miercuri, 12 aprilie 2017

„Oamenii fericiți citesc și beau cafea”, de Agnès Martin-Lugand- Recenzie


Editura: Trei
Rating: 5 din 5 steluțe
Număr de pagini: 176
Traducere de: Carmen Otilia Spînu
Anul apariției: 2016

„... sunt pierdută. Ar fi trebuit să plec cu voi.”

După ce a profesat ca psiholog timp de șase ani, Agnès Martin-Lugand s-a dedicat scrisului, publicându-și primul roman, Oamenii fericiți citesc și beau cafea în regim propriu, pe platforma Kindle Amazon, în decembrie 2012. Remarcată rapid de bloggerii atenți la mediul literar virtual, a trezit interesul Editurii Michel Lafon, care i-a propus debutul în lumea editorială tradițională. Odată ce romanul său a apărut în catalogul Michel Lafon și s-a vândut numai în Franța în peste 300.000 de exemplare, a fost asigurată și traducerea lui în mai multe limbi europene, printre care spaniolă, italiană, poloneză și turcă. Drepturile de ecranizare au fost achiziționate de producătorul american Harvey Weinstein. Continuarea romanului, Viața e ușoară, nu-ți face griji, a apărut, de asemenea, la Editura Trei.

A plecat din Paris să se uite pe sine. Dragostea pe care o va întâlni va schimba totul.
Povestea lui Diane începe în mod brutal cu moartea soțului și a fetiței sale, eveniment care o aruncă în cea mai cumplită depresie. Totul se oprește în loc, în afară de inima ei, care continuă să bată. Cu încăpățânare. Dureros. Zadarnic. Când cel mai bun prieten și asociat în mica afacere cu o cafenea literară la Paris, Felix, îi propune o călătorie ca început pentru o nouă viață, Diane alege să îndeplinească o mai veche dorință a fostului ei soț și se refugiază departe de lume, într-o mică așezare din Irlanda. O întâlnire neașteptată cu un bărbat taciturn o face pe Diane să vadă din nou lumea cu încredere și cu forță regăsită. 

Oamenii fericiți sunt acei oameni care se privesc, de-a lungul timpului, cu aceeași iubire, forță și dragoste. Pentru că oamenii fericiți se schimbă, da, toți oamenii se schimbă, dar ei nu uită să-și spună asta. Oamenii fericiți sunt acei oameni care, în diminețile târzii, își spun bună dimineața și se îndrăgostesc iarăși. Așa este omul, așa ar trebui să fie, pentru că oamenii fericiți găsesc bucuria în cele mai mărunte lucruri: într-o cafea, într-o carte bună, într-o poză înrămată și o prietenie veche. Și, încetul cu încetul, ne vom da seama că, într-adevăr, Oamenii fericiți citesc și beau cafea. Am adorat acest roman, pur și simplu. L-am luat în mână și am parcurs cele 176 de pagini fără să mă opresc, pentru că m-a prins povestea, m-a făcut să trăiesc alături de ea și abia așteptam să văd ce se mai întâmplă cu Diane, ce-are de gând să facă acum, în circumstanțele în care e, pur și simplu am simțit că Diane, personajul principal, mi-e o prietenă căreia trebuie să-i fiu alături și pe care trebuie s-o susțin, deși aparent cu greu am reușit să-i înțeleg alegerile, gândurile. Nu am să vă spun multe despre poveste în sine, pentru că știți prea bine că nu obișnuiesc să fac asta: ideea este că Diane își pierde soțul și fiica într-un accident, moment în care începe să se închidă tot mai mult în propria-i lume, se-ascunde sub o carapace unde se află doar ea cu lumea ei, sau, în fine, ce-a mai rămas din aceasta. Se luptă cu trecutul, cu dorința de a uita ce s-a întâmplat - deși, bineînțeles, este imposibil -, de a depăși momentul în care persoanele cele mai dragi ei au părăsit această lume. Îndemnată de Felix, aceasta pleacă î Irlanda, într-un mic sătuc, închiriază o căsuță, întâlnește oameni frumoși, calzi și primitori, dar și pe un anume tip, un vecin, Edward. Ok, ok, totul frumos, dar aici povestea începe să devină palpitantă, pulsând cu tot felul de întâmplări. Edward și Diane, cuplul non-cuplu, acei oameni care, luptându-se cu demonii trecutului care-și fumează țigara, încerc să găsească fericirea. Împreună? Poate.

„Cred că refacerea vieții mele trece prin cafenea.”

Povestea Dianei în sine nu este una complicată, dar modul în care autoarea tratează și speculează întâmplările din viața ei, fac din Oamenii fericiți citesc și beau cafea un roman spectaculos, profund și emoționant, presărat cu glume, cu întâmplări care te apropie și mai puternic de personaje, cu flashback-uri, memorie afectivă, nu știu, mie mi-a plăcut efectiv totul, de la început la sfârșit, nu mi-a lăsat impresia de plictiseală, de genul haide-să-mai-bag-ceva-ca-să-scriu-mai-mult. Nu, fiecare replică a avut rolul ei, fiecare personaj, atât de frumos creionat și alcătuit, conturat prin acțiunile și vorbele și gândurile sale; de altfel, mi-am dat seama că Agnès Martin-Lugand are o apetență pentru personajele viscerale, veridice, care trăiesc și simt între paginile cărții. Fiecare personaj mi-a dat impresia că există dincolo de pagini, era ca și cum m-aș fi uitat la un serial bun, în care totul decurge cronologic, deși fictiv, într-o realitate diferită. M-am apropiat mult de Judith, sora lui Edward, acea fire rebelă care totuși este ancorată în planurile sale, însă dorința ei de libertate, de exprimare, cu serile petrecute la bar, scăldate în fum de țigară și aventuri târzii. Mi-am dat seama că și eu cunosc astfel de oameni, așadar Agnès Lugand, deși nu vreau să speculez greșit, cu siguranță și-a luat realitatea (poate nu fix a ei) și a integrat-o, prin personaje și gânduri și replici delicioase, în paginile cărții. Este irefutabil, fiecare autor ia o parte din realitatea sa proprie și, într-o manieră fictivă, o integrează în opera pe care o creează.

Edward, să vorbesc despre el, acum. De ceva vreme nu am mai citit un roman în care să mă enerveze, dar în același timp să-mi placă, cu care să empatizez într-o oarecare măsură, un astfel de personaj. Pentru mine, deși sunt deja la jumătatea celui de-al doilea volum, Viața e ușoară, nu-ți face griji, încă rămâne un personaj bizar, pe care nu-l prea înțeleg, parcă exagerat și exhaustiv de taciturn, căruia nu-i înțeleg gândurile decât abia atunci când, prezentate din prisma Dianei (pentru că romanul este subiectiv, la persoana întâi, prezentat din perspectiva trăirilor Dianei, într-un timp prezent ei, nicidecum un flux al memoriei), îmi sunt puse pe tavă și le servesc cu o porție dulce de înghețată. E ciudat, mi-aduc aminte acum de romanul lui Coelho, Veronika se hotărăște să moară, când încă mă gândesc cu un gust amar la Veronika, după părerea mea unul dintre cele mai frumoase potrete feminine schițate de Coelho. Edward e un personaj puternic, alcătuit din lumini și umbre, dar care încetul cu încetul se dezgheață, însă doar pentru ca, într-o clipită, să devină iarăși personajul rece și distant. Neghiob, aparent nesimțit, și nu o spun cu exagerare, domnul acesta pare-se a avea ceva cu Diane: atenția ei îl deranjează, îl epuizează, îi vorbește urât, o bruschează, ba chiar pare s-o și amenințe la un moment dat. De ce? Vă las pe voi să aflați. Însă vă spun doar că aparențele înșală, iar oamenii fericiți mai mint și ei câteodată. Așa, câteodată.

„- Drace, uită-te la tine, parc-ai fi o cârpă. Nu mai faci nimic. Nu mai muncești. Viața ta se rezumă la a fuma, a bea și a dormi. Apartamentul vostru a devenit un sanctuar. Nu mai pot să văd cum te prăbușești în fiecare zi tot mai mult.”
Diane și Judith și Felix sunt bomboanele acestui roman, pur și simplu. Diane, prin modul ei de a trăi fiecare cuvânt, de a încerca să depășească trecutul, condiția, să-și clădească o nouă viață frumoasă și liniștită; prin aceste lucruri, am trăit lângă ea de-a lungul romanului și i-am simțit fiecare lacrimă, fiecare râset și zâmbet, fiecare amintire afundată în fumul adânc al țigării. Judith, o explozie de culori și de voie bună. Felix, prietenul acela care mereu, dar mereu îți este alături, să te judece, să te facă să te simți bine, să te consoleze și să te-asculte, să-ți dăruiască din partea lui de lume, știind că ai pe cine să te bazezi. Personaje tridimensionale, frumos creionate și trăind prin acțiunile lor. Pentru mine, a fost criteriul definitoriu în a da cinci steluțe acestui roman. Și, vă rog să mă credeți, am început să fiu mai select atunci când evaluez un roman citit - înainte, dacă dădeam cinci steluțe cam oricărui roman care îmi plăcea câtuși de puțin, acum criteriile sunt altele. Iar romanul de față, Oamenii fericiți citesc și beau cafea, le-a cam îndeplinit pe toate. 

„În întuneric, am mers pe urmele lor, în încăperea în care ne reuneam. Colin venea spre mine, eu îi desfăceam cravata, el mă săruta, Clara ne despărțea, cinam, Colin o culca pe fiica noastră, după care rămâneam amândoi, cu siguranța de a o ști pe Clara la căldură în patul ei, cu degetul mare în gură.
Am realizat că apartamentul nostru nu mai exista, îmi dorisem să rămân acolo ca să păstrez totul neatins, dar greșisem. Nu mai erau dosare, zgomotul cheii în ușă, alergături pe parchet. Nu aveam să mai revin niciodată aici.”
 
Legat de stilul scriitoricesc al lui Agnès Martin-Lugand, vă pot spune că e incomparabil. Mi-a depășit cu mult așteptările, nu mă așteptam să-mi placă atât de mult un astfel de roman, adică să nu mă plictisească. Un stil simplu, lipsit de poematizări, de metafore și chestii stilistice, nu, pur și simplu are un mod fascinant de a povesti, de a te face să fii acolo alături de ceea ce se întâmplă. Am auzit păreri împărțite legate de acest roman, dar pe mine m-a convins că este unul bun, unul de referință dacă e să vorbim de o lectură frumoasă și ușoară și sensibilă și curajoasă. Da, chiar a fost un roman bun, picat la țanc, pentru că am vrut să citesc și ceva ușor, dar și ceva care să-mi placă și să mă prindă. Ah, da, Oamenii fericiți citesc și beau cafea este numele unei cafenele pe care Diane și Felix o gestionează și o întrețin. Nu vă spun mai mult, dar, pentru mine, această cafenea a devenit întocmai un supra-personaj. Deci, pay attention

Mulțumesc enooorm Editurii Trei pentru posibilitatea de a citi acest roman, eu vi-l recomand cu mare drag, sunt sigur că o să vă placă foarte mult. Pe site-ul celor de la Editura Trei găsiți o mulțime de cărți în vogă, să le spun așa, la prețuri bune, din toate categoriile. S-aveți lecturi frumoase și cu spor!

4 comentarii:

  1. Recomand cu drag această carte ;) Bucuriile vieţii vin din lucrurile mărunte!

    RăspundețiȘtergere
  2. Este una dintre cărțile mele preferate! Recomand cu mare drag această carte! Este imposibil să nu te regăsești în această carte, mai ales în prietenia dintre Diane și Felix. Mi-am comandat recent și al doilea volum, sper să nu mă dezamăgească :)
    Foarte frumoasă recenzie! Seară faină îți doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Subscriu! Aștept păreri legate de al doilea volum. Zi frumoasă și lecturi plăcute să ai!

      Ștergere