marți, 27 septembrie 2016

altă stare


/cum ne arde fața/
când tușim cu gura plină de sânge
spre morții
din care mușcă viermi oameni pseudoreali din care curg
dureri și copii nenăscuți în fumul
pasteurizat de mașinile nemțești zece ani munciți în genunchi la căpșuni
fum în fâșia gaza pe cerul de deasupra latră un avion spre netherlands
și parkinson-ul tremurând de propria sa boală
amăgitoare
te oprești.
dai cu piciorul mucului de țigară aflat la 3 metri de tomberonul
sub care-ai vrea să te adăpostești;
asta-i o stare de-a ta pe care nu poți s-o accepți.


4 comentarii:

  1. „și parkinson-ul tremurând de propria sa boală”
    Frumușăl, într-adevăr.
    Frumoase idei.
    Frumos.
    Voi mai reveni.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Miruna, bine te-am găsit, mulțumesc mult de comentariu! (hug) Seară frumoasă!

      Ștergere
  2. Nu ma acomodez deloc cu acest tip de lectura, dar imi place ca reusesti sa faci asa ceva si sa transmiti ceva si celor ca mine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc enorm, Mădălina, poezia trebuie să transmită, indiferent de formă - evident, în limita bunului simț, sentimente, trăiri, cum ai zis și tu, „să transmită ceva”. Dacă rezonezi, mă bucur să aud asta. Pupici!

      Ștergere