să citești 5 pagini pe zi sau 5 cărți pe săptămână?

Întrebarea asta nu-i prea inspirată, din moment ce răspunsul e de la sine înțeles! 

6. Ai prefera să fii un critic sau un autor?

Un autor. 

7. Ai prefera să citești topul tău de 5 cărți favorite sau cărți noi?

Altă întrebare cam ambiguă. Topul 5 al cărților pe care le-am citit deja? Cred că asta trebuia spus. În fine, aș reciti oricând cu drag cărțile care mi-au plăcut, dar să descopăr personaje și vieți noi mă incită și mai mult.   

8. Ai prefera să fii un bibliotecar sau vânzător de cărți?

Aș prefera să fiu un medic de succes!

9. Ai prefera să citești genul tău favorit de la toți autorii sau toate genurile de la autorul tău preferat?

Chiar nu contează. Cărți bune să fie și să-mi ajungă la suflet. De altfel, nu mi-o imaginez pe Alice Munro scriind cărți polițiste. Sau SF!   

10. Ai prefera să citești cărți fizice sau E-Book-uri?

Puține lucruri sunt la fel de frumoase, sau poate puțin mai frumoase, decât cărțile așezate pe rafturi. 

Frumos TAG. Îi invit pe toți să-l facă.