luni, 6 aprilie 2015

Fii librar alături de Editura Litera


 
În cadrul programului „Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”, desfășurat în perioada 6-10 aprilie, Litera invită clasele de copii din București să treacă pragul librăriei de pe Bulevardul Magheru nr. 8-10 pentru a-i învăța pe cei mai mici dintre cititori ce presupune meseria de librar.
 
Timp de o oră, elevii vor face parte din lumea poveștilor și vor învăță care este traseul unei cărți de la scriitor la cititor, cum sunt organizate cărțile într-o librărie, ce presupune meseria de librar. Fiecare își va putea alege câte o carte pe care să o recomande colegilor, așa cum face un adevărat librar.
 
Pentru elevii de liceu, Litera a pregătit în „Săptămâna altfel” o întâlnire cu prezentatorul și realizatorul de emisiuni radio și TV Andrei Gheorghe care le va vorbi copiilor despre literatura SF, fantasy și seria de cărți „Labirintul”. Aceasta va avea loc luni, 6 aprilie, ora 11.30 în sala de festivități a Colegiului Național „Gheorghe Lazăr”.
 
Programul „Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!” este dedicat activităților educative extracurriculare și extrașcolare, care să le îmbogățească elevilor orizontul de cunoaștere.

Tare-mi pare rău că nu sunt din București. Frumoasă inițiativa celor de la editură, le mulțumim din suflet și-i felicităm pentru toate frumoasele activități inițiate. Profitați de ele!

duminică, 5 aprilie 2015

Câștigătorii concursului „Comentează și câștigă”


Salutare,

Ce mai faceți, ce mai citiți? A venit timpul să anunț câștigătorul concursului „Comentează și câștigă” de luna aceasta, de AICI.

Nici nu mai era cazul să număr comentariile; câștigătoarea este Anca Ciochina. Felicitări, Anca, încă o dată. Îți mulțumesc pentru frumoasa-ți prezență de pe blog. Te rog să-mi spui ce cărți îți dorești din cele patru. Ți le poți alege pe oricare două din cele patru, iar ilinca2000, deși nu a postat patruzeci de comentarii, le va primi pe restul de două rămase. Vă rog să-mi trimiteți datele prin e-mail la andrei.cioata17@yahoo.com (adresă, cod poștal, nume și prenume - complete).

Mulțumesc încă o dată tuturor, vă aștept cu drag la un concurs viitor!
Mult succes și spor la lectură!

Despre prietenie



Prietenia, la o scurtă căutare în dicționarul explicativ al limbii române, se definește așa: „Sentiment de simpatie, de stimă, de respect, de atașament reciproc care leagă două persoane; legătură care se stabilește între persoane, pe baza acestor sentimente; amiciție, prieteșug”. „Prieteșug”, încă îmi sună amuzant aest cuvânt!

Prietenii sunt acei oameni cărora, cu adevărat, le pasă de ființa ta. Și acei oameni de care, la rându-ți, îți pasă. Înainte de a continua, simt nevoia de a clarifica un anumit lucru: eu vorbesc despre relațiile de prietenia apropiată, despre acel cerc restrâns de „cei-mai-buni-prieteni-care-mereu sunt-alături-de-mine.”
Prietenii sunt acei oameni cărora le poți spune cam orice, fără griji, având siguranța încrederii lor și acces la înțelegerea lor. Cu alte cuvinte, sunt acei oameni care sunt mereu acolo ca să te asculte, fără a te judeca și fără a-ți cere explicații. Dar, la rândul lor, sunt oamenii care se angajează în a-ți spune adevărul crud sau deranjant, cum o fi el, în defavoarea unei minciuni liniștitoare.

Sunt oamenii cu care chiar dacă nu-i vezi o zi, o lună, zece ani, îți continui poveștile din același punct în care le-ați lăsat, retrăind cu patos momentele trăite. Primul joc de-a v-ați ascunselea, primul șotron, baba oarba, prima julitură de la genuchi, când ai alunecat fugind după mingea crestată de timp, prima trântă făcută în glumă, prima piedică, primul îngeraș desenat în zăpada lăptoasă.

Prietenii adevărați sunt persoanele între care există o relație necondiționată de timp și spațiu, în cadrul căreia „eu” și „tu” devine „noi”, legătura dintre două suflete ce este mai puternică decât legătura dintre inimă și creier, într-o co-existență permanentă. O legătură care se bazează pe emoții și sentimente frumoase, și nu neapărat pe o proximitate fizică.

Prietenia reprezintă hrana zeilor, ambrozia, o stare născândă de frumusețe și dragoste, de ajutor reciproc și miere. Un sentiment dulce, infinit și nemărginit. Este apropierea de Dumnezeu, de perfecțiune. Este o stare de visare ce poate fi controlată.

Prietenii nu sunt ușor de găsit. Trebuie să căutăm în profunzimea acestui cuvânt, deoarece este greu să găsești o persoană cu care să-ți împarți sufletul, este greu să găsești o persoană care să nu-ți critice imperfecțiunile și să pună etichete- așa cum face toată lumea. E greu să găsești o persoană care să vadă dincolo de măștile pe care le-ai putea afișa și dincolo de aparențe. Dar, deși nu vreau să cred asta, cel mai greu este să găsești o persoană care să-ți vadă sufletul și gândurile așa cum sunt și să le potrivească cu ale ei. Din acest motiv, atunci când se întâmpla asta unii spun că este noroc, alții susțin că destinul este vinovat... Dar mie-mi place să cred că este iubire, sinceritate, loialitate, dar, mai ales, o inimă deschisă- și de o parte, și de cealaltă.

Cunosc extrem de multe persoane care își aleg oamenii cu care să ies, cu care vorbesc și cu care își petrec timpul, condiționat, din interes: pentru că se îmbracă „în vogă”, pentru că au o mașină care consumă foarte mult, pentru că au bani și o poziție socială, pentru că se învârt în anumite cercuri din care doar „șmecherii bazați” fac parte. Pentru că există posibilitatea de a-i ajuta cândva, pentru că le poate oferi ceva, pentru că ar putea face ceva pentru ei. „Poate cândva voi avea nevoie de niște bani, iar eu voi avea unde să mă duc!” I-n-t-e-r-e-s! Din păcate, acestea sunt relații interumane adevărate (nicidecum „prietenii”)... și superficiale. Urăsc superficialitatea, atât în gândire și vorbire, cât și în comportament. Oamenii sunt ancorați în astfel de relații de prietenie falsă, iar acest lucru duce la neglijarea prieteniilor adevărate, a persoanelor ce ne sunt gata să sară în ajutorul nostru oricând avem nevoie.

    Un adevărat general al prieteniilor: cu timpul, prieteniile ce nu sunt adevărate nu vor mai exista. E ca relația dintre o flacără și o lumânare aprinsă: după ce lumânarea se topește, flacăra mai arde puțin, după care se stinge, iar dacă nu există o flacară, nici nu poate fi vorba de o lumânare aprinsă. Încredere, sinceritate, o legătură de suflet și din suflet care nu poate fi ruptă de către nimeni și nimic. Cei care întâlnesc, de-a lungul vieții lor, o persoană pe care să o numească „prieten adevărat”, sunt cu adevărat norocoși. Prietenia e posibilă dacă înțelegem și deosebirile care ne unesc, dar și asemănările care ne despart.

E limpede că prietenia nu trebuie teoretizată: ea se trăiește și-atât.

Nu știu ce mi-a venit să scriu despre. Pur și simplu!

joi, 2 aprilie 2015

Tombolă cu surprize


Salutare,

 

 

Tragerea la sorți va avea loc pe 8 mai, iar câștigătorii vor fi anunțați prin E-mail sau telefonic. Premierea câștigătorilor va avea loc pe data de 9 mai, ora 11, în magazinul Diverta din Băneasa Shoping City. Promoția se desfășoara în magazinele Diverta din Băneasa Shoping City, Plaza România, București Mall Vitan și Unirea Shoping Center. Detalii pe site-ul grupului Corint. Mult succes celor ce doresc să participe!

miercuri, 1 aprilie 2015

„Elixirul dragostei” de Eric-Emmanuel Schmitt- Recenzie


Eric-Emmanuel Schmitt s-a născut pe 28 martie la Lyon. În 1983 absolvă cursurile prestigioasei École Normale Supérieure, cu o diplomă în filozofie. Trei ani mai târziu obține titlul de doctor în filozofie. Debutează în 1991 cu o piesă de teatru, „Noaptea la Volognes”. Îi urmează „Vizitatorul”, care îi aduce consacrarea și este distins cu trei premii Molière, „Varațiuni enigmatice”, „Libertinul” etc. În 1994 îi apare priul roman, „Secta Egoiștilor”, dar scrie în continuare piese de teatru care fac săli pline în Franța și alte țări străine. În 2001 este recompensat de Academia Franceză cu Grand Prix du Théâtre pentru întreaga sa activitate. De același succes se bucură și romanele sale „Evanghelia după Pilat”, „Viața mea cu Mozart”, „Domnul Ibrahim și florile din Coran”, „Oscar și Tanti Roz”. De asemenea, Eric-Emmanuel Schmit este autorul a trei volume de nuvele și povestiri: „Cea mai frumoasă carte din lume și alte povestiri”, „Visătoarea din Ostende”, „Concert în memoria unui înger”. Lui Eric-Emmanuel Schmitt i s-au decernat peste douăzeci de premii și distincții literare, iar în 2001 a primit titlul de Chevalier des Arts des Lettres. Cărțile lui sunt traduse în peste patruzeci de limbi. 

Dragostea este oare un sentiment declanșat de un proces chimic, sau este pur și simplu un miracol al spiritului, imposibil de explicat? Existo o metodă infailibilă pentru a stârni pasiunea, un elixir precum cel care i-a unit odinioară pe Tristan și Isolda, una dintre cele mai frumoase povești de iubire scrise - și nu numai - vreodată? Sau ce care se îndrăgostesc ascultă doar de propria libertate?

Deci da, pot spune că m-am îndrăgostit de stilul acestui autor care, Slavă Cerului, prețuiește mult mai mult calitatea scrierii decât cantitatea literelor. Și scrie din inimă, pentru inimi și oameni pregătiți să-i înțeleagă lecțiile. Nu mă consider unul, încă, dar vreau să cred că, în mare parte, îi înțeleg sensibilitatea. De aceea vreau să am cărțile acestui om în bibliotecă și peste ani să i le citesc iarăși cu aceeași plăcere. Am citit „Elixirul dragostei” astăzi, în mai puțin de o oră jumătate. O carte fabuloasă, despre drama unei iubiri neîmplinite, a unei iubiri dincolo de stele, de munți, de mări și de aer. A unei iubiri care emoționează, deoarece atunci când ne este prezentată, ea este consumată, în aparență.

Adam și Louise, protagoniștii acestui roman, își schimbă epistole aflându-se la mare distanță unul de celălalt, separați după ce și-au dat seama că iubirea lor nu a fost ceea ce căutau ei de la viață - lucru ce l-au realizat după cinci ani de căsnicie. Propunându-i lui Louise ca aceștia să rămână prieteni, Adam trezește în inima lui Louise sentimente contradictorii, ce trag de ea în toate părțile. Încă de la început, am observat o oarecare reticență din partea lui Adam - e bărbat, deh - deoarece mi se părea cam neglijent, pe când Louise dâdea semne clare că încă îl iubește și dorește să-și reîncerce destinul alătur de cel cu care și-a împărtășit bunele, rele, zâmbetele și durerile. Schimbând aceste epistole, pare că distanța dintre cei doi se micșorează într-un mod uluitor, până când sufletele lor ajung iarăși împreună, devenind unul singur, într-o încercare a destinului de a-și fi jucat cartea pentru totdeauna, însă dragostea, iubirea și emoția reușesc să treacă deasupra lui.

Am considerat iubirea dintre cei doi nu o iubire telurică, efemeră, consumată într-un spațiu carnal, teluric, ci o iubire dincolo de limitele temporale ale ființei, o iubire proiectată într-un spațiu sacru al existenței, o iubire deja formată, încercată, care cu siguranță nu va mai aduce lacrimi în viața celor doi protagoniști, pentru că aceste lucruri au fost confirmate atunci când cei doi decid anumite lucruri - nu am să spun ce, deoarece nu vreau să dau spoilere. Oricum, finalul ar putea părea previzibil, dar stilul lui Eric-Emmanuel Schmitt te face să crezi că nu l-ai cobit deja. În „Elixirul dragostei”, se observă un interes aparte pentru distincția dintre dorință și sentiment. În privința iubirii, problema constă în faptul că denumim cu același cuvânt două teorii diferite: cel al dorinței și cel al sentimentului. La granița dintre ele, atunci când încercăm să împăcăm atracția fizică și dragostea, se nas marile noastre povești, nu întotdeauna fericite. Povestea lui Adam și Louise este una ditnre aceste povești, scrisă într-o manieră unică de-a lui Schmitt.

Ca întotdeauna, am selectat și niște pasaje și citate care mi-au plăcut deopotrivă:

„(...) Nu cumva, dragostea ține de un proces material, chimic, de un amestec de molecule care poate fi reprodus științific? Sau e un miracol spiritual?
Și tu, care-ți dorești prietenia... Ei bine, hai să inaugurăm prietenia meditând la iubire.”

„(...) eu trăgând concluzia că cele mai frumoase momente de iubire le trăim în vise.”

„Gelozia nu este o manifestare a iubirii, ci o formă exacerbată a sentimentului proprietății.”

„Iubirea este dovadă că nu percepem realitatea decât prin filtrul fantasmelor. Mai rău: demonstrează că realitatea nu e mare lucru.”

Privind exegeții și cele ce s-au scris despre, revista Le Figaro scrie că „Eric-Emmanuel Schmitt se întreabă dacă există un elixir care poate provoca pasiunea, punând în același timp în discuție pericolele fericirii imediate și jocurile riscante născute din gelozie și posesivitate. Pentru el, o poveste de dragoste trebuie să dureze mai mult decât plăcerea. Ceea ce se întâmplă astăzi tot mai rar.” Notre Temps spun că „la mai bine de nouă secole de la Romanul Trandafirului, Eric-Emmanuel Schmitt reinventează iubirea curtenească: o demonstrație scurtă, dar strălucitoare a mecanicii amoroase, cu impasurile și micile ei momente de triumf.”

Eric-Emmanuel Schmitt, observator minuțios și lucid al capriciilor inimii, reușește să transpunsă în acest roman epistolar, cu fine și surprinzătoare nuanțe, parcursul plin de capcanele al unei legături amoroase tipice pentru vremurile noastre. O carte pe care v-o recomand cu tot dragul, mă bucur foarte mult c-am citit-o și o pot adăuga alături de colecția autorului. Puteți cumpăra acestă carte de AICI.

Editura Humanitas
160 pagini
Traducere din franceză de Doru Mareș