vineri, 30 decembrie 2016

„Într-o pădure întunecată”, de Ruth Ware- Recenzie


 
„De-aș fi plecat atunci. (...) iar cuvântul acela
îmi tot răsună în minte: Crimă. Crimă. Crimă.
Tebuie să-mi amintesc. Trebuie să încerc să-mi amintesc
ce s-a întâmplat. (...) Așadar, pas cu pas, ce s-a întâmplat după?

Editura: Trei
Număr de pagini: 368
Rating: 3.5 din 5 steluțe

Ceea ce ar fi trebuit să fie un weekend distractiv și liniștit undeva la țară capătă proporții sinistre în acest thriller psihologic întunecat și plin de suspans.

Nora este o scriitoare de romane polițiste, care preferă să stea retrasă. Când o prietenă pe care n-a mai văzut-o de zece ani o invită să-și petreacă weekendul într-o casă izolată din pădure, Nora acceptă fără prea mare entuziasm.

Patruzeci și opt de ore mai târziu, se trezește într-un pat de spital, grav rănită, dar în viață, și convinsă că cineva a murit.

Întrebându-se nu „ce s-a întâmplat?”, ci „ce am făcut?”, Nora încearcă să pună cap la cap întâmplările din weekendul care a trecut. Pentru a afla răspunsul la toate întrebările care o copleșesc, trebuie să scoată din nou la iveală acele lucruri despre sine pe care le-ar fi vrut îngropate acolo unde e locul lor: în trecut.

Cea mai bună carte a anului 2015 în Statele Unite. Bestseller New York Times, USA Today și Los Angeles Times.

„Deci e adevărat. N-a fost doar în mintea mea. N-a fost doar produsul morfinei și al izbiturii la cap.
E adevărat.
Mă străduiesc să ridic capul de pe pernă, simțindu-mi bătăile inimii în fundul gâtului, și în stânga mea văd linia subțire și verde tresărind panicată pe ecraul monitorului.
Deci a murit cineva.
A murit cineva.
Dar cine?”

Bun. Voi începe această recenzie prin a-mi cere scuze pentru absența mea de pe blog, însă am început facultatea și nu dispun de prea mult timp liber. De asemenea, imediat intru în sesiune, dar imediat ce trec cu bine peste ea, revin în forță! Și abia aștept. Fără să mă lungesc, cum sunt de altfel obișnuit, trec direct la subiect. Romanul de față, Într-o pădure întunecată, m-a atras imediat prin copertă și prin titlul. Nu știu, pentru mine coperta contează destul de mult, este primul contact cu cititorul. Evident, nu judeca o carte după copertă. Ok, but still! Și am zis, hai, de ce nu, o să-i dau o șansă și o să văd dacă am sau nu dreptate. Parțial, chiar am avut, pot spune că acest roman mi-a plăcut destul de mult, mi-a plăcut pentru că a fost acea lectură care îmi lipsise de ceva vreme, acea lectură ușoară prin care treci ca într-un film - adică, nu dai peste fraze care te fac să închizi romanul și să privești în gol spre tavan, gândindu-te la ce ai citit, nu dai peste personaje care îți dau de gândit (prea mult) prin acțiunile lor; ceea ce vreau să spun este că romanul acesta a fost scris exact pentru a fi ecranizat (drepturi achiziționate de New Line Cinema), și sunt sigur că va ieși un film destul de bun, și am să vă spun mai jos de ce. Am observat, totuși, că este o tentă bizară la toate romanele de acest gen (vezi Fata dispărută, Fata din tren, Înainte să adorm, Second Life, Marile minciuni nevinovate, Obiecte ascuțite), și anume ȘOCUL DE LA FINAL! M-am tot gândit, băi, eu citesc romanul ăsta, îmi fac o idee, dar totul este de prisos - la sfârșit, bagă autoarea un nu-ai-habar-ce-urmează-să-se-întâmple, și pur și simplu rămâi mască-șocat-cu-buza-umflată. Asta apreciez cel mai mult la romanele de genul, și anume momentul ăla de la final când întreg universul tău speculator cade grandios.

„Stau întinsă în cadă și îmi plimb mâna peste toate tăieturile, zgârieturile și vânătăile, simțind cum mi se înmoaie și mi se dizolvă sub palmele mici cheaguri și cruste, încerc să-mi amintesc ce m-a făcut s-o iau la fugă prin pădure, cu mâinile însângerate. Încerc să-mi amintesc. Dar nu știu dacă pot suporta adevărul.”

Am citit romanul acesta în vreo trei zile. Da, știu, e mult, dar e Crăciunul și pot explica. I-am dat 3.5 steluțe, ceea ce e destul de mult, având în vedere că în ultimile luni doar două sau trei cărți au luat 5 steluțe (Legături bolnăvicioase, de Cecilia Ștefănescu, ceva poezii de Ana Blandiana și Spovedanie la Tanacu, de Tatiana Bran). Totuși, raportând la genul romanului, nu acesta este cel mai bun roman citit din această tagmă, însă a fost un roman care m-a antrenat, mi-a dat e gândit și m-a făcut să intru în lumea sa ficțională. Să povestesc, pe scurt, despre ce este vorba? Nu-mi place să fac asta, dar o să vă spun: se iau câteva personaje cu caractere destul de bizare, opuse, fiecare cu convingeri proprii, alea-alea, Nora, Melanie, Nina, Clare, Tom. Vreau să menționez că cel mai mult mi-a plăcut faptul că Nora era scriitoare de romane polițiste, iar însăși ideea ca ea, drept scriitoare, să fie implicată într-un caz de omucidere (că, da, moare cineva), cu toate cunoștințele ei privitoare la asemenea circumstanțe, chiar mi-a plăcut. Aici, autoarea putea s-o dea în bară, for real, însă chiar i-a ieșit treaba! Clare, viitoare soție, vrea să dea o petrecere a burlăcițelor. Cu un motiv destul de ciudat (motivul cheie, de altfel), vrea să le invite la petrecere pe fostele sale prietene din adolescență. Toate bune și frumoase, se-adună la o cabană, băutură, țigări, bârfe, chestii de genul, un joculeț cu Ouija, în care fantoma prevestitoare are un mesaj de transmis: „Crrrriminnnnalo”. Nimeni nu-l ia în serios, na, mai mult ca sigur cineva a făcut o glumă. Dar ce se dovedește acum a fi fost o glumă nevinovată, în 48 de ore are să fie un adevăr brutal.

„Ce s-a întâmplat în casă e doar prima jumătate a poveștii.
Nu e bine să te întorci în trecut.”

Bum! Deodată, Nora se trezește pe un pat de spital, plină de sânge și de echimoze, suferind de amnezie, o suită de imagini neclare, iraționale desfâșurându-i-se în fața ochilor. Ce s-a întâmplat, de fapt? Unde este și cum a ajuns aici? Unde sunt prietenii ei, de ce are impresia că ceva îngrozitor s-a întâmplat? Încetul cu încetul, Nora joacă rolul observatorului ulterior: pe patul de spital, cu groază, începe să-și aducă aminte frânturi din ceea ce s-a petrecut la cabană. O ușă deschisă. Sunet de pași. Un telefon dispărut. Niște mesaje pe care nu le-a scris ea vreodată. Glume subtile. Minciuni scoase la iveală. Gloanțe oarbe. O pușcă. Un sunet îngrozitor. O persoană căzută la pământ. Și muuuuult sânge și întuneric. Apoi, tot ce mai urmează este demascarea criminalului. Dar ce te face atunci când pista este din ce în ce mai largă, și nimeni, decât tu, nu pare a fi vinovatul? Un alt punct care mi-a plăcut, și anume felul în care Nora a știut să analizeze toate pistele, adică toate profilurile persoanelor care au fost la petrecere, pentru a încerca să găsească premisele și motivele unui anumit criminal. Apoi, ajunge în punctul în care ea însăși se pune în ipostaza criminalului. Și, de aici, chiar nu știi ce să mai crezi. Dacă ai fi crezut că X este criminalul, ai să ajungi să crezi că de fapt Y este. Ba nu, Z. Și tot așa. Nu poți rămâne ancorat într-o părere, pentru că talentul lui Ruth Ware este acela de a se juca cu mintea ta. Și-am observat că-i cam place să facă asta!

„- Păi, o să mă străduiesc să țin minte. Dar o să-mi fie greu: în cei douăzeci și unu de ani de când te cunosc, pentru mine ai fost întotdeauna Lee.
Dar nu m-ai cunoscut niciodată cu adevărat, mi-am spus fără să vreau, apoi m-am încruntat.”

Atmosfera romanului este covârșitoare. Nu e de groază, dintr-aia, corbi și fantome și lupi și lanțuri zornăind, dar te ucide, efectiv, prin starea aceea de thriller, de mister, abia Într-o pădure întunecată, a lui Ruth Ware. Ware a crescut în Sussex, pe coasta sudică a Angliei. A avut meserii dintre cele mai diverse: a fost chelneriță, librar, profesoară de engleză și ofițer de presă. Acum, Ruth Ware locuiește în North London împreună cu familia ei. 
aștepți să vezi ce urmează să se întâmple, să descoperi, să descoperi, de asta, tu, ca cititor, ești antrenat, trăiești alături de Nora și încerci să afli toate detaliile, să le pui cap la cap și să rezolvi enigma, cine e criminalul, de ce, cum, unde. Romanul lui Ruth Ware este o lectură obsedantă, cu descoperiri înfiorătoare și reci. Minciuni, secrete care, mai degrabă, rămâneau ascunse, adevăruri spuse prea târziu, regrete, lacrimi, panică și țipete. Totul creează o stare de apăsare, încât îți vine să închizi cartea și să spui ”gata, îmi ajunge pe ziua de azi”. Amnezia, o petrecere a burlăcițelor și alcoolul declanșează tragedia în romanul Într-o pădure întunecată.

„Adevărul este prea crud pentru a-i putea rezista.
Nu. Nu. Nu.”

Eu vă recomand cu drag acest roman. Este o lectură ușoară, care te antrenează și-ți stârnește spiritul de detectiv, o lectură care te ridică și, la un moment dat, dă cu tine de toți pereții! Dar este o durere dulce și pe care o accepți. Le mulțumesc enorm celor de la Târgul Cărții pentru șansa de a citi acest roman. Pe site-ul lor găsiți o gamă variată de cărți, la prețuri extrem de convenabile; să fim serioși, cui nu îi plac reducerile? Mie, unul, da! Vă doresc, de asemenea, că tot este pe sfârșite anul, să aveți un an nou cât mai frumos, plin de reușite frumoase și de tot ce vă doriți; nu uitați, să nu renunțați vreodată la ceea ce vă face fericiți! :) Așa, cu siguranță nu veți da vreodată greș! Numai bine!