sâmbătă, 22 aprilie 2017

„Poate într-o altă viață”, de Taylor Jenkins Reid- Recenzie


Editura: Corint
Colecția: Leda Edge
Rating: 3 din 5 steluțe
Număr de pagini: 336
Traducere din limba engleză: Ioana Filat
An al apriției: 2016

La douăzeci și nouă de ani, Hannah Martin încă nu știe ce vrea să facă în viață. De când a terminat colegiul, a locuit în șase orașe diferite și a avut nenumărate slujbe banale, dar, după o relație dezastruoasă, decide să se întoarcă în Los Angeles, orașul ei natal. Pentru a sărbători prima seară în L.A., cea mai bună prietenă a ei, Gabby, o duce la un bar – unde Hannah se întâlnește cu iubitul ei din liceu, Ethan. La miezul nopții, Gabby o întreabă pe Hannah dacă e gata să plece. Ethan se oferă să o ducă el acasă dacă vrea să mai rămână. Hannah ezita. Ce se întâmplă dacă pleacă cu Gabby? Ce se întâmplă dacă pleacă cu Ethan? Și astfel, Hannah trăiește efectele fiecărei decizii, în două universuri paralele, în două povești succesive, surprinzător de diferite și cu consecințe importante pentru Hannah și oamenii de lânga ea. Așadar, totul e sortit să se întâmple? Cât de mult din viața noastră este determinat de șansă? Și, lucrul cel mai important: există suflete-pereche? Hannah crede că da. Și, în ambele lumi, e convinsă că l-a găsit pe al ei. 

Poate într-o altă viață, spun, mi-ar plăcea mai mult această carte. Acum, în această viață, cred că pur și simplu am citit ceva ce mi-a fost dat să citesc, care nu m-a încărcat emoțional, nu m-a făcut să trăiesc alături de personaje, ba chiar am păstrat o atitudine distantă și m-am lăsat purtat de lectură, pentru ca la sfârșitul romanului să-l închid, să-l pun în bibliotecă, să mă bucur sau nu că am citit o carte care m-a relaxat, nu mi-a dat bătăi de cap, nu mi-a dat de gândit, nu m-a făcut să ard de emoții și nu mi-a atins vreo coardă sensibilă. E ok, zic, adică nu orice roman trebuie să te facă să simți acel ceva, acel ceva pe care eu îl caut în fiecare carte pe care o citesc. Poate într-o altă viață este genul de carte pe care o citești în două după-amiezi însorite, când păsările-ți ciripesc la fereastră, e o carte ușoară, care te relaxează, dar mie, unul, mi s-a părut banală, trecând totul prin prisma lecturilor pe care le-am avut până acum. Nu știu de ce, oricum așteptări nu am avut, dar citisem pe blogul lui Răzvan, dacă nu mă înșel, că a fost surprins de această carte și că i-a plăcut mult. Nu te învinovățesc, domle, dar încă o dovadă că gusturile, oricum ar fi ele, nu se discută; ba dimpotrivă, eu mereu am susținut că se învață.

Povestea este descrisă mai sus, nu are rost să repet, nici să dau spoilere, vă spun doar că, la o adică, este destul de neașteptată, pe ici, pe colo, frumoasă, dacă ești genul de cititor avizat în chestii dintr-astea ficționale. Nu vreau să spun că romanul de față nu transmite emoție, poate o face, dar eu unul chiar nu am simțit-o, nu m-am apropiat de niciun personaj din carte, nici măcar de personajul principal. Poate doar am fost puțin atins de zbuciumul lui Hannah, ideea de a încerca să-și refacă viața și de a se regăsi pe sine, de a se simți un om în fine împlinit. Prietenii frumoase, relații care se vor vrute, lucruri ascunse, totul reiterat într-un abis al întrebării ce-ar fi fost dacă. Într-o măsură, Poate într-o altă viață este un roman despre timp și despre importanța acestuia, despre alegerile pe care le facem și care, în cea mai mare măsură, ne aduc aici unde suntem. Suntem ceea ce face, alegem, iubim, mințim, suntem suma celor șapte oameni cu care vorbim cel mai des, suma celor trei prieteni pe care-i avem. Alegerile trebuie făcute cu o grijă chirurgicală, pentru că ele ne definesc viața. Și ca să-ți negi trecutul, propriul tău trecut, nu ar însemna, de fapt, să negi cine ești în acest moment? Să-ți pară rău de ființa ta actuală?

Parcă aș fi vrut mai multe de la acest roman, nu știu, ideea lui este foarte interesantă și destul de originală, pentru că nu știu dacă am mai citit vreo carte care să trateze un asemenea subiect. Hannah încearcă să găsească răspunsuri, neștiind că, de fapt, își pune mai multe întrebări. Trăind în propria ei lume, Hannah se retrage într-o buclă în care toate visurile și visele și idealurile ei par să fi devenit realitate, aievea, și la un moment dat parcă ajungi să-i simți dorința de a fi alta, o altă Hannah în lumea căreia iubirea și prietenia sunt referințele propriei ei ființe. E plăcut să urmărești acest aspect, precum și modul în care, prinsă între contradicții, încearcă să facă față anumitor lucruri care-i stau în cale. 

Cred că punctul forte al romanului este stilul de a scrie al lui Taylor Jenkins Reid. Un stil simplu, lipsit de poematizări, de metafore și chestii stilistice, nu, pur și simplu are un mod familial de a povesti, de a te face să fii acolo alături de ceea ce se întâmplă - dar eu, unul, nu m-am putut împrieteni cu personajele ei. Am auzit păreri împărțite legate de acest roman, dar pe mine m-a convins că este unul bun, unul de referință dacă e să vorbim de o lectură frumoasă și ușoară și sensibilă. Da, chiar a fost un roman ok, picat la țanc, pentru că ulterior citisem cartea Sfânta fecioară a ucigașilor plătiți, de Fernando Vallejo, și credeți-mă că stilul de a scrie al acestui autor este unul care chiar te face să-ți izbești capul de pereți! 

Vreau să mulțumesc frumos Editurii Corint pentru acest roman, vi-l recomand cu drag, sunt sigur că voi veți simți lectura altfel. Romanul Poate într-o altă viață poate fi comandat de AICI, cu un click. Vă recomand colecția Leda Edge, unde puteți găsi o serie de romane în vogă, care cu siguranță vă vor fi pe plac. Să aveți lecturi frumoase și cu spor!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu