miercuri, 20 decembrie 2017

„Paradisul pierdut”, de Cees Nooteboom- Recenzie



Editura: Humanitas
Număr de pagini: 184
Rating: 3 din 5 steluțe
Traducere: Gheorghe Nicolaescu
Anul apariției: 2015 

Prozator, poet, dramaturg, autor de cărți de călătorie, eseist și jurnalist neerlandez, Cees Nooteboom s-a născut pe 31 iulie 1933 la Haga (Țările de Jos). Nereușind să se adapteze rigorilor impuse de școlile confesionale catolice pe care le urmează și fiind declarat inapt pentru serviciul militar, tânărul Nooteboom începe să călătorească prin Europa, făcând autostopul.

Un roman de mare finețe, în care realitatea se îngemănează cu literatura, o poveste despre iubire și regăsire tradusă în peste 25 de țări.

Într-o seară nefastă, fără să știe de ce, Alma părăseşte cartierul bogat în care locuiește şi ajunge cu maşina într-una din favelele din São Paulo. Iar cartierul se dovedeşte pentru ea un infern. În urma unui atac traumatizant, decide să părăsească Brazilia și, împreună cu Almut, prietena ei, se mută în Australia. După ce încearcă în zadar să-și afle fericirea în brațele unui pictor aborigen, Alma se lasă în cele din urmă convinsă de Almut să meargă la Perth și să lucreze, timp de o săptămână, pentru un festival dedicat lui John Milton. Erik Zondag e un critic literar de modă veche, aflat în Perth în aceeași perioadă. E de-ajuns să o vadă o dată pe Alma ca să se îndrăgostească de ea, dar paradisul pe care Erik crezuse că l-a găsit se destramă odată cu fuga tinerei. 
Peste ani însă, destinul îi va aduce pe cei doi, încă o dată, împreună.

Da, am citit această carte foarte rapid, cred că în câteva ore și, sincer, parcă mă așteptam la ceva mai mult, ceva mai profund, mai subtil. Nu știu de ce, asta mi-au inspirat titlul și coperta, însă având în vedere că, până acum, n-am mai citit nimic de la Cees Nooteboom, nu o pot compara cu altă carte de-a lui, drept care am să spun că este o carte OK, o carte care m-a relaxat și a fost o lectură pe care voiam s-o fac, deși, poate, am avut așteptări prea mari. Dar, na, încă o dovadă (din nenumăratele) că o carte nu trebuie judecată după copertă. Da, titlul o fi poate relevant, o fi un paradis pierdut, un paradis în colțul sufletului, al minții fiecărui om, în cazul de față, paradisul îngerilor pe care-l tot caută Erik, da, să zicem, dar ce paradis, oare nu caută acest om, de fapt, ceva metafizic, nu caută o stare de împlinire și echilibru? Eu, sincer, am văzut acești îngeri ca altceva, nu ca ceea ce știm cu toții că ar însemna. Și-aici intervine, încă o dată, subiectivismul (o chestie definitorie care mă atrage la lectură - modul în care un lucru poate fi înțeles altfel, văzut din atâtea perspective, înțeles din atâtea unghiuri).

Stilul autorului este unul relaxant, unul elegant și plin de metafore, un stil curgând de la sine, aș spune; cartea se citește ușor, nu este o carte greoaie, însă știu prea bine că eu am ratat ceva, am fost absent de la un lucru anume, astfel încât n-am avut acces la întreaga esență a cărții, la întregul substrat pe care autorul Cees Nooteboom și-a consolidat opera. Am avut pasaje pe care le-am conturat și subliniat - da, am început să fac asta de vreo câteva luni, chiar dacă înainte aveam o oripilație de a scrie pe cărți sau de a le însemna -, asupra cărora, cu siguranță, am să revin cu drag; gânduri profunde, sentimente care pot fi împărtășite oricărui om, oricărei persoane. Asta m-a atras, într-o mare măsură, la cartea Paradisul pierdut a lui Nooteboom. Și tot acum, făcând această mică recenzie, am certitudinea că, în viitorul apropiat, voi reciti cartea, poate nu doar încă o dată, ci încă de câteva ori. Am așa un sentiment gol, nu știu, când mă gândesc că, de fapt, ea ascunde ceva mult, mult mai profund, dar date fiind circumstanțele (timpul care nu e în favoarea mea, stresul examenelor, facultatea), nu am reușit s-o descos cum trebuie. Dar lasă, nu fuge ea nicăieri, ci-și (re)așteaptă, liniștită, rândul în bibliotecă.

Le mulțumesc enorm celor de la Târgul Cărții pentru șansa de a citi acest roman. Pe site-ul lor găsiți o gamă variată de cărți, la prețuri extrem de convenabile; să fim serioși, cui nu îi plac reducerile? Să aveți lecturi frumoase și pline de spor!
 

luni, 18 decembrie 2017

„Universul pe umerii tăi”, de Jennifer Niven- Recenzie


 
Editura: Trei
Număr de pagini: 464
Rating: 5 din 5 steluțe
Anul apariției: 2017
Traducere din limba engleză: Ana Dragomirescu

Deşi şi-a dorit dintotdeauna să fie un înger al lui Charlie, adevărata pasiune a lui Jennifer Niven este scrisul.

Prima sa carte, The Ice Master, a fost nominalizată de Entertainment Weekly printre cele mai bune zece cărţi de nonficţiune ale anului 2000 și a fost tradusă în numeroase limbi. Pe baza ei s-au făcut o serie de documentare TV în Germania, Canada și Marea Britanie. Jennifer Niven a scris și Velva Jean, o serie de patru romane. 

De aceeași autoare, la Editura Trei a apărut Toate acele locuri minunate, roman distins cu GoodReads Choice Award for Best Young Adult Fiction 2015, declarat Cea mai bună carte a anului 2015 de către Time Magazine, NPR, The Guardian, Publisher’s Weekly, YALSA, Barnes & Noble, The New York Public Library și nominalizat la Carnegie Medal și la The Guardian Children’s Fiction Prize. A fost peste 30 de săptămâni bestseller New York Times, iar drepturile de publicare au fost vândute în 41 de țări. Romanul va fi ecranizat, cu Elle Fanning în rolul principal.

Jennifer Niven a creat recent Germ, o revistă online pentru adolescente, precum cea din Toate acele locuri minunate, care celebrează începuturile, viitorul și toate momentele uluitoare dintre ele.

Toată lumea crede că o cunoaște pe Libby Strout, fata care a fost poreclită cândva „Cea Mai Grasă Adolescentă” din America. Dar nimeni nu face efortul de a încerca să vadă dincolo de fizicul ei.
Toată lumea crede că îl cunoaște pe Jack Masselin. E fermecător și amuzant. Dar nimeni nu știe că ascunde un secret. Deviza lui este: fii cool, dar nu te apropia prea tare de cineva.
Până când Jack o întâlnește pe Libby și amândoi se trezesc antrenați într-un joc dur de liceeni, ce presupune muncă în folosul comunității și consiliere – la început sunt furioși, apoi surprinși. Fiindcă își dau seama de ceva: cu cât petrec mai mult timp împreună, cu atât se simt mai puțin singuri.
Pentru că atunci când cunoști pe cineva, și lumea ta, și lumea celuilalt se schimbă.

Această carte, Universul pe umerii tăi, da, ai tăi, ha, nu e primul meu contact cu Jennifer Niven. Tot de la ea am mai citit și prima carte apărută, tot la Editura Trei, Toate acele locuri minunate, care, însă, în ciuda faptului că era plăcută și citită și lăudată și toate alea de către toți, mie mi-a lăsat un gust amar, nu știu, mi-a lăsat puțin de gândit și m-a făcut să mă întreb dacă, într-adevăr, mi-a plăcut au ba. Și-am ajuns la concluzia că, surpriză, chiar nu pot trage o concluzie, una legată de carte cel puțin, așa c-am rămas puțin în aer. Da, am putut să fac referiri privitoare la stilul autoarei, la cum scrie și despre ce scrie (deși, cred eu, o singură carte citită de la autoare nu mă făcea prea avizat să vorbesc despre asta) - așa că, citind și Universul pe umerii tăi, da, ai tăi, pot vorbi despre: și-ajung, astfel, la concluzia că această carte, spre deosebire de prima, mi-a plăcut muuult, muuult mai mult. De ce? Motive, motive, ș-am să vi le prezint mai jos.

Universul pe umerii tăi este o carte care, pur și simplu, te luminează, îți dă așa, cum să-i spun, o speranță aparte, te poartă undeva unde e cald și bine și pescărușii zboară și meduzele cântă și totul e cu soare și cu stare de bine, te poartă într-un loc în care, câteodată, vrei să fii doar cu tine, doar tu cu singurătățile tale, cu gândurile tale de a cuceri lumea, cu nevoia ta de a te crede invincibil știind că, de fapt, neputința (în anumite situații date), îți este o trăsătură definitorie. De ce? Habar n-am, eu vă vorbesc aici strict subiectiv, anume vă vorbesc despre ce am simțit eu citind-o, cunoscând personajele, despicându-le, trăind în ele, odată cu ele, prin ele. La o adică, eu zic că asta contează ca cititor: să trăiești, domle, cartea, chiar dacă tu nu ești cel mai gras adolescent din America, chiar dacă nu suferi de o boală care te face să uiți orice chip și orice față, care te face ca în următoarea secundă în care ai terminat o discuție, să uiți de fapt cu cine ai vorbit. Nu, s-o trăiești, s-o trăiești până în adâncul sufletului tău și să arzi odată cu personajele-ți preferate, să alegi odată cu ele, să te bucuri & să plângi & să țipi odată cu ele. Să speri odată cu ele. Pentru că da, deși Universul (e) pe umerii tăi, trebuie să nu uiți vreodată că NU ești singur(ă), că mereu o să ai acel pilon lângă tine, acea punte de salvare, acel contact în telefon pe care-l poți apela oricând ai nevoie. Și, apoi, da, apoi mai poți înfrunta viața aceasta, cu toate chestiile bune și rele care o compun.

Mie chiar mi-a plăcut această carte, vă spun drept, și poate, da, ce-o să ziceți, că mă manifest impresionist, că a fost uau și-atât, superbă și restul - dar asta mi-a mai rămas, credeți-mă, după ce am citit cartea lui Niven. Eu am dat peste niște personaje fooooarte frumos create, niște personaje care nu doar că m-au inspirat, dar m-au și învățat, care m-au îndrumat, drept să vă spun, în propriile-mi alegeri. Da, să știți, o carte te poate sfătui muuult mai bine decât o fac alți zeci de oameni, că nu-ți oferă un sfat subiectiv (poate doar al autoarei, dar sunt sigur că ea, la rândul ei, nu și-a investit întreaga ființă în aceste personaje - ar fi o dovadă de curaj și de încredere mult prea mare, și scriitorii tind să cred că încă nu sunt capabili de așa ceva), ci un sfat obiectiv, pe care-l preiei tu, un substrat acolo care-ți atinge sufletul și chiar îți arată o cale. O suna poate științifico-fantasti, SF, dar eu nu pot surprinde asta în recenzie, trebuie doar să o citiți și atât.

Stilul autoarei este la ei și-atât. Jucăuș, autentic, deep, cum se zice, vorbind despre viață și despre speranță, despre iubire și compasiune, prietenie, tot, tot, într-o manieră atât de frumoasă încât uneori îți vine să strângi cartea la piept și s-o consider omul cel mai de încredere din lume, prietenul tău de-o viață și necondiționat. Asta-mi place, enorm, la Jennifer Niven, anume naturalețea cu care povestește tot ce scrie, încrederea pe care nouă, ca cititori, ne-o oferă, descoperindu-ne viața personajelor sale atât de perfect create.

Mulțumesc enooorm Editurii Trei pentru posibilitatea de a citi acest roman, eu vi-l recomand cu mare drag, sunt sigur că o să vă placă foarte mult. Pe site-ul celor de la Editura Trei găsiți o mulțime de cărți în vogă, să le spun așa, la prețuri bune, din toate categoriile. S-aveți lecturi frumoase și cu spor! 
 

marți, 12 decembrie 2017

„În spatele ușilor închise”, de B.A. Paris- Recenzie



Editura: Trei
Rating: 4 din 5 steluțe
Traducere din limba engleză: Lidia Grădinaru
Număr de pagini: 304
Anul apariției: 2017

Jack și Grace sunt un cuplu desprins din povești. Jack e manierat, arătos, un avocat de succes. Grace e frumoasă, bună gospodină și pare îndrăgostită la nebunie de al ei soț. Sunt imposibil de separat și lumea îi vede mereu împreună. Prietenele și-ar dori ca Grace să iasă cu ele la prânz sau măcar la o cafea Unii cred că această dragoste este adevărată, pe când alții se întreabă de ce niciodată Grace nu răspunde la telefon. Și de ce are zăbrele la fereastra dormitorului. Unde se termină iubirea și unde începe teroarea? Ce ascunde această casă aparent perfectă? Ce preț are, de fapt, căsnicia desăvârșită?

Vai, am citit această carte cu sufletul la gură, pur și simplu, m-am apucat de ea și nu am mai lăsat-o din mână până nu am isprăvit-o. Știam, încă de la început, c-o să-mi placă, știam că, deși pare un subiect deja clișeic, am să citesc ceva care for real o să-mi placă. Și-așa a fost. Chiar aveam nevoie de o carte care să mă pună în alertă, care să mă antreneze și să mă țină într-un suspans continuu, la fiecare pagină. Și dacă ești un fan al genului thriller, sigur În spatele ușilor închise este pe placul tău. Și, de fapt, nu vorbesc aici despre un thriller clasic, ci despre unul psihologic, foarte frumos construit, care conturează firea umană în cele mai întunecate tenebre, cotloane ale sale. Și cum nici scriitura nu te plictisește, e totul numa' bun, cum s-ar zice.

Mi-e foarte greu să fac o recenzie privitoare la acțiunea propriu-zisă a cărții, însă (atenție, ar putea urma un spoiler) am să vă spun doar că cel mai mult mi-a plăcut de firea luptătoare a lui Grace, de dârzenia ei neîncetată și curajul de a face ceva, de a încerca. De cealaltă parte, nu i-am putut găsi motive de scuză lui Jack, dimpotrivă, mi s-a părut un bolnav psihopat care merge doar întru interesu-i propriu, așa că l-am urât, mă enerva, și cred că și-a luat ceea ce a meritat. Sora lui Grace, iarăși, bolnavă de sindromul Down, mi s-a părut o rază de soare pe întreg parcursul acestui roman. Cu niște personaje puternice, care simt și trăiesc între paginile cărții, B.A. Paris a reușit să scrie un roman psihologic foarte frumos, un roman cu și despre oameni, surprinzător și misterios. Mi-a plăcut mult stilul autoarei care nu mi-a oferit doar un thriller bun, de suspans și plin de mister, ci și un roman psihologic la fel de bine consolidat, în care grija pentru propriile-i personaje este una prioritară. Fiecare personaj conturează un anumit tip de om, chiar după toponimie îți poți da seama, iar fiecare are, în el, focul dorinței care, de-a lungul cărții, arde la fel de mocnit, indiferent de circumstanțele în care acesta se află. B.A. Paris nu este un scriitor plastic, al metaforei, al efervescenței stilistice. Dar are ea ceva aparte, ceva al lui. Iar asta mi-a plăcut tare, tare mult - și-abia aștept să mai citesc și altceva de la acest autor.

Mi-e cam imposibil să fac recenzie întregii cărți fără a da spoilere. De aceea, n-am să prezint acțiunea așa cum se desfășoară - după cum, probabil, știți că nu-s obișnuit s-o fac. Ideea este că acest roman este precum un meci de box: pe trei reprize. Prima repriză, ușoară, te înveți cu adversarul, te ferești de niște lovituri, pam-pam, nu prea obosești, încerci să-i descoperi psihologia. Bun. A doua repriză puțin mai alertă, îți intri în piele, îți canalizezi energia și încerci să-i descoperi slăbiciunile, punctele ușoare, mai descoperi că îi place să lovească sub bărbie, la gambe. Te ții în picioare și continui, de dragul lecturii. Ultima repriză, definitorie. Un knock-out neașteptat. Lovitura decisivă, un pumn din „fundul grădinii” direct în nas. Și acțiunea curge, curge, curge, și n-ai ce să mai faci fiindcă ai să fii prins în țesătura ei, că, deh, până la urmă vrei, pentru Dumnezeu, să afli ce și cum și unde are să ajungă totul. Și, mai ales, de ce s-a întâmplat totul așa. Ei, bine, nu vă mai rămâne decât să citiți În spatele ușilor închise și să aflați, dragii mei cititori, răspunsul.

Mulțumesc enooorm Editurii Trei pentru posibilitatea de a citi acest roman, eu vi-l recomand cu mare drag, sunt sigur că o să vă placă foarte mult. Pe site-ul celor de la Editura Trei găsiți o mulțime de cărți în vogă, să le spun așa, la prețuri bune, din toate categoriile. S-aveți lecturi frumoase și cu spor!


luni, 11 decembrie 2017

„Confidentul”, de Hélène Grémillon- Recenzie



Editura: Humanitas
Rating: 3 din 5 steluțe
Număr de pagini: 232
Anul apariției: 2014 

Un adevărat fenomen editorial, romanul de debut al scriitoarei franceze Hélène Grémillon a devenit bestseller imediat după apariţie, în 2010, fiind tradus până în prezent în 27 de ţări. Confidentul a fost încununat în Franţa cu numeroase premii, printre care Lauriers Verts de la Forêt des Livres – Prix du Premier Roman (2010), Prix Palissy (2011), Prix Emmanuel Roblès (2011), Prix Montalembert (2011) şi Prix Jeune Talent Littéraire des Clubs de Lecture Saint-Germain-en-Laye (2011), în Germania primind Euregio-Schüler- Literaturpreis (2013).

Paris, 1975. După tragicul accident în care-şi pierde mama, tânăra editoare Camille Werner descoperă printre misivele previzibile un plic ciudat. În el, o scrisoare de câteva pagini, relatând întâmplări din copilăria unor necunoscuţi. O eroare a poştei, sau poate o scăpare a expeditorului anonim, crede Camille. Dar primul plic e doar începutul unui şir de scrisori care, filă cu filă, deapănă povestea a două iubiri imposibile şi a nenumărate vieţi sfărâmate. Încetul cu încetul, Camille înţelege că teribila taină pe care vrea să i-o împărtăşească autorul anonim o priveşte chiar pe ea. În acest roman, care are suflul marilor istorisiri, Hélène Grémillon asociază pasiunea cu suspansul psihologic, într-un admirabil stil literar.

Am citit această carte acum aproximativ două săptămânii, când am mers la Brașov, am început-o în tren și am citit-o tot acolo. Bun, mi-am zis, încă o dată citesc o carte despre care nu am auzit nimic, căreia nu i-am citit nicio recenzie, despre care nu avusesem habar până în momentul în care am primit-o. Sincer, eu văd astfel de cărți drept o provocare, mă închid în lumea lor și devin nu doar un cititor, ci un actant - stau pe lângă personaje, le ascult și, mai mult decât atât, încerc să le înțeleg, să nu le urăsc, să le respect deciziile și, poate, să învăț ceva de la ele - da, se aplică și asta. Pentru mine, în această manieră, Confidentul a fost o carte care nu m-a dat pe spate, nu mi s-a părut „uau, ce mai roman”, deci nu se adaugă printre cărțile mele preferate și nici printre lecturile mele de refernță; în schimb, citind-o, am simțit cum mă îmbogățesc cultural, stilistic, deoarece, tind să cred, autoarea pe asta s-a bazat: un substrat istoric, cultural, autentic aș spune, apelând la un mod deosebit de a crea o poveste frumoasă, printr-o precizie istorică aproape chirurgicală, și-un suspans care te ține cu sufletul la gură până la ultimul paragraf al romanului. Asta mi-a plăcut la Grémillon, substratul, paratextul informativ, care pentru mine, unul, a constituit un element definitoriu al acestui roman. 

Vorbind despre această carte, Confidentul, n-am să vorbesc despre acțiune, aceasta e limpede și din descriere - Camille Werner, o editoare, primește un plic în care este descrisă viața cuiva, așa cum este ea, cu bune și rele. În primă instanță, ar fi zis că e un roman, drept care nu-l prea ia în seamă, dar încetul cu încetul, aceasta își dă seama că, într-adevăr, se întâmplă ceva bizar: viața descrisă în aceste scrisori seamănă tot mai mult cu ce i s-a întâmplat ei. Surescitată, ea așteaptă zi de zi aceste plicuri, pentru a-și confirma sau infirma cele crezute. Bun. Cu o intrigă destul de deosebită, Hélène Grémillon conturează o poveste despre înțelegere și înțelepciune, o poveste în care adevărurile și minciunile se împletesc la limita situaților, o poveste a obsesiilor, a iubirilor, a fricilor, a urii și a tot ceea ce ne definește în această lume în care ne sfârșim, încet dar sigur. Vocea personajelor este una aparte, la o adică, personajele lui Grémillon trăiesc, simt, sunt tridimensionale, alcătuite din lumini și umbre, asemenea omului de rând. Grémillon simte odată cu personajele sale și, sunt sigur, s-a atașat de ele precum, să folosesc o comparație puțin bizară, un tatuaj. Evident, predilecția pentru veridicitate, pentru adevărul situației (în context istoric), este irefutabilă; sunt sigur că autoarea s-a informat ceva înainte să conceapă romanul Confidentul. Și, într-o manieră delicată, chiar i-a ieșit; iar dacă veți citi romanul, sunt sigur că veți observa, cu precădere, acest aspect. 

Nu pot spune prea multe, Confidentul este acel gen de roman care se citește și se simte. Nu am să vorbesc, după cum v-am tot spus în recenziile mele, despre acțiune - n-am de ce s-o fac, nu-i așa? Adică, să știrbesc din plăcerea de a afla voi, cititorilor, ce se întâmplă, de ce, cum, când, în ce direcție are să se îndrepte totul și așa mai departe? Nu-mi place să vă dau, cum li se spune, spoilere, pentru că la rândul meu urăsc spoilerele, de orice fel. Ba chiar, de multe ori, nu citesc descrierea unei cărți, ci dacă o văd și mă atrage, o iau ș-o citesc, fie ce-o fi. Intuiția e cheia pe-aici. Iar dacă ați citit această carte, aștept cu nerăbdare a voastră părere, indiferent care o fi ea.

Le mulțumesc enorm celor de la Târgul Cărții pentru șansa de a citi acest roman. Pe site-ul lor găsiți o gamă variată de cărți, la prețuri extrem de convenabile; să fim serioși, cui nu îi plac reducerile? Să aveți lecturi frumoase și pline de spor!