vineri, 21 aprilie 2017

„Tony & Susan”, de Austin Wright- Recenzie




Editura: Litera
Rating: 4 din 5 steluțe
Număr de pagini: 368
Traducere din limba engleză: Gabriela Stoian
Colecția: Buzz Books

Cu totul neașteptat, Susan Morrow primește manuscrisul unui roman scris de Edward, soțul de care a divorțat în urmă cu douăzeci și cinci de ani. Pe măsură ce citește, Susan și, odată cu ea, cititorul însuși pătrund din ce în ce mai adânc în viața personajului principal al romanului din roman, profesorul de matematică Tony Hastings, care călătorește împreună cu soția și fiica lui spre casa lor de vacanță. În vreme ce viața obișnuită, civilizată, a familiei Hastings cade pradă violenței și crimei, o sumedenie de amintiri tulburătoare  o aruncă pe Susan înapoi în trecut, provocând-o să se confrunte cu tenebrele propriei vieți și cu teama care îi amenință viitorul. Un thriller cutremurător se îmbină astfel cu o poveste despre teamă și regret, despre răzbunare și îmbătrânire, despre căsătorie și creativitate. Cu un talent literar unic, Austin Wright ilustrează fascinanta experiență a lecturii, prin relațiile pe care le creează atât între cititor și operă, cât și între autor și cititor, într-o scriere surprinzătoare și pasionantă.  

De ce să nu recunosc? Acest roman pur și simplu m-a ucis, a smuls tot din mine și m-am oferit pe tavă poveștii, pentru că pur și simplu am simțit că citesc una dintre cele mai „nebune”, să-i spun așa, în sensul bun al cuvântului, cărți! Un roman psihologic atât de bun, atât de mindfuck, atât de frumos scris, cu o poveste atât de interesantă și plină de neașteptat, credeți-mă, n-am mai citit niciodată așa ceva, pentru mine a fost un șoc, actually, să citesc Tony & Susan, deși ulterior am văzut filmul și am știut ce urmează să se întâmple. Nu-mi pot da seama, uneori, cât de geniu să fii să poți scrie așa ceva și să cobești și să te gândești și să iei în calcul asemenea întorsături, asemenea răsturnări de situație și atitudini. Dumnezeule, încă sunt șocat de ceea ce am citit, zău!

Când am început să citesc, m-am dezbrăcat în fața cărții de toate, mi-am lăsat mintea jos, mi-am scos toate ideile și toate sentimentele și toate durerile și toate lacrimile, pentru că am știut că nu voi fi citit ceva cu care am mai avut de-a face. Am încercat să rămân rece, să mă detașez cu totul de această carte, dar am știut că nu pot, am știut că nu voi fi decât o altă victimă, precum Tony, precum familia lui, precum această întreagă lume. Pentru că, dacă e să-mi spun părerea, nu am văzut în romanul Tony & Susan decât o reiterare atât de viscerală, atât de profundă a violenței, a durerii și strigătului înăbușit de mâna atât de familiară a cuiva, un studiu ascuțit, incisiv al agresiunii, sângeros, morbid, dar atât de permanent și perpetuu, într-o lume atât de nepotrivită. Romanul ne vorbește despre traume, despre dureri, despre minciuni, trecut, răzbunare. Despre om, în cea mai adâncă fire a generii lui autentice.

Știți probabil că nu obișnuiesc să vorbesc despre poveste în sine, pentru că nu-i găsesc rostul, mai ales când, în acest roman, cam orice lucru aproape nedefinit contează. Romanul este construit pe baza „povestirii în ramă”, să-i spun așa, în termeni didactici, e ca o „poveste într-o poveste”, adică, pe scurt, Susan primește un manuscris de la fostul ei soț, Edward, care prezintă o poveste dramatică și inumană, plină de violență, dar care seamănă atât de bine cu propria ei viață, încât Susan începe să creadă că nu mai este în deplinătatea tuturor facultăților mintale. Cartea, de fapt, este ca un wake-up call pentru Susan, un eufemism al propriei suferințe, al durerii copleșitoare. Cheia comună în cele două povești, viața lui Susan și romanul lui Edward, o reprezintă Tony Hastings, actualul soț al lui Susan. Și, din acest punct, toate, diluviene, pornesc spre vărsare de sânge, crimă, răzbunare, iar totul nu are cum să se termine frumos într-o asemenea intrigă.
 
 În această carte trebuie să lași tot deoparte, să arunci măștile, să te-arunci pe tine însuți cu tot ce-nsemni și ai însemnat, să-ți lași toate lecturile în urmă, să devii altcineva, să fii gol, relevându-ți boala viscerelor și a creierului, nu, nu aberez, pentru că romanul de față este cu totul altceva față de tot ce-am citit. Suntem cu toții animale nocturne, animale ale mârșavului întuneric, ale nopții, ale tenebrelor și frigului, iar asta o știm, în adâncul ființei noastre cu toții o știm. Suntem pregătiți oricând să lovim, să mințim, să dizgrațiem și să huiduim, doar pentru binele propriu și al persoanelor dragi. Suntem niște animale de pradă, oricând gata să se facă nevăzute în umbra nopții. Suntem subjugați propriilor noastre iluzii, a propriilor noastre gânduri ascunse în profunzimea sufletului nostru, suntem mai mult decât ceea ce există sub piele, într-un univers infinit, în care căutăm să posedăm din ce în ce în ce mai mult. Suntem nemărginiți, iar întunericul ne este cel mai bun sfetnic.
 
Le mulțumesc enorm celor de la Târgul Cărții pentru șansa de a citi acest roman. Pe site-ul lor găsiți o gamă variată de cărți, la prețuri extrem de convenabile; să fim serioși, cui nu îi plac reducerile? Mie, unul, da!
 

4 comentarii:

  1. Am vazut si eu filmul in cinema cand a aparut si mi-a placut. Voiam initial sa citesc cartea, dar n-a fost sa fie. Pe urma stateam si ma intrebam daca mai merita sa o citesc, daca stiu actiunea si cum se termina. Am hotarat ca nu mai are rost. Ei bine, tu m-ai pus din nou pe ganduri :)) Felicitari pentru recenzie !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Crede-mă, e diferit, nu știu cum să-ți spun. Romanul acesta chiar merită, îți dă de gândit și, de fapt, are o psihologie foarte adâncă.

      Ștergere
  2. Interesantă carte. Bravo, Andrei pentru recenzie!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, îți recomand cu drag și filmul!

      Ștergere