duminică, 12 martie 2017

Cum m-am apucat de citit?


      
Totul a început prin clasa a III-a, când doamna învățătoare a adus la școală o cutie enormă cu cărți, care mai de care, din care aveam voie să ne alegem câte una, urmând să primim alta când o aducem înapoi pe cea luată ulterior. Așa am aflat, de fapt, care sunt cei mai buni prieteni ai mei: cărțile.

Și asta e scurta poveste a unei plăceri ce știu că va dura o viață întreagă. Nu-mi pot imagina viața fără cărți, așa cum nici peștele n-ar putea rezista fără apă, cum nici pasărea fără văzduh și cer, cum nici mașinile nu ar putea funcționa fără combustibili, florile fără soare, lupta fără idealuri. Nu știu, am reușit să-mi conturez viața în așa fel încât mereu să am în jurul meu oameni care citesc - când un om citește, atunci puteți observa acest lucru de la distanță: este mai zâmbitor, curajos, pare mult mai pregătit să dea piept realității. 

Stau ore în șir cu o carte în mână. Atunci când citesc, îmi creez universul meu propriu, în jurul meu se formează o buclă, un fel de carapace literară sub care mă retrag și în care trăiesc totul potențat la maximum. Atunci nu mai există timp, nu mai există spațiu, durere, suferință, boală, nu mai există decât artă, decât frumos.

Cărți de beletristică, noi cărți, citesc orice, orice îmi pică în mână, devorez poveștile, îmi fac prieteni noi, mă cert cu ei, plâng alături de ei, îi urăsc, îi iubesc, îi judec și mă las judecat, devin pudic, asocial, dar, în cele din urmă, mă salvez prin poveștile lor și îmi ofer certitudinea unei vieți așa cum, poate, aș fi vrut să o am.

De ce să nu citești? Ce, e mai cool să mergi într-un club, nu? E mult mai „șmecher” să dai bănuții pe haine „dă firmă”, cade mai bine să faci asta, nu? O fi, dar nu pentru mine, nu pentru clauzele pe care le susțin. Cititul mi-a schimbat viața, pentru mine cărțile sunt ca niște pastile, iar dacă aș opri acest tratament evident necesar, cu siguranță aș claca, fără vreo altă șansă de a fi salvat.

Articol ce răspunde provocării Libris, cu ocazia ediției a XIV a Târgului Internațional de Carte și Muzică Libris Brașov 
  

2 comentarii:

  1. Foarte frumos ai scris! Eu am început puțin mai serios din clasa a IV-a, dar nici atunci nu mă dădeam în vânt după lectură.
    Mult succes la concurs!

    RăspundețiȘtergere