duminică, 19 martie 2017

Jurnalul primei mele morți, de Ioana Duda - Recenzie


Editura: Herg Benet
Număr de pagini: 208
Rating: 4 din 5 steluțe
Colecția: Radical din 7

Ați simțit vreodată că trăiți o carte? Că o trăiți, zău, pe bune, pagină cu pagină, cuvânt cu cuvânt, respirație cu respirație? Bă, Ioana, nu știu cum să-ți zic, nu știu cum s-o fac, dar ai talent, nu glumă! Ai talent în a povesti cu și despre viață, te pricepi în a alege cuvintele, în a le sugruma în emoții și în trăiri, habar n-am cum s-o spun, tu nu faci literatură, tu nu faci frumos și metaforă, dar pur și simplu ucizi prin adevăr, prin veridicitate, iar tocmai asta este misiunea unui scriitor, părerea mea, a unui scriitor adevărat: să te facă să realizezi și să simți, să te facă să te ridici din pat, să te privești în oglindă și să-ți spui: trebuie să învăț să trăiesc, doar așa voi fi conștient de inevitabilul morții. Și nu mă înțelegeți greșit când spun că Ioana Duda nu se pierde în metafore, nu, pentru ea metafora nu este unghiul de vedere al prozei, nu este incidența sub care ea scrie, Ioana Duda ar fi mai mult din partea aceea cu „estetica urâtului”, să-i spun așa, deși e prea deplasat: da, Ioana Duda are uneori un limbaj vulgar, unii l-ar crede nepotrivit, dar credeți-mă că o să vi se pară ceva pur și simplu normal, nu știu, acest „jurnal” are menirea să te exorcizeze, să te curețe de toți dracii și să te liniștească; nu, să nu aveți impresia că vă va răspunde la întrebări - sau, de fapt, poate o va face. Dar veți desena răspunsuri pe geamurile aburinde ale vieții, neștiind că, în cele din urmă, vă puneți mai multe întrebări.

Am rămas cu multe lucruri după ce am citit acest volum, multe lucruri pe care le-am conturat în viața mea și cărora le-am oferit o formă anume. Să fac o recenzie? Imposibil, dragilor. Cum poți să faci recenzia unui jurnal? Nu, nicidecum unui jurnal ca acesta. Acest jurnal care te ridică, dă cu tine de toți pereții sufletului tău, îți șoptește tandru la ureche, țipă, plânge și râde, urăște, iubește, moare și învie, acestui jurnal care te arde visceral și care, încetul cu încetul, te salvează și te distruge. Jurnalul primei mele morți este o combinație de lumini și umbre și, așa cum lumina face parte din întuneric, viața face parte din moarte, or, schimbând registrul, moartea face parte din viață. Cum zicea și Stănescu, „viața este o scurtă absență între două inexistențe”, am putea spune că, în cele din urmă, doar având conștiința morții putem fi siguri că trăim cu adevărat. „În fața suferinței și a morții suntem singuri. De abia atunci suntem cu adevărat singuri.” (Jurnalul primei mele morți) Fraților, eu nu știu cum percepeți voi singurătatea, dar eu, uneori, o iubesc. Îmi place să fiu eu cu mine, să mă dedublez și să mă prostesc, să mă fac de râs, să devin asocial, pudic, cu cele mai ciudate și nepotrivite gânduri. Îmi place să-mi scot măștile, să le curăț și să fiu eu, să mă exclud din întreaga societate. Să nu fim egoiști, toți purtăm măști, nu vrem să fim văzuți, poate, în adevărata noastră natură, or pentru a nu părea nu știu cum, ori pentru a nu fi vulnerabili, arătăm uneori o oarecare nepăsare, poate puțină nesimțire. Viața te învață lucruri pe care nu ai fi crezut că le poți învăța vreodată.

Aș putea da citate din întreg volumul de față, la fiecare pagină am găsit ceva care să-mi placă. Am zis, dacă-mi luam un marker în mână, cu siguranță aș fi sfârșit prin a desena pagină cu pagină acest volum. Dar apoi am știut că-l voi recomanda prietenilor mei, iar ei îl vor recomanda mai departe prietenilor lor. Nu, ar fi nedrept și o dovadă clară de egoism să păstrezi acest Jurnal doar pentru tine, nu, nu, eu deja l-am plimbat pe unde am putut. Abia aștept să citesc și celelalte cărți ale Ioanei, se vede că talentul ei este irefutabil, a scos deja al treilea volum, Maria Magdalena, tot la Herg Benet. Păi, ce pot să-i spun decât să scrie în continuare, să ne rupă sufletele și să ne dea knock-out, fix la sentiment, fix profunzimea fiecăruia dintre noi. Ioana, te urăsc pentru talentul pe care-l ai, dar, după cum știi tu mai bine, ura face parte din iubire. Continuă să scrii, să scrii și să simți. Așa, întotdeauna vom fi eterni și de neînvins!

6 comentarii:

  1. Superba recenzie ! Am cartea de ceva timp in biblioteca si inca nu am ajuns sa o citesc, desi imi doresc atat de tare !! De prima oara cand am vazut coperta si titlul am spus ca trebuie sa o am ! Acum, dupa recenzia ta, sunt si mai nerabdatoare sa ajung la ea :D

    P.S. Si mie imi place singuratatea. Am impresia ca imi da putere :D Poate suna ciudat :)) Dar ma simt mult mai linistita si impacata doar eu si cu gandurile mele :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Crede-mă, o să-ți placă mult! :) Mulțumesc de apreciere. Nu sună ciudat, deoarece te înțeleg perfect și împărtășesc aceeași plăcere!

      Ștergere
  2. Pare superba, abia astept sa o citesc si eu

    RăspundețiȘtergere
  3. Am citit de la Ioana Duda Instinct, mi-a placut, acum abia astept sa le citesc si pe acestea 2

    RăspundețiȘtergere