luni, 3 aprilie 2017

„Inocenții”, de Taylor Stevens- Recenzie


 
Editura: Trei
Rating: 4 din 5 steluțe
Număr de pagini: 416
Traducere din limba engleză: Ciprian Șiulea

Aventurile Vanessei Munroe continuă cu o nouă poveste plină de adrenalină! Cu ani în urmă, un bărbat a răpit o pe Hannah, o fetiță de cinci ani, din curtea școlii și a trecut o granița în Mexic. Acolo a introdus-o în lumea unei secte secrete – cea a Aleșilor. Acum însă câțiva oameni vor să dea de urma fetiței. Oameni care au crescut în mijlocul sectei, dar care au reușit, în ciuda suferinței suportate acolo, să-și construiască o viață nouă. Supraviețuitorii înțeleg mecanismele mentale și religioase ce guvernează secta și apelează la ajutorul oferit de Vanessa Munroe, știind că ea ar putea fi singura lor șansă de a o găsi pe Hannah.

Citind acest roman mi-am readus amine de ce, cândva, îmi plăceau așa mult romanele polițiste, thriller: pentru că există momente în care vrei să dai pagină cu pagină și s-ajungi odată la sfârșit, să afli ce s-a întâmplat, cum, de ce, prin ce metode șamd. E fain, să spun așa, să trăiești alături de acțiune, alături de personaje, alături de poveste, să încerci pe cont propriu s-o rezolvi. Nu știu cum sunteți voi, dar eu când citesc un crime, un roman polițist, încerc să mă pun atât în pielea personajului care e spre rezolvarea cazurilor, cât și în pielea criminalului, a omului rău. Îmi place mult să am o perspectivă de ansamblu asupra acestor lucruri, iar dacă reușesc să cobesc bine și să mă prind care-i faza - ei bine, da, atunci știu că am de-a face cu un roman prost. Urăsc să aflu de la jumătatea cărții care e faza cu misterul cărții, pentru că apoi totul se duce pe râpă în jos. Misterul dispare, cheful meu dispare, suspansul dispare - rămâne ca și cum aș citi cartea doar ca s-o citesc. În schimb, în romanul Inocenții nu am dat de acest lucru. Cred că romanul de față este unul dintre cele mai bune de acest gen citite vreodată, pentru că, pentru mine, a avut tot ce i se cere unui asemenea roman: acțiune, suspans, mister, personaje aproape tridimensionale, alcătuite din lumini și umbre, rotunde, complexe, ca și cum ar fi împrumutat vieți din societatea noastră actuală. Acțiunea, de asemenea, complexă, replicile personajelor au fost vii, pline de viață. Nu știu, Stevens are așa un stil aparte de a crea tipologii și tipuri, măști și oameni. În cărțile sale, nu știi în ce personaje te poți încredere sau pe care să le urăști, pentru că fiecare are propria sa oglindă în care i se reflectă contrariul. M-am convins, Taylor Stevens chiar e bun în genul acesta de scriere; de fapt, îmi aduce aminte de Anthony Kinng, pe care-l citeam ahtiat, fără oprire, atunci când eram mai mic.

O poveste care te șochează și care mizează pe suferință, mizerie, tristețe sanguinară, destin și alegeri făcute fără putință de a da înapoi, deși regretele există. Dar, ce înseamnă acestea când toate faptele sunt consumate? Timpul nu poate fi dat înapoi, viețile nu pot fi readuse. Personaje rele, fără coloană vertebrală, fără scrupule, cu moravuri și fără valori, personaje fără pic de sensibilitate și esență, dar care își caută locul în această lume, nebune de agitație și fum de țigară, sex, alcool și bani. Un roman construit foarte bine și cu o inteligență aparte, cu o simetrie foarte bine gândită și așternută pe hârtie. 

Mi-e cam imposibil să fac recenzie întregii cărți fără a da spoilere. De aceea, n-am să prezint acțiunea așa cum se desfășoară - după cum, probabil, știți că nu-s obișnuit s-o fac. Ideea este că acest roman este precum un meci de box: pe trei reprize. Prima repriză, ușoară, te înveți cu adversarul, te ferești de niște lovituri, pam-pam, nu prea obosești, încerci să-i descoperi psihologia. Bun. A doua repriză puțin mai alertă, îți intri în piele, îți canalizezi energia și încerci să-i descoperi slăbiciunile, punctele ușoare, mai descoperi că îi place să lovească sub bărbie, la gambe. Te ții în picioare și continui, de dragul lecturii. Ultima repriză, definitorie. Un knock-out neașteptat. Lovitura decisivă, un pumn din „fundul grădinii” direct în nas. Băi, frate, cât de nebun să fii să termini o carte într-un asemenea hal, să definitivezi niște destine așa de... sentențios? Vă pot spune doar că această carte este un atac la psihologia omului - prea mult spus, recunosc. Dar este o carte plină de mister, plină de lucruri ciudate, de gânduri întunecate și greu de explicat. Unde are să meargă acțiunea, ce punct de convergență? Și dăi, domle, gândește-te, stoarce-ți mintea (eu sunt mare fan Investigation Discovery și Zone Reality, deci am stat și am încercat să-mi dau seama ce are să se mai întâmple, dar tot n-am reușit să ajung la un rezultat. Așa că am citit. Vă pot spune că, de fapt, carte este de fapt un mister într-un mister. O situație, o întorsătură de situație, apoi o întorsătură a întorsăturii de situație. 

Taylor Stevens se pricepe foarte bine să exploateze natura umană, cu toate defectele și calitățile ei, cu toate moravurile și valorile morale, întrucât firescul unor situații, emoția cu care reușește să transmită anumite aspecte privitoare la viața oricărui dintre persoanje, predilecția ei pentru psihicul personajelor fac din acest roman o lectură misterioasă, dramatică, plină de suspans. Răsturnările de situație te aduc în imposibilitatea de a cobi, măcar pentru douăzeci-treizeci de pagini, cum are să se conveargă totul într-un punct din care, la sfârșit, autoarea să traseze destinele și să ne lase, pe noi cititorii, ori cu un gust dulce, ori cu un gust amar. Pentru că, stai și te gândești, o asemenea poveste, despre ură, gelozie, minciuni ascunse, secrete, violență, cuvinte nespuse și, pe cealaltă parte, dragoste, familie, prietenie, mister și pedeapsă, n-are un sfârșit pe care l-ai putea desluși de înainte. Poate, pur și simplu, dorești ca romanul să se termine într-un anume mod - în propriu tău mod subiectiv. Mie, unul, mi-a plăcut sfârșitul, deși, la cum se învârteau toate lucrurile, nu m-aș fi așteptat, neapărat, la o asemenea definitivare a acțiunii. Încă o bilă pentru Taylor Stevens, a reușit să mă surprindă.
 
Mulțumesc enooorm Editurii Trei pentru posibilitatea de a citi acest roman, eu vi-l recomand cu mare drag, sunt sigur că o să vă placă foarte mult. Pe site-ul celor de la Editura Trei găsiți o mulțime de cărți în vogă, să le spun așa, la prețuri bune, din toate categoriile. S-aveți lecturi frumoase și cu spor! 
 

4 comentarii:

  1. Am vrut si eu sa citesc primul volum, dar chiar nu stiu ce sa spun despre aceasta serie. Recenzia ta m-a convins, intr-un fel, dar parca nicio carte politita/thriller nu ma mai multumeste de cand am citit primele trei volume ale seriei Helen Grace (tot ed.Trei). Cea mai buna serie politista/ thriller- psihologic. Ma rog, la fel de buna ca si seria Cormoran Strike de J.K.Rowling. Le-ai citit? Eu ti le recomand !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am să încerc ce mi-ai spus tu, chiar pare interesant, am și eu primul volum din acea serie. Nu am citit nimic, spre rușinea mea, de J.K. Rowling, nici măcar seria faimoasă! Mulțumesc de recomandare și vizită!

      Ștergere
  2. Știu cartea, dar nu aveam nicio legătură cu ea și nu știam despre ce se vorbește. Să nu-mi spui că este volumul 2 acesta?

    Recenziile tale erau mai lungi!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu cred că are legătură cu „Femeia cameleon”, pentru că nu se spune nimic despre un eventual prim volum. Încerc să îmi reintru în ritm, hehe! Mulțumesc de vizită!

      Ștergere